Timișorenii, dar şi vizitatorii orașului sunt invitați să redescopere spiritul inovator al orașului în cadrul turului pietonal „Premierele Timișoarei”. Organizat de Timișoara Free Tours, evenimentul va avea loc duminică, 22 februarie, între orele 15:00 – 17:00. Evenimentul face parte din cel de-al șaselea sezon al seriei „Turist la tine acasă”, desfășurată sub motto-ul „Află poveștile…
De la bancul cu vameşii la ziua scadenţei. Preţul dezmăţului
În urmă cu 15-20 de ani, în vremea de glorie a vameşilor, circula un banc care spune multe despre acea perioadă. Cică urma să vină ziua de naştere a unui vameş, iar colegii săi discutau ce să-i cumpere. “O vilă!”, spune unul. “Mai are vreo două, un apartament la Nisa”, propune altul. “Um Lamborghini, că-i…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Cine a tras vântul?
Când a fost prins individul cu banii grei în cutii de pantofi, mulți ne întrebam dacă măcar încălțările din acele ambalaje au ajuns pe cale ierarhică la capii partidului. Nu că am fi văzut cu ochii noștri că așa au stat lucrurile, dar era în firea lucrurilor la PSD să se petreacă așa. Iar semne…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Family Time Fest a transformat comuna Șag într-un punct de întâlnire pentru familii. Educație, voluntariat și solidaritate, într-un eveniment dedicate comunității
O zi întreagă dedicată familiei, educației și implicării civice a adus, pe 27 iunie, sute de persoane în comuna Șag, unde a avut loc Family Time Fest, un festival comunitar și caritabil care a demonstrat că dezvoltarea unei comunități înseamnă mai mult decât investiții în infrastructură – înseamnă investiții în oameni, în copii și în…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă:
- Romavyctor Pan – Când pâinea nu este doar un aliment, ci o întoarcere la gustul autentic al Banatului
- Terra Biola: locul unde agricultura înseamnă pasiune, iar fiecare produs spune o poveste despre Banat
- Brunch-ul verii în grădină: producătorul local Dintre Dealuri te invită la o zi cu gust de Banat, roșii colorate și gem de caise la ceaun