Niciodată de când votez n-am întâlnit atâta lume să spună că oferta e săracă ca acuma. Dacă la o importantă masă de concetățeni cărora li se rupe de acest exercițiu democratic, spunând că „toți sunt la fel” nemergând oricum la vot, îi mai adaugi și pe cei care se plâng acuma că nu au cu cine vota, te-ai putea aștepta în primul tur al prezidențialelor la cea mai slabă prezență la vot de după 1990. Iar pentru parlamentarele ce au loc de ziua națională, poate un record negativ greu de atins altădată, căci ce mai sunt azi parlamementarele între două runde de prezindențiale în care nu ai cu cine vota?
Marcel Ciolacu a ajuns să candideze fără să-l traga prea tare ața spre Cotroceni. El știe că crema puterii este la Palatul Victoria și că păstorește un partid în care regula slugărniciei față de cel care împarte banii e sfântă, iar premierul asta face: împarte banii. Nu putea refuza candidatura din partea unui partid favorit, iar dacă tot a ajuns în faza asta trebuia să-și facă un drum mai ușor. Așa s-a născut scenariul cu împingerea lui Simion alături de el în turul doi. Dar Ciolacu e cel mai ușor de caracterizat. Nu e mai mult decât pare că este. Un mediocru care încearcă să arate un apetit spre modernizarea unui PSD care nu poate fi modernizat de atâția nepoți, parașute și anturaje Nordis.
George Simion pare cel mai inspirat candidat din punctul de vedere al strategiei de campanie. Nu-l prea vezi în spațiu media mainstream, caută alegători pe rețele de socializare și prin confortabile băi de mulțime, acolo bazinul său electoral nu-l dezamăgește. Despre Simion nu știm dacă este spion rus, dar dincolo de această ipoteză, despre candidatul AUR știm că va scoate din poporul ăsta segmentul cel mai simplist, mai manipulabil din interior și din afară, cu un mesaj care nu oferă soluții concrete pentru reformă, pentru sănătate, educație sau apărare, ba chiar sfidează bunul simț economic prin propuneri caraghioase cum este cea cu apartamentele ieftine și anularea dobânzilor la bănci.
Mircea Geoană este Prostănacul care pare un Henry Kissinger în comparație cu mulți dintre ceilalți competitori. Nu a trecut încă de faza gafeurului, deși părea că s-a maturizat în slujbe serioase în Occident. A plecat cu elan bun în campanie, apoi s-a stins spre finalul ei, lăsând impresia că doar comportamentul mai spălat, elitist, arogant chiar, câteva limbi străine nu sunt suficiente argumente să te spele de apucăturile de pesedist din trecut, de episodul ceasurilor lui Vanghelie, de afacerile sulfuroase din familia Mihaelei, dragostea dumnealui.
Despre Elena Lasconi spun chiar useriștii că este o țață, dar asta n-ar fi un impediment să atragă mai multe voturi din alte vetre electorale. A arătat că nu știe multe despre diplomație, despre apărare și despre ce ar trebui să muncească la Cotroceni, că n-a făcut școală bună și că este cel mai patriot dintre useriști și cea mai useristă dintre suveraniști, să recunoaștem, o combinație ciudată. Pentru mulți este răul cel mai mic pentru alegerile de acum, omul din afara Sistemului căruia i se pot ierta mai te greșelile. Elena Lasconi nu este un personaj profund vicios, dar nici nu produce entuziasmul celor care mureau cu ei de gât învingând PSD-ul.
Da, Nicolae Ciucă e ultimul dintre principalii candidați. Despre el e cel mai greu să vorbești. Alura de ursuleț pufos e cea mai tare calitate a lui în această cursă, iar asta spune tot. Și-așa, fără să te ademenească cu grămada de calități, candidatul PNL nu este imaculat nici din punct de vedere moral, în dulăpiorul lui mai mic cu schelete fiind găsită problema cu plagiatul. Însă Nicolae Ciucă este ciudat dintr-un cu tot alt punct de vedere, atunci când vorbește despre cum luptă dumnealui cu PSD.
Acest argument adus în favoarea lui Nicolae Ciucă este de noaptea minții. Nicolae Ciucă spune că luptă pe trei fronturi, printre care și cu PSD, guvernând de bună vreme cu PSD și fiind cea mai probabilă formulă de alianță a PSD pentru viitoarea guvernare. Nu pentru că PSD n-ar găsi și pe alții, dar liberalii par cei mai disperați să rămână la butoane chiar și din postura de „ospătari” ai celor care dețin, cu adevărat, puterea. Așa luptând el cu PSD pe mai multe fronturi, este de așteptat ca între duminica parlamentarelor și turul doi al prezidențialelor să sugereze alegătorilor liberali votul pentru stabilitate în ultimul exercițiu electoral al anului. Adică, Marcel Ciolacu președinte!
Culmea, va fi o poveste electorală fără Cristian Diaconescu, Kelemen Hunor sau Ana Birchall. Alegerile astea nu trebuie să le pierdem, chiar dacă ne domină senzația că nu avem cu cine vota.
Comentarii prin facebook