Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat, marți, stingerea oficială a focarului de pesta micilor rumegătoare, din exploatația de ovine, din localitatea Giulvăz. Hotărârea a fost aprobată în cadrul ședinței cu membrii Centrului Local de Combatere al Bolilor la Animale. Rămân în vigoare până la data de 10 octombrie restricțiile privind mișcarea…
Consiliul Județean Timiș scoate din buzunarul propriu bani pentru a incinera oile unei ferme private din Giulvăz
Discutată săptămâna trecută în plenul Consiliului Judeţean Timiş, posibilitatea de a plăti din bugetul județului incinerarea unor oi din cadrul unui focar de pesta micilor rumegătoare existent la o crescătorie privată a devenit realitate marți. Consilierii județeni au aprobat alocarea de la bugetul județean a sumei de 50.000 de lei pentru a se realiza incinerarea…
Universitatea de Vest a plantat primii plopi energetici din proiectul ”Pădurea UVT”
Universitatea de Vest Timișoara are, de luni, propria pădure. Este una de plopi energetici și este realizată pe un teren degradat din zona Giulvăz, în parteneriat cu un absolvent al UVT din zonă, cu afaceri în domeniul agricol. La această primă etapă de plantare au participat reprezentanți ai conducerii universității, rectorul UVT, Marilen Pirtea, prorectorul…
În Timiș apar patru noi centre de permanență medicale. Toate sunt în mediul rural având arondate mai multe localități
Prefectul de Timiș, Mihai Ritivoiu, a anunțat înființarea în Timiș a patru noi centre de permanență medicală, la Giulvăz, Nădrag, Belinț și Racovița. Decizia aparține Direcției de Sănătate Publică, cu aprobarea Guvernului României, iar solicitarea a fost lansată de primarii și comunitățile vizate. Deschiderea acestor centre vine după ce o comisie constituită la solicitarea Prefecturii…
Comuna Giulvăz rămâne în scenariul dur de restricţii
Comuna Giulvăz continuă să aibă o rată de infectare mai mare de 7,5 la mia de locuitori, astfel că rămâne în scenariul dur de restricţii. Asta înseamnă că circulaţia va fi interzisă după ora 20.00, cu unele excepţii, iar magazinele se închid la 18.00. Comunele Banloc, Pietroasa și Secaș au ieşit de sub toate restricţiile.…
Comuna Giulvăz a depăşit rata de infectare de 7,5 şi intră în scenariul dur de restricţii
Comuna Giulvăz a depăşit rata de infectare de 7,5 la mia de locuitori, astfel că intră în scenariul dur de restricţii. Asta înseamnă că circulaţia va fi interzisă după ora 20.00, cu unele excepţii, iar magazinele se închid la 18.00. Comunele Jamu Mare, Satchinez și Liebling au depăşit rata de infecatre de 4 la mia…
Un drum județean din Timiș va intra în șantier pentru a fi modernizat
Un nou drum din Timiș intră în șantier. Reprezentanții CJ Timiș semnează mâine, 3 iulie, contractul de execuție pentru modernizarea DJ 593, Peciu Nou – Giulvăz – Foeni, pe o lungime de 20 de kilometri. Drumul existent va fi lărgit pentru realizarea unei platforme cu o lățime de 8,00 m, din care 6 m lățime…
Apa rece oprita la Giulvaz
Aquatim anunță că, în săptămâna 28 august – 1 septembrie, între orele 8 și 16, va întrerupe zilnic furnizarea apei reci în Giulvăz, pentru spălarea rețelei de distribuție, cu utilaje speciale. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm…
Trei morti si doi raniti, dupa ce un Mercedes a zburat de pe sosea
Grav accident de circulație duminică dimineață, în jurul orei 2. Trei oameni au murit și unul a fost serios rănit, după ce mașina în care se aflau, un SUV Mercedes, a ajuns în șanțul adânc de pe marginea șoselei dintre Giulvăz și Foeni.
Pamantul s-a cutremurat din nou in Banat
Un nou cutremur a avut loc, marți după-amiază, în zona Banatului. Acesta a avut o magnitudine de 3.8 grade pe scara Richter și s-a produs în zona Giulvăzului.