Arhiva pentru eticheta: echipaj SMURD

Accident grav lângă Reșița. Cinci victime, una fiind transportată cu elicopterul la Timișoara

Accident grav lângă Reșița. Cinci victime, una fiind transportată cu elicopterul la Timișoara

Miercuri a avut loc un accident rutier pe DJ581, între localitățile Reșița și Lupac. În nefericitul eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Reșița cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă și o ambulanță SMURD.

Circulație închisă pe drumul Timișoara-Arad, în apropiere de Sânandrei, după ce remorca unui TIR a luat foc/UPDATE

Tirul este încărcat cu azotat de amoniu, iar circulația a fost întreruptă. „Circulație închisă pe DN 69 Timișoara – Arad, în apropiere de Sânandrei. Remorca unui autotren care transporta azotat amoniu a luat foc”, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara. UPDATE Incendiul a fost stins. Încărcătura nu a fost afectată Incendiul s-a manifestat

Șofer încarcerat în urma unui accident la Mașloc, în Timiș/FOTO

Pompierii au intervenit în această dimineață la un accident rutier în comuna Mașloc. A fost un impact între un autoturism și un microbuz, iar un șofer a rămas încarcerat. În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz. În cele două autovehicule se aflau doar șoferii. În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat.

incendiu

Aproape o sută de pui de găină au pierit într-un incendiu la Dumbrăvița

Pompierii au intervenit în această noapte, la ora 2, la un incendiu la o anexă, în Dumbrăvița. Au ars bunuri și au pierit în incendiu aproape o sută de pui de găină. La locul intervenției s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD, opt pompieri și o autospecială de la Dumbrăvița cu

Top