Chiar dacă anotimpul cald pare că vrea să vină (deși nu prea reușește), virozele și pneumoniile nu părăsesc „scena”, ci fac „victime” în continuare. În județul Timiș, în săptămâna 6-12 mai au fost raportate de către furnizorii de servicii medicale (Unități de Primiri Urgențe, spitale, serviciul de ambulanță, etc.) 825 de cazuri de viroză respiratorie, în creștere față de săptămâna precedentă.
Dintre aceste cazuri, 27 de pacienți au fost internați în spital. În ceea ce privește numărul pneumoniilor din Timiș din săptămâna care a trecut, acesta a ajuns la 172, în scădere față de săptămâna anterioară. 26 de pacienți cu pneumonie au fost internați în Timiș. În schimb, nu s-a înregistrat niciun caz de gripă în săptămâna care a trecut.
Comentarii prin facebook