Iniţiativa Timişoara organizează marţi, 18 iunie, de la ora 18.00, un protest paşnic în Piaţa Operei. Prin această manifestare, organizatorii vor să transmită guvernanţilor că doresc alegeri libere şi transparente. Protestul intervine după ce în spaţiul public au apărut dovezi privind foarte multe erori, chiar fraude, la alegerile din 9 iunie. După mai multe seri…
Protest împotriva “corupţiei” şi “mafioţilor” din poliţie, aprobat, iar ulterior revocat în urma unei adrese a instituţiei vizate, IJP Timiş
Iniţiativa Timişoara, organizaţie care s-a implicat foarte mult în timpul protestelor antiguvernamentale din anul 2017, intenţionează să facă un protest împotriva “corupţiei din poliţie” în faţa IJP Timiş. Viceprimarul Cosmin Tabără a acordat iniţial aviz pozitiv protestului, care ulterior a fost revocat de Comisia de Avizări a Adunărilor Publice. Revocarea s-a făcut în urma unei…
Despre extremism şi propaganda rusească. Conferinţă organizată de Iniţiativa Timişoara
Inițiativa Timișoara organizează sâmbătă, 2 aprilie, începând cu ora 10, la Hotel Continental, Sala Parc, o conferință cu tema Mișcările extremiste și propaganda rusească în România. Activiști civici, influenceri, jurnaliști, politologi, magistrați sunt invitați să vorbească despre fenomenul extremismului, ascensiunea căruia a generat derută și frică în societate. Dezbaterea va încerca să decripteze pe ce…
Candele pe treptele catedralei din Timișoara, la 4 ani de la tragedia de la Colectiv
Se vor comemora patru ani de la tragedia de la Colectiv, în această seară, în centrul Timișoarei. Candele vor fi aprinse pe treptele catedralei din oraș.Vor fi aprinse candele pentru comemorarea victimelor de la Colectiv miercuri, 30 octombrie, de la ora 18, în Piața Victoriei din Timișoara, pe treptele catedralei. „Dragi prieteni, au trecut 4…
Dacă nu vine Dăncilă la Timişoara, merg timişorenii la Dăncilă. La Giarmata
Iniţiativa Timişoara vrea să-i facă o primire “călduroasă” premierului Viorica Dăncilă, care va ajunge în această după-amiază la Giarmata. Membrii grupului au sunat adunarea pentru a se deplasa spre comuna din apropierea Timişoarei.
Protest în centrul Timișoarei: „Vă invităm în stradă, să protestăm și să decidem împreună ce vom face mai departe”
În centrul urbei de pe Bega va avea loc din nou un protest, după ce a fost respinsă candidatura la alegerile europarlamentare alianței USR-PLUS de Biroul Electoral Central. Duminică, în 10 martie, începând cu ora 19.00, în Timișoara, oamenii sunt chemați din nou la protest. „Vrem alegeri corecte” se numește protestul organizat de Inițiativa Timișoara.…
Protest la Timișoara. Strada va menține, ca și până acum, România în Europa
La Timișoara va avea loc un nou protest, vineri seara. „Corupția poate fi învinsă. Nu abandonați!” este mesajul protestului organizat de Inițiativa Timișoara, care va avea loc în Piaţa Victoriei. Ultimele evenimente din România, care au culminat cu declanşarea urmăririi peale împotriva Laurei Codruţa Koveşi de către secţia specială înfiinţată de PSD, scoate din nou…
Pedalați o tură în natură, la Pădurea Verde
Vreți să pedalați o tură la Pădurea Verde? La Timișoara are loc o nouă ediție a evenimentului „Pedalez o tură”, unde puteți evada în natură „călare” pe biciclete.
Protest în pauza de masă: E o bătălie care va mai dura
O oră sau două. Atât vă cer cei de la Inițiativa Timișoara să vă luați liber de la lucru pentru a participa la un nou protest care va avea loc miercuri, 18 iulie, la Prefectură.
Initiațiva Timișoara despre mitingul PSD: Tipul de organizare aduce aminte de cămășile brune naziste
Reprezentanții Federației Inițiativa Timișoara privesc cu îngrijorare mitingul PSD care va avea loc la București, sâmbătă, în 9 iunie. La miting vor fi aduși din țară, cu trenuri și autocare, câteva sute de mii de membri PSD.
Protest in 7, la sediul PSD Timis / FOTO
Șapte oameni, printre care și Mălin Bot, au venit, la miezul zilei, la protestul organizat la Timișoara, în fața sediului PSD. Este primul eveniment dintr-o serie de șase, care se va încheia săptămâna viitoare.
Sase zile de proteste, in fata la PSD Timis
Timișorenii #rezist și nu numai ei sunt așteptați la o serie de proteste care vor avea loc în fiecare zi, mai puțin la sfârșit de săptămână, în fața sediului PSD. Primul are loc vineri, 9 februarie, cu începere de la ora 12.
Avertisment de la organizatiile civice din Timisoara: Dictatura se instaleaza treptat
Cele două dosare penale pentru instigare, deschise de polițiști pentru protestele #rezist din decembrie 2017, îngrijorează organizațiile civice din Timișoara. Acestea lansează un avertisment serios asupra a ceea ce ar pregăti actuala Putere.
Initiativa Timisoara, impotriva proiectului privind modificarea legilor justitiei
66 de ONG-uri din întreaga țară au trimis marți, 17 octombrie, o scrisoare premierului Mihai Tudose, prin care-i solicită să renunțe la proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției privind modificarea legilor justiției.
Initiativa Timisoara, la intalnire cu Klaus Iohannis
În fața agresiunii tot mai mari a coaliției PSD-ALDE la adresa Justiției, președintele Klaus Iohannis organizează miercuri după-amiaza o întâlnire cu reprezentanți ai societății civile reuniți sub egida Inițiativa României. Printre ONG-urile care vor avea reprezentanți la întâlnirea cu Iohannis se numără și Inițiativa Timișoara
Hai sa sustii DNA si Justitia! Un nou protest marca Initiativa Timisoara
Inițiativa Timișoara dă din nou semnalul de protest. Următoarea acțiune e programată duminică, 9 iulie, în Piața Sfântul Gheorghe. Sunteți chemați să susțineți, și de această dată, independența Justiției și DNA.