Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că pe Centura Vest constructorul a început mobilizarea utilajelor și echipamentelor necesare execuției și a demarat activitatea de aprovizionare în șantier cu materialele necesare pentru primele etape ale construcției noului drum, ordinul de începere al lucrărilor fiind emis pentru ziua de 14 mai. Efectiv, pe teren e activitate…
Trei străzi din Moşniţa Nouă urmează să fie iluminate modern. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor
La Moşniţa Nouă a fost emis ordinul de începere a lucrărilor și predat amplasamentul pentrtu privind modernizarea şi extinderea iluminatului public pe trei străzi din comună. Finanţarea s-a făcut prin Administraţia Fondului de Mediu (AFM), iar durat lucrărilor este de 5 luni. A fost emis ordinul de începere a lucrărilor și predat amplasamentul pentru proiectul…
La Moşniţa Nouă se ridică o creşă nouă cu bani de la bugetul local. Ar trebui finalizată într-un an şi jumătate
Luni, 9 februarie, a avut loc predarea amplasamentului și emiterea ordinului de începere a lucrărilor pentru noua creșă din Moșnița Nouă, un proiect esențial pentru familiile tinere și pentru dezvoltarea armonioasă a comunei. Creşa va fi amplasată pe Str. Nucilor din localitatea Moșnița Nouă. Valoarea investiţiei este de 6.339.723,87 lei (TVA inclus), finanțarea fiind asigurată…