Cam fiecare lider PSD prostea poporul român în felul lui. Iliescu încuraja concluzia că nu putem noi renova cât a construit comunismul lui Ceaușescu, dar că, asta e!, lumea a vrut altceva la revoluție, eventual să iasă din foame, nicidecum libertate și democrație. Adrian Năstase se vindea ca proeuropean, cum europeni sunt și mogulii ruși care trăiesc prin Occident. Educat, cu cuțitul și furculița în mâinile care trebuie, Năstase n-a fost din popor, dar a știut să-l prostească cu povestea că am terminat-o cu dinozaurii comuniști ai lui Iliescu și că partidul se modernizează. N-a fost suficient, câci Traian Băsescu i-a dat cu alegerile-n cap în 2004.
Cu cât ne-am îndepărtat de garnitura Iliescu-Năstase, PSD a căzut pe mâinile unor președinți de o calitate tot mai scăzută. Nu deodată. Au mai trecut pe acolo Geoană cel performat în Statele Unite ale Americii, dar și junele Ponta, pesedist sadea, cu păcatele-n sânge, dar venit pe un cal alb care vestea abandonarea lor, a păcatelor, în trecutul cenușiu al partidului. Mare ghinionist Ponta ăsta, căci a dat în alegeri de Klaus Iohannis, pe atunci idealul de președinte, neamț, arătos, bine primit de Vest. Vă imaginați ce făcea azi Ponta cu contracandidați ca Simion, Ciucă sau Lasconi?
De la Liviu Dragnea încoace senzația că proletariatul, vatra electorală a PSD, a pus stăpânire pe partid a devenit cu adevărat puternică. Ce frumos! Combinația perfectă a venit la pachet cu suveranismul, cu patriotismul ce mângâia românul nostalgic de ARO, Dacia 1310, Oltcit sau blocuri din prefabricate. Dar Liviu Dragnea era pe profilul ăla să nu recunoști o măgărie făcută în niciun fel. Că oricât de sulfuroasă ar fi minciuna, ea trebuie susținută până o va crede alegătorul. Așa a încercat să schimbe legislația, justiția după propriul său interes de carieră politică, dar ceva nu a mers nici atunci și salvarea a fost atribuită Sistemului, rebotezat Statul Paralel.
Sărim peste anecdotica Viorica Dăncilă, și ajungem la Marcel Ciolacu și vom rămâne uluiți cât de aproape este acest poltician de a ajunge primul președinte al României venit din PSD după Ion Iliescu. Unii spun că omul nu e mult mai dotat ca Dăncilă, dar că are o descurcăreală în sânge, școala vieții dusă la culme, alții îl văd ca pe un individ periculos. Scandalul Nordis l-a făcut pe Marcel Ciolacu să-și arate această față. Rar apuci să vezi un politician care să recunoască cu seninătate o potlogărie cu atâta evidentă.
Bun, n-a furat el, dar să zbori cu avionul unuia care face mii de victime prin afacerile sale, să te distrezi pe Riviera franceză pe banii ăluia, ar fi fost un final de carieră politică în cam toate țările civilizate, numai la noi nu. Merge cu minciuna plății sejurului din banii lui (promite producerea de dovezi, dar fără să o facă), dar tot el vine și spune că și-a permis o aroganță, că s-a dus ca băieții cumva să vadă o singură dată Formula 1. Și câți dintre noi n-ar fi făcut la fel? Cam acolo bate întrebarea. Să vadă o singură dată Formula 1 și apoi ce? Apoi să ajungă președinte și să facă astea pe banii statului, ca Iohannis?
Exact genul ăsta de argument îl face periculos pe Marcel Ciolacu. Îți spune în față ce vrei să auzi tu ca român netrecut cu tot corpul în tărâmul unor societăți civilizate, acolo unde distingi binele de rău, excesele tinereții de cariere politice, ce poți face și ce nu poți face atunci când ești o astfel de figură publică într-o țară normală. Marcel Ciolacu a ajuns în turul doi și are mari șanse să ne fie periculos ca președinte al României. Dar poate nu la fel de periculos ca delirul mistic al ciudatului domn Călin Georgescu.
Comentarii prin facebook