Arhiva pentru eticheta: nocturna

Terenul sintetic de la Baza 2 din Şag are nocturnă!

Terenul sintetic de la Baza 2 din Şag are nocturnă!

Veste bună pentru locuitorii comunei Şag cărora le place mişcarea. Primarul comunei, Flaviua Roşu, a anunţat cerenul sintetic de la Baza 2 are de acum nocturnă. De asemenea, Flavius Roşu a anuanţt că urmează să fier pusă în funcțiune nocturna la terenul sintetic de la DN 59, iar mai apoi să fie luminat terenul oficial

Editorial de Eugen Sasu

Baronii de Timișoara

Uite că Stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara s-a închis și chiar nu mai știu cine a jucat ultimul meci pe această arenă. Culmea, cred că a făcut-o Ripensia cu Miercurea Ciuc, deși nu era casa tradițională a galben-roșilor. Pentru „Poli” a fost „acasă”. Au jucat în decembrie anul trecut cu FC Argeș în „Cupa României”,

Întuneric! Debut ciudat de an în Liga 2, după ce pe Dan Păltinișanu a picat nocturna de două ori

Meci întrerupt înainte de a începe cu adevărat! Timișoara demonstrează că a rămas în Evul Mediu în ceea ce înseamă fotbalul, din toate punctele de vedere. Poli – Petrolul trebuia să fie un spectacol fotbalistic, așa cum a fost de fiecare dată când s-au întâlnit în Liga 1 sau 2. Dar… infrastructura din Banat rămâne

Stoicikov si Belodedici joaca pentru Kassandra Rotariu, in nocturna, la Dudestii Vechi

Eveniment important în viața comunității bulgare din Banat. La Dudeștii Vechi va fi inaugurată, chiar de Sf. Maria, instalaţia nocturnă de pe „Hristo Stoicikov Arena”. Celebrul fotbalist bulgar va juca într-un meci caritabil, alături de alte personalități.

Semmering, cel mai mare domeniu schiabil cu nocturna din Europa / FOTO

Fără îndoială, putem spune că Austria este regina sporturilor de iarnă din Europa, iar faptul că ne aflăm destul de aproape de această țară ne atrage în mod irezistibil când vine vorba de planificarea unei vacanțe la schi. Prima dificultate va fi, însă, alegerea unei stațiuni potrivite cu gusturile noastre, dar agenția de turism Ultramarin dorește să vă facă alegerea mai ușoară, venind cu o propunere concretă: Semmering.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.