Au apărut virozele și pneumoniile! Infecțiile respiratorii au început deja să se răspândească, iar în Timiș aproape două mii de pacienți au fost diagnosticați, în doar o săptămână, cu viroze și pneumonii. În prima săptămână a lunii octombrie, în Timiș au fost raportate 1.691 infecții acute ale căilor respiratorii superioare – viroze, iar 98 de…
Peste 200 de cazuri de pneumonie, într-o săptămână de mai, în Timiș
Deși a trecut sezonul rece, în care oamenii sunt cei mai vunerabili, virozele și pneumoniile încă sunt prezente la nivelul județului Timiș. Unii pacienți încă suferă de astfel de afecțiuni și au necesitat chiar și internarea. În total, în județ au fost diagnosticate 783 de cazuri de viroze respiratorii, în perioada 13 – 19 mai.…
Sute de pacienți cu viroză în Timiș, în numai o săptămână
Chiar dacă anotimpul cald pare că vrea să vină (deși nu prea reușește), virozele și pneumoniile nu părăsesc „scena”, ci fac „victime” în continuare. În județul Timiș, în săptămâna 6-12 mai au fost raportate de către furnizorii de servicii medicale (Unități de Primiri Urgențe, spitale, serviciul de ambulanță, etc.) 825 de cazuri de viroză respiratorie, în creștere față de săptămâna precedentă.
Cinci cazuri de gripă în Timiș, într-o singură săptămână
Gripa este cuvântul de ordine atât în Timiș, cât și la nivelul României în aceste zile. În cel mai vestic județ al țării s-au constatat, în ultima săptămână, cinci cazuri de gripă confirmate clinic. Unul dintre acestea a fost confirmat și în urma analizelor de la Institutul Cantacuzino din București.
Atenție la afecțiunile de sezon! Aproape 900 de pacienți cu viroză în Timiș, într-o săptămână
Virozele și pneumoniile își fac de cap în Timiș în acest sezon. Noul an a început cu sute de astfel de cazuri, iar unii pacienți au necesitat internare.
Sute de timiseni cu pneumonie, intr-o singura saptamana
Virozele și pneumoniile încă își fac de cap în Timiș, mai ales că afară fulgii „dansează” la fereastră. Sute de timișeni au primit diagnosticul de pneumonie în numai o săptămână, iar o parte dintre aceștia au fost internați.
Peste 2.000 de timiseni cu viroza, intr-o saptamana. 24 au fost internati
Virozele și-au făcut de cap în Timiș. Într-o singură săptămână au fost diagnosticați cu viroză nu mai puțin de 2.144 de locuitori ai județului Timiș. Nici pneumoniile nu au stat pe loc. Au primit diagnosticul „pneumonie” peste 300 de timișeni. Unii pacienți au necesitat internare.
Aproape 1.500 de viroze si pneumonii in Timis, la inceput de an
Începutul de an a însemnat în Timiș și o „explozie” de viroze și pneumonii, dar, din fericire, niciun caz de gripă. Cei care vor să se vaccineze o pot face, pentru că există încă mii de doze de vaccin antigripal la Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Mai putine viroze in Timis, dar mai multe internari
Numărul infecţiilor respiratorii a scăzut uşor în ultimele săptămâni. Potrivit statisticii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, în ultima săptămâna din luna noiembrie s-au înregistrat 1.323 de cazuri de viroze. Totuși, mai multe persoane au necesitat internare.
A inceput sezonul de viroze si pneumonii
Atenţie la viroze în această perioadă! Din cauza trecerii bruşte la temperaturi mai mici, timișorenii au început deja să se adreseze medicilor de familie cu simptome precum dureri în gât, tuse, nas înfundat sau chiar febră.
„Epidemie” de viroze respiratorii in Timis
Virozele și pneumoniile fac victime în Timiș. Numai în luna martie, la medic s-au prezentat peste 3.300 de persoane cu afecțiuni respiratorii. Cam 10% dintre acestea au avut nevoie de internare.