Arhiva pentru eticheta: gradinite

Încep înscrierile și reînscrierile la grădiniță

Grădinițele din Timișoara își încep luni activitatea cu un plus de 200 de locuri disponibile.

Grădinițele din Timișoara își încep luni activitatea cu un plus de 200 de locuri disponibile.

Echipele Primăriei Timișoara au reparat săli de clasă vechi, dar și spații care stăteau închise cu lacătul și erau nefolosite. Astfel, administrația locală a creat 200 de locuri noi la grădinițe cu condiții moderne de joacă și învățat. Muncitorii trimiși de primărie au amenajat săli noi de clasă și au efectuat reparații la grădinițe în

Mizeria din creșe și grădinițe, amendată de DSP Timiș. O unitate privată a fost închisă/Foto

Ca urmare a unor sesizări legate de o serie de neconformități în cadrul unor creșe și grădinițe din Timișoara, inspectorii Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul Direcției de Sănătate Publică a Județului Timiș au efectuat verificări la fața locului. Cu această ocazie s-au constatat abateri de la normele de igienă, nerespectarea circuitelor funcționale (circuitul

Polițiștii timișeni, prezenți în școli și grădinițe în săptămâna meseriilor/Foto

Invitați să vorbească despre meseria de polițist, polițiștii au răspuns solicitării și au mers la două grădinițe, una din Timișoara și cealaltă din Remetea Mare. În Deta, polițiștii au fost gazdă, copilașii de la Școala Domino Servite din Voiteg i-au vizitat pentru a vedea cum își desfășoară activitatea și bineînțeles să le prezinte tehnica din

Se caută terenuri pentru noi creșe și grădinițe. Dezvoltatorii imobiliari ar putea fi puși să cedeze anumite suprafețe în noile PUZ-uri

Timișoara poate accesa sume importante pentru ridicarea de creșe și grădinițe, banii sunt disponibili, trebuie doar ceruți, a aflat viceprimarul Cosmin Tabără, în cadrul ultimei vizite la București. El a cerut deja colegilor săi de la Patrimoniu să caute în cadrul spațiilor municipalității terenuri care s-ar preta la asemenea investiții. Va vorbi și cu primarul

Școlile și grădinițele din Timiș în scenariul 1 și 2. Unde nu se merge de luni la cursuri

Subprefectul Ovidiu Drăgănescu a convocat, astăzi, ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în sistem on–line. În cadrul întâlnirii a fost emisă Hotărârea privind aprobarea scenariului în care va funcționa, începând din data de 4 octombrie, fiecare unitate de învățământ din  județul Timiș. Astfel, conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, începând de luni,

Încep înscrierile și reînscrierile la grădiniță

Zeci de posturi de director și director adjunct, scoase la concurs la școli și grădinițe din Timiș

Inspectoratul Școlar Județean Timiș organizează concurs pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Timiș. Pentru a putea participa la concursul pentru ocuparea funcţiei de director sau de director adjunct, cadrele didactice trebuie să fie absolvente ale învăţământului superior cu diplomă de licenţă sau

scoli inchise

Mai multe școli și grădinițe din judeţul Timiș au intrat în scenariul roşu

Alte școli și grădinițe din Timiș intră în scenariul roșu, după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis astăzi acest lucru. Scenariul roșu înseamnă că elevii vor învăța exclusiv online. Trec în scenariul roșu Liceul Teoretic Buziaș (grădinița), din cauza creșterii ratei de infectare la nivelul localității, Școala Gimnazială Pesac (școala și

gradinita

Nevoit de împrejurări, primarul Timişoarei vrea să trimită grădiniţele şi creşele în containere

Cu şcolile i-a reuşit, acum vrea să încerce cu grădiniţele şi cu creşele. Nicolae Robu vrea să rezolve problema lipsei de spaţiu din acest domeniu cu ajutorul unor alte containere. Aceasta, dacă nu se vor găsi instant nişte clădiri pe care municipalitatea să le cumpere şi să le reamenajeze rapid. Scandalul reproşurilor din cartierul Plopi,

teze

Primarul Nicolae Robu trimite cadrele medicale de la grădiniţe la şcoli

Întregul personal medical de la grădiniţele aflate în subordinea Primăriei Timişoara va avea de lucru în perioada următoare. Fie va lucra la Direcţia de Sănătate Publică, aşa cum era şi până în aceste zile, fie va trece la şcoli, la triajul elevilor care revin la clase. Copiii care vor merge în aceste zile la şcoală,

scoala inchisa

Aproape 200 de școli și grădinițe din Timiș nu sunt păzite! Nu există nici paznici, nici camere video!

Conform Poliției din Timiș, în cel mai vestic județ al țării aproape 200 de școli și grădinițe sunt fără pază umană și sisteme de supraveghere video. Situaţia elaborată pe baza informațiile colectate de oamenii legii este valabilă pentru anul școlar care a trecut.

Zeci de creșe și grădinițe din Timiș au nevoie de reparații

Probleme semnificative înregistrate la mai multe creșe și grădinițe din Timiș. Conform unei informări făcute de Inspectoratul Școlar Timiș către Ministerul Educației, aproximativ 60 de astfel de instituții au nevoie de reparații. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș au transmis Ministerului Educației Naționale un necesar de reparații la zeci de creșe și grădinițe din Timiș. În

Aproape 100 de scoli si gradinite din Timis, fara avize de la pompieri

Pompierii au verificat o parte din școlile și grădinițele din Timiș, pentru a vedea dacă există autorizații de securitate la incendiu. Din 106 unități de învățământ controlate, 98 nu au aceste acte. În august, ministrul Educației, Liviu Pop, spunea că părinții nu ar trebui să-și lase copiii în școli fără autorizații PSI.

fondul clasei

Cladiri degradate, prea putine toalete si un etaj inchis la Colegiul Azur: cum incepe anul scolar in Timis

Peste 90.000 de copii încep școala în Timiș pe 11 septembrie. Condițiile nu sunt însă dintre cele mai bune în toate unitățile de învățământ. Sunt probleme și în Timișoara, iar nouă școli din județ nu au primit autorizație sanitară de funcționare. Ele pot funcționa doar pe răspunderea directorului.

Cu 3.000 de elevi mai putin in Timis! Rezultatul: s-au desfiintat mai multe scoli si gradinite

ISJ Timiș se confruntă cu o nouă problemă. În județ s-a înregistrat o scădere de 3.000 de elevi, ceea ce va însemna un număr mai mic de clase și de norme pentru profesori. Ca urmare a acestei situații au fost comasate mai multe unități de învățământ, de la grădinițe la licee.

Top