Clădirea de pe strada Retezat nr. 1 în cadrul căreia funcționează Grădinița PP28 și Creșa nr. 10, aflate în subordinea Liceului Vlad Țepeș va putea intra în reabilitare. Comisia Tehnico-Economică a Primăriei Timișoara a avizat proiectul, iar acesta va fi supus votului consilierilor locali. Investiția vizează modernizarea completă și creșterea eficienței energetice, astfel încât micuții…
Mai bine “breloc” la PSD, decât liberal. Aria favorită în PNL Timiş
Sunt mulţi ani de când mă feresc să scriu “liberali” atunci când vine vorba de membri PNL. Fiindcă e o diferenţă mare între a fi “liberal” şi “PNL-ist” Sau mai bine zis, sunt foarte puţine puncte comune între un liberal veritabil şi cei care, în 2011, sub patronajul turnătorului securist Dan Voiculescu puneau bazele USL,…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
C’est la vie! Sorin Grindeanu se sufocă sub basca lui Ilie Bolojan
De ceva vreme avem guvern PSD și puțini oameni mai sunt în stradă să protesteze. Iar cei care mai stau sau amenință că vor sta, stau pentru eliberarea lui Călin Georgescu, nu pentru creșterea nivelului de trai, reducerea taxelor sau programul SAFE cu Germania. În spatele premierului Luca Niculescu s-a dat un crâncen război pe…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Mert Crafts din Sintești – o poveste scrisă în piele, răbdare și dans
În satul Sintești, din comuna Margina, există un om pentru care tradiția nu este un decor de sărbătoare, ci o meserie de zi cu zi. Ciprian Mert, profesor și meșteșugar, a început să facă opinci pentru că cele ale echipei sale de călușari se rupseseră. Astăzi, sub numele Mert Crafts, își aduce meșteșugul în fața…
Citeşte tot articolul