Societatea de Transport Public Timișoara informează că, în zilele de 4 și 5 septembrie 2026, traseul și programul liniei Expres 1 vor fi prelungite până la Hanul Km 6 pentru a facilita deplasarea participanților la Festivalul Caritabil Doomfest – ediția a IV-a. Modificarea va fi aplicată după un program stabilit: 4 septembrie 2026: în intervalul…
Mai bine “breloc” la PSD, decât liberal. Aria favorită în PNL Timiş
Sunt mulţi ani de când mă feresc să scriu “liberali” atunci când vine vorba de membri PNL. Fiindcă e o diferenţă mare între a fi “liberal” şi “PNL-ist” Sau mai bine zis, sunt foarte puţine puncte comune între un liberal veritabil şi cei care, în 2011, sub patronajul turnătorului securist Dan Voiculescu puneau bazele USL,…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Botezul anului. Tradiții și obiceiuri fine la români
Suciți mai suntem. Ne plac tradițiile, să ne cânte colindătorii de Crăciun, să tăiem porcul cu cuțitul cel lung, să ciocnim ouăle de Paște, dar când un român de-al nostrum, Alfred Simonis, ține un botez în bunele datini strămoșești ne umflăm de indignare că omul a dat tot ce-a avut mai bun pentru goștii lui.…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Mert Crafts din Sintești – o poveste scrisă în piele, răbdare și dans
În satul Sintești, din comuna Margina, există un om pentru care tradiția nu este un decor de sărbătoare, ci o meserie de zi cu zi. Ciprian Mert, profesor și meșteșugar, a început să facă opinci pentru că cele ale echipei sale de călușari se rupseseră. Astăzi, sub numele Mert Crafts, își aduce meșteșugul în fața…
Citeşte tot articolul