Arhiva pentru eticheta: Liga a 2-a

covid fotbal

Două restanţe care trebuiau să se dispute miercuri, nu se mai joacă: U Cluj – Farul şi Ripi – Mioveni. Gazdele pot pierde 0-3

Două restanţe care trebuiau să se dispute miercuri, nu se mai joacă: U Cluj – Farul şi Ripi – Mioveni. Gazdele pot pierde 0-3

Două partide amânate din cauza Covid ar fi trebuit să se dispute mâine. Surprinzător sau nu, oaspeţii declară că au şi ei cazuri pozitive în echipă, iar regulamentul le dă dreptate, adică pot câştiga la masa verde cu 3-0. Cazuri care vin în momente… foarte bune! Miercuri, de la ora 14:00, era programată restanța din

Aerostar - Politehnica

S-au înecat la mal. Poliștii, privați de victorie în prelungirile partidei de lângă aeroportul băcăuan

Politehnica Timisoara a fost la un pas de a obține o nouă victorie importantă în deplasare, la Bacău, pe terenul uneia dintre codașe, Aerostar. Neșansa, brigada de arbitri și neatenția din final au făcut ca trupa viola sa obțină doar un punct, 2-2. Poli a început bine jocul, putea obține două lovituri de la 11

ASU Politehnica Timișoara

Săptămână cu două deplasări grele pentru Politehnica: prima dată la Bacău, apoi Craiova

Alb-violeţii au parte de o săptămână departe de casă. În această seară lotul Politehnicii călătoreşte cu avionul la Bucureşti, urmând să se deplaseze a doua zi spre Bacău, locaţia partidei cu Aerostar, joc programat miercuri, în etapa a XIV-a (intermediară) a Ligii a 2-a. După acest meci jucătorii pregătiţi de Dan Alexa nu se vor

Poli - Petrolul

1-0 și la gară! Victorie importantă obținută de Politehnica, în fața Petrolului

După ce a stat săptămâna trecută, Politehnica Timișoara s-a reîntors pe gazon, însă cu schimbări importante. Fără Octavian Benga, cel care a lăsat echipa pe podium, cu Dan Alexa „principal”, însă cu Tavi Foale pe bancă. Iar pe „Dan Păltinișanu” a venit Petrolul Ploiești, una dintre echipele cu pretenții la promovare. Ca la precedenta întâlnire

Dan Alexa

Derby de clasament, dar şi de tradiţie: Politehnica – Petrolul

Politehnica Timişoara primeşte mâine în derbiul etapei a 13-a a ligii secunde vizita Petrolului Ploieşti. Gazdele vin după trei remize consecutive şi se gândesc doar la victorie împotriva „Lupilor galbeni”, care vin „răniţi” după un eşec neaşteptat suferit acasă. „E un meci important. S-a strâns foarte mult clasamentul. Întâlnim o echipă a cărei pretenţie e

Resita - U Cluj

Reșița bate Universitatea Cluj și obține a doua victorie acasă în trei zile

„Bănățenii de munte” au jucat rău acasă în acest sezon, trei eșecuri și o remiză, dar totul s-a schimbat în această săptămână. Într-un joc restanță, „Metalul” a învins Chiajna cu 1-0, iar astăzi a trecut după un meci bun de o echipă cu pretenții, Universitatea Cluj. CSM Reșița a început în forță, Danci fiind aproape

Poli Timisoara - U Craiova

Poli ratează primul loc din liga secundă după ce a făcut doar o remiză „albă” cu Universitatea Craiova

Pentru al treilea joc la rând Politehnica ratează șansa să urce pe primul loc reușind doar un egal. După remizele cu Călărași și Recea astăzi a urmat Craiova, care venea cu moralul slab după arestarea patronului echipei, Adrian Mititelu. Chiar și așa, Poli nu a forțat victoria deși o putea face mulțumindu-se să nu piardă

Poli Timisoara - U Craiova

Bănățeni contra olteni, de data asta pe terenul de fotbal. Miza? Locul 1 în Liga 2

Sâmbătă, pe arena “Ştiinţa”, în etapa a XI-a a Ligii 2, Politehnica Timişoara întâlneşte U Craiova 1948. Meciul poate fi considerat derby-ul eşalonului în condiţiile în care în cazul unei victorii alb-violeţii îi vor detrona pe olteni, aflaţi pe primul loc. „Ne aşteaptă un derby al fotbalului românesc, între Politehnica Timişoara şi Universitatea Craiova. Întâlnim

asu poli feminin

Start în Liga a 2-a feminin. Dacă în eșalonul de elită evoluează Fortuna Becicherecu Mic, în Divizia B joacă Poli

Comitet Executiv al FRF a aprobat ca dată de start a Ligii a 2-a feminin weekend-ul 7-8 noiembrie, dar și noul format competițional. În urma discuțiilor purtate cu echipele și a faptului că o parte dintre acestea nu se pot alinia la start din cauza problemelor cauzate de pandemie, s-a ajuns la un compromis pentru

comuna recea - poli

Egal în noroi. Condusă la două goluri, Poli vine acasă cu un punct din Maramureș

Alb-violeţii au luptat pe un teren aproape impracticabil pentru a obţine măcar un punct în Maramureş. Jocul din runda a 10-a dintre ACSF Comuna Recea şi Politehnica Timişoara s-a încheiat cu scorul de 3-3 (3-2), după ce gazdele au condus cu 3-1. Pentru formaţia viola au punctat: Oiţă (autogol), Plazonja şi Ignea. Precipitaţiile au făcut

Ripensia

Ripensia are meci greu acasă cu o echipă relativ nouă, dar cu pretenții, Turnu Măgurele

Deși oaspeții înseamnă prea puțin pentru fotbalul românesc, regele sporturilor din România oferă multe surprize în ultimii ani, iar echipe fără niciun palmares au ajuns și în prima ligă, sau au câștigat chiar și trofee. Turris Turnu Măgurele vrea și ea un loc la „masa bogaților”, sezonul trecut a fost aproape de prima ligă, iar

ASU Poli

Duel important în Maramureș. Poli întâlnește Recea

Politehnica Timişoara înfruntă sâmbătă, în deplasare, nou promovata ACS Fotbal Comuna Recea. Echipa noastră e în continuare lipsită de aportul mai multor componenţi, dar a plecat spre Maramureş cu gândul la toate cele trei puncte.  „Urmează o deplasare dificilă, după un meci care ne-a consumat fizic şi psihic – restanţa cu Dunărea Călăraşi – sperăm

Dan Alexa Politehnica

Doar egal de ziua lui Dan Alexa. Poli a trecut pe lângă o victorie mare cu Dunărea Călărași

Aproape, dar nu destul. Politehnica a disputat astăzi o restanță din etapa a 7-a, contra Dunării Călărași, dar și acum a avut probleme de lot, din cauza virusului care a îngrozit lumea, dar și a numeroaselor accidentări. Mera, Popovici sau Manea, titulari indiscutabili, nu au putut evolua astăzi, ei fiind doar câțiva din absenții echipei

Poli - Slatina

Poli trece și de Slatina și urcă pe podium

Fantasticii jucători ai Politehnicii au reușit a treia victorie la rând în doar 7 zile, în ciuda tuturor problemelor, mai ales legate de pandemie. A fost acel 1-0 de la Tg. Jiu cu Viitorul Pandurii, apoi 4-3 după 120 de minute, miercuri, în Cupă, la Ghiroda, și astăzi un nou 1-0 muncit, pe teren propriu

liga2

Poli merge până la urmă la Tg. Jiu, Ripensia primește acasă pe Metaloglobus

Etapa a 8-a a ligii secunde programează două meciuri importante pentru echipele din Timișoara. Atât Poli cât și Ripi au probleme de lot, dar din cauze diferite. Violeții sunt decimați de Covid, trupa în roșu și galben de accidentări. Politehnica Timişoara revine mâine pe gazon după două săptămâni de pauză. Alb-violeţii vor fi lipsiţi la

Top