Trei din trei la Campionatul Mondial din Australia. După 10-0 cu Nigeria și 3-1 cu Ucraina a urmat un 2-1 cu Liban și o calificare en-fanfare în faza eliminatorie a competiției. Dacă în primele două partide au marcat și jucătorii Timișoarei, Plopeanu și Paulevici, câte două reușite de „căciulă”, de aceasta dată nu au mai punctat sportivii de la MAV Sports, dar importantă a fost victoria naționalei.
În fapt, „Mesia” e un borfaş ridicol, ipocrit şi “misecuvinist”
În sfârşit, procurorii DIICOT s-au „trezit în conştiinţă” şi l-au săltat pe unul dintre cei mari şarlatani din istoria României, poate chiar cel mai mare. Era de domeniul evidenţei că un om fără nicio sursă oficială de venit de ani de zile, dar duce un trai de huzur, într-o ditamai vilă, având maşini de lux,…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Beciul minții
Dacă era dictatură în România, George Simion stătea într-un beci la un prieten, să nu-l prindă generalul Răzvan Ionescu (SRI), generalul Pahonțu (SPP) sau generalul Coldea (ex-SRI, Oculta) și să-l bage la răcoare. Acolo, la răcoare, sub influența șocurilor electrice, George Simion ar fi zis tot ce știe despre Călin Georgescu, despre liderii Murad și…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Curtea Culorilor din Sârbova: brânza care hrănește oameni și speranțe, sub semnul Produs în Banat
La 35 de kilometri de Timișoara, pe drumul spre Buziaș, satul Sârbova nu are nici mărimea, nici zgomotul care să-l facă ușor de reținut pe o hartă turistică. Are, în schimb, ceva mai valoros: o poveste care arată exact ce înseamnă, în practică, sintagma “produs în Banat” – nu doar un produs bun, ci un…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă:
- Trufex, un an mai târziu: de la comoara pădurii la ambițiile unui brand cu recunoaștere internațională
- Petro Vaselo pregătește următorul capitol: noi soiuri, tehnologie și o experiență care începe să depășească vinul din sticlă
- De la ritualul de baie la un univers complet de stare de bine: Galinni își extinde povestea bănățeană