Senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan, afirmă că Ministerul Familiei condus de Gabriela Firea este inutil şi ar trebui desfiinţat. El spune că s-au consumat mulţi bani publici doar pentru a i se da fostului primar al Capitalei o platformă politică. Raoul Trifan afirmă că, în ultima perioadă, în Parlament s-au dezbătut mai multe legi…
Chiar “toţi sunt la fel”? “Nu contează ce votez, oricum alții ne aleg conducătorii”? În loc de pledoarie pentru mers la vot
„Cel mai mare truc al diavolului e să ne facă să credem că el nu există.”. Am redat un cunoscut citat din celebra peliculă “Usual suspects”, dar care aparţine de fapt lui Charles Baudelaire. Parafrazând fraza de mai sus aş spune că cel mai mare truc al Sistemului este să te facă să crezi că…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
PSD-ul, din tare rău în… tot mai bine
Cam fiecare lider PSD prostea poporul român în felul lui. Iliescu încuraja concluzia că nu putem noi renova cât a construit comunismul lui Ceaușescu, dar că, asta e!, lumea a vrut altceva la revoluție, eventual să iasă din foame, nicidecum libertate și democrație. Adrian Năstase se vindea ca proeuropean, cum europeni sunt și mogulii ruși…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Jurnal de campanie. Cum vor PNL-iştii să ne vândă la pachet cartea bună (Ilie Bolojan) cu plenarele de partid (Nicolae Ciucă)
Exilat în ultimii zece ani la Oradea, pe motiv că-i stătea ca un ghimpe în ochi încă preşedintelui Klaus Iohannis, Ilie Bolojan se întoarce acum la vârful politicii. Pe cai mari. Într-o derivă totală, PNL-iştii îl anunţă drept viitor premier, cu condiţia necesară şi suficientă ca Nicolae Ciucă să ajungă preşedinte. O legătură de cauzalitate,…
Citeşte tot articolulCitește și alte articole pe aceeași temă:
- Jurnal de campanie (23). Flash-uri electorale. Cum Oculta îl pune iar primar pe Fritz, iar Robu şi Bode au “ouat” o “mărgică”. Nu uitaţi, duminică e vorba şi despre Grapini!
- Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem
- Jurnal de campanie (21) Şi minciuna-i vorbă! Alina Sperlea, candidata comasată pentru Primăria Dumbrăviţa, una spune, alta scrie