A avut o lună să intre în legalitate, dar nu s-a sinchisit, așa că a primit, din partea polițiștilor locali, o amendă record! Este vorba despre proprietarul unei rulote în care se vindeau langoși, dar care funcționa fără toate autorizațiile.
Amendati de 210 ori pentru ca vindeau langosi fara autorizatie, au fost prinsi din nou!
O familie din Timișoara continuă să sfideze legea, chiar dacă, numai anul acesta, a fost amendată de peste 200 de ori. Sunt cei pe care, nu o dată, i-ați întâlnit la intrarea în Parcul Copiilor, vânzând vată de zahăr. De această dată, se mutaseră în alt cartier.