Listele USR PLUS pentru alegerile parlamentare sunt bătute în cuie, cel puţin în zona eligibilă. Astfel, la Senat va candida Raoul Trifan, în timp ce primele trei locuri la Camera Deputaţilor sunt ocupate de Cătălin Drulă, Daniel Toda şi Nicu Fălcoi. Senatorul Nicu Fălcoi a reuşit să se impună în al doilea tur al alegerilor…
Nicu Fălcoi despre 10 august 2018: “Ca să mergem înainte și să ne facem bine, avem nevoie de adevăr”
Senatorul USR de Timiş, Nicu Fălcoi, este revoltat că nici la doi ani de la evenimentele din 10 august 2018 nu se ştie ce s-a întâmplat în acea zi. El aseamănă acest dosar cu cel al Revoluţiei şi al mineriadelor, fiind convins că România poate merge mai departe, doar aflând adevărul despre acele evenimente. Au…
USR, lege nouă pentru combaterea ambroziei. Primarii vor fi amendaţi, iar autorităţile vor putea intra pe terenurile private
Primarul Timişoarei, oricare va fi acesta după alegerile locale, ar putea avea o mare surpriză dacă un proiect de lege iniţiat de USR va trece de votul parlamentului. Acesta se referă la combaterea ambroziei şi ar urma să înlocuiască actuala legislaţie, care s-a dovedit ineficientă. Marea noutae: amenzile ar urma să se acorde „pe persoană…
Senatorul USR de Timiş constată realitatea lucrului cu colegii săi în vârstă: Cei de la PSD fug ca dracu de tămâie de tehnologie
Senatul României unde sunt mulţi oameni în vârstă, care sunt opaci atunci când vine momentul să se modernizeze şi să apeleze la tehnica de calcul, mai ales de la PSD. Afirmaţia aparţine senatorului USR de Timiş, Nicu Fălcoi, care spune că aleşii acestei camere a parlamentului nu sunt deloc prietenoşi la folosirea tabletelor cu care…
Pas important pentru proiectul de lege al senatorului USR Nicu Fălcoi privind maşinile abandonate pe spaţiul public
Proiectul de lege privind ridicarea maşinilor abandonate pe domeniul public a primit un aviz favorabil în Comisia pentru administraţie a Camerei Deputaţilor. Proiectul a fost elaborat de senatorul USR de Timiş Nicu Fălcoi şi vizează o eliberare mai rapidă a drumurilor şi parcărilor publice de maşinile abandonate. O problemă cu care se confruntă mulţi timişoreni…
Proiect de lege iniţiat de senatorul USR Nicu Fălcoi privind debirocratizarea relaţiei dintre stat şi cetăţean
Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi a depus astăzi un proiect de Lege privind obligația autorităților și a instituțiilor publice de a furniza informațiile pe care le dețin în legătură cu persoana fizică care le solicită. Proiectul își propune să faciliteze accesul cetățenilor la informațiile despre propria persoană, prin punerea la dispoziția acestora de către…
Fălcoi vrea schimbarea legislaţiei în domeniu maşinilor abandonate pe domeniul public
Nicu Fălcoi, senator USR de Timiş, vrea să scape mai rapid oraşele de maşinile care pot fi considerate abandonate. Termenul după care acestea ar putea să fie ridicate de autorități, dacă proiectul de lege depus va fi aprobat, va scădea de la un an la şase luni. Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi a depus…
Senatorul USR Nicu Fălcoi cere oficial desecretizarea “afacerii” Piranha V
Senatorul USR de Timiş Nicu Fălcoi a solicitat Comisiei de apărare a Senatului desecretizarea contractului privind achiziţia de transportatoare blindate Piranha V. De asemenea, el vrea ca şi Curtea de Conturi să prezinte rapoartele de audit privind derularea acestui contract.
USR insistă în continuare pentru alegeri parlamentare anticipate, dar şi alegerea primarilor în două tururi
USR va continua să ceară alegeri parlamentare anticipate, acest demers fiind cel mai corect în actuala situaţie politică, spune parlamentarul de Timiş, Nicu Fălcoi. De asemenea, partidul continuă discuţiile cu PNL pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Discuţiile cu cei de la PNL, noul partid de la guvernare, sunt continuate de cei de…
Robu nu scapă de candidatura lui Fritz pentru funcţia de primar, între USR şi PNL nu există niciun acord
Speranţele lui Nicolae Robu de a scăpa de cel mai redutabil candidat în competiţia pentru un nou mandat de primar, candidatul USR, Dominic Samuel Fritz, ca urmare unui acord la nivel naţional între PNL şi această formaţiune, au fost spulberate, miercuri, de cei de la filiala locală a Uniunii Salvaţi România. Între partide nu există…
Statutul USR şi cel al alianţei cu PLUS au „decis”: Marian Vasile nu va candida din partea noului partid
Marian Constantin Vasile nu va candida la nicio funcţie din partea Alianţei USR-PLUS garantează filiala locală a Uniunii Salvaţi România. Conform statutului partidului, dar şi a acordului de alianţă, el nu are voie să o facă. El a încercat deja să se „mute” la USR cu mulţi membri PNL, dar a fost refuzat, spune Cristian…
Liderii USR Timiș la urne: îndeamnă cetățenii să vină la vot!
Dan Reșițnec și Cristian Moș, liderii USR din Timiș, au venit la vot însoțiți de senatorul Nicu Fălcoi, care votase in prealabil la alta sectie . Cei doi și-au exprimat opțiunea la Școala nr. 30 din urbea de pe Bega. Cristian Moș a îndemnat timișenii să iasă la vot. „Îndemn timișenii să iasă la vot,…
Senatorul USR Nicu Fălcoi: Secretizarea raportului “10 august” a ţinut de “laşitate şi ticăloşie”
Senatorul USR de Timiş Nicu Fălcoi salută demersul ministrului de Interne, Marcel Vela, de-a desecretiza dosarul “10 august” şi a-l pune la dispoziţia procurorilor. Fălcoi spune că nu existau motive de secretizare a acestui dosar, decât acela de-a acoperi “laşitatea şi ticăloşia” celor care au răspuns la comenzile fostului ministru Carmen Dan.
Senatorul USR de Timiş Nicu Fălcoi, funcţie în Adunarea Parlamentară NATO
Senatorul USR de Timiş Nicu Fălcoi a fost ales în acest final de săptămână, la Londra, vicepreședinte al subcomisiei Transatlantic Defence and Security Cooperation (DSCTC) din cadrul Comisiei de Apărare a Adunării Parlamentare NATO.
Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi “ALDE, un PSD mai mic”
Reprezentanții USR în Parlament își continuă demersurile susținute în vederea urgentării depunerii moțiunii de cenzură împotriva guvernului Dăncilă, afirmă senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi. El precizează că astăzi liderii grupurilor parlamentare ale USR din Senat și Camera Deputaților i-au invitat pe liderii celorlalte grupuri parlamentare pentru a discuta necesitatea urgentării depunerii moțiunii de cenzură.
Nicu Fălcoi: “Plecarea ALDE de la guvernare este o tentativă de repliere a unei formațiuni politice care are trădarea în ADN”
Plecarea ALDE de la guvernare, anunțată ieri seară de președintele formațiunii, Călin Popescu Tăriceanu, este o decizie ce denotă oportunism, spune senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi “Venit în al treisprezecelea ceas, când au mai rămas mai puțin de trei luni până la alegerile prezidențiale, anunțul făcut ieri seară de președintele ALDE și enumerarea publică…
Senatorul USR Nicu Fălcoi: “Dacă azi erau în vigoare modificările aduse Codurilor penale, cei răspunzători de moartea Alexandrei nu puteau fi trași la răspundere”
Senatorul USR de Timiș Nicu Fălcoi consideră că decizia de astăzi a Curții Constituționale de a respinge, în bloc, modificările aduse de PSD-ALDE și de aliații lor Codului penal și Codului de procedură penală nu face decât să confirme ceea ce reprezentanții USR au semnalat deja în repetate rânduri.
Nicu Fălcoi (USR): Fiecare dintre colegii mei înscriși în competiția pentru Primăria Timișoarei ar fi un primar mai bun decât Nicolae Robu
La finalul acestei săptămâni, sâmbătă 20 iulie, în urma unei competiţii transparente şi inedite, toţi membrii USR Timişoara vor vota candidatul partidului pentru scaunul de primar al Capitalei Banatului. După cum se ştie, în cursă s-au înscris patru candidaţi: Dominic Samuel Fritz, Aida Szilagyi, Alexandru Cadar şi Nicu Fălcoi. Într-un interviu pentru deBanat, senatorul Nicu…
Marele exerciţiu de transparenţă al USR Timiş. O „fotografie” cu cei patru potenţiali candidaţi la Primăria Timişoara
Caz unic în istorie, un partid politic a declanşat o competiţie internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Timişoara. Şi nu e vorba de un partid de duzină, ci de USR, formaţiunea care, în alianţă cu PLUS, a câştigat categoric alegerile europarlamentare la nivelul Timişoarei, obţinând aproximativ acelaşi număr de voturi precum următoarele patru formaţiuni la…
S-a închis careul! Nicu Fălcoi, ultimul intrat în competiţia internă din USR pentru Primăria Timişoara.
Al patrulea şi ultimul candidat USR Timiş intrat în competiţia internă pentru desemnarea candidatului la Primăria Timişoara este senatorul Nicu Fălcoi. În prezentarea pe care şi-a făcut-o, el spune că una din cauzele intrării sale în politică a fost actualul primar Nicolae Robu.