Primăria Timișoara caută firmă care să facă studiul de fezabilitate pentru extinderea iluminatului public în Parcul Botanic. Dacă totul merge bine, până la finele anului ar trebui să fie atribuit și contractul de execuție, astfel că, în 2018, pe aleile din Botanic s-ar putea aprinde, în sfârșit, lumina.
De la tramvaie la beculete. RATT ar putea gestiona si iluminatul public din Timisoara
Dacă tot a „rezolvat” problema întârzierilor autobuzelor și tramvaielor, de ce nu și-ar extinde RATT activitatea? S-ar putea ocupa, de exemplu, de iluminatul stradal și de luminițele colorate de sărbători! Consilierii locali au fost de acord cu realizarea unui studiu prin care acest serviciu să poată fi atribuit direct regiei de transport. RATT ar trebui să devină însă societate comercială.
Nu ne mai rupem picioarele prin Parcul Botanic! 5 km de alei, asfaltati in jumatate de an / FOTO
În sfârșit! Timișorenii se pot plimba liniștiți pe aleile proaspăt refăcute ale Parcului Botanic. Lucrarea, începută în primăvară, a fost finalizată. Urmează acum să fie instalate și corpuri de iluminat, care, în prezent, lipsesc cu desăvârșite în acest parc ultracentral.
Vom avea in sfarsit lumina in Parcul Botanic! Dupa ce se repara aleile / FOTO
Primăria a realizat, în cele din urmă, că Parcul Botanic nu arată deloc așa cum ar trebui să arate și că nu se mai poate ascunde în spatele scuzei „așteptăm fonduri europene”. De câteva săptămâni se refac aleile și, spun oficialii, se va termina și cu bezna. Ar putea dispărea și gardul.
La Giarmata, ca in Las Vegas!
Situată la doar 15 kilometri de Timișoara, Giarmata este o localitate prosperă, unde s-au retras în ultimii ani, cu case cu tot, foarte mulți timișoreni. Asta nu înseamnă însă că oamenii au parte de condiții de secolul XXI.
Bezna de pe strazile Timisoarei, platita cu doua milioane de euro in 2014!
Primăria Timișoara nu se numără printre „recordmenele” ultimilor doi ani în ceea ce privește plata iluminatului public. La fel de adevărat este însă că, în același interval, pe străzile orașului de pe Bega se instalează, din ce în ce mai frecvent, bezna. Plătită din buzunarele contribuabililor.
- 1
- 2