Piața Corneliu Micloși este cea mai nouă zonă din cartierul Fabric in care vor începe spargerile din proiectul de regenerare urbană. Conform proiectului, piațeta va deveni un spațiu mai verde și mai bine conectat pentru pietoni și bicicliști, prin amenajarea unor noi alei, extinderea suprafețelor verzi și realizarea unei legături între zona sinagogii și malul…
Constructorul avansează cu lucrările de regenerare urbană din Piața Traian/Foto
Lucrările de regenerare urbană derulate în zona Fabric continuă în Piața Traian. Acolo au fost realizate lucrări de stabilizare a fundației și urmează o perioadă tehnologică de aproximativ șapte zile, necesară pentru stabilizarea stratului suport, după care constructorul va continua cu realizarea structurii. La finalul intervențiilor, Piața Traian va fi extinsă și transformată într-un spațiu…
Timișoara a devenit membră a consorțiului Recharge și ar putea obține finanțări prin programul Horizon Europe, pentru regenerarea urbană
Timișoara ar putea să obțină fonduri europene pentru susținerea unor noi proiecte în unul dintre domeniile favorite ale actualei administrații Fritz, cel al regenerării urbane. Aceasta, după ce a fost aprobată aderarea la consorțiul Recharge. Municipiul Timișoara, ca un important centru urban din România, se confruntă cu o serie de provocări similare altor orașe europene,…
Primăria vrea delimitarea clară a zonelor din Timișoara, care vor fi supuse regenerării urbane
Specialiștii Primăriei Timișoara au realizat delimitarea clară a patru zone din oraș, care vor fi favorizate și vor beneficia de proiecte ample de regenerare urbană. Este vorba de Piața Victoriei – Operei, Fabric, Iosefin și Dacia, iar consilierii locali trebuie să aprobe delimitarea acestora. Municipalitatea pregătește implementarea a patru operațiuni de regenerare urbană, pentru tot…
Orașele și municipiile din zona de vest au la dispoziție 131 de milioane de euro pentru regenerare urbană
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest are disponibile 131,18 milioane de euro pentru investiții în revitalizare și regenerare urbană în Regiunea Vest.Se vor finanța proiecte pentru redarea spațiilor publice cetățenilor. Din acești bani se susține amenajarea de piețe și piațete publice, zone pietonale, inclusiv transformarea unor străzi urbane în zone pietonale, spații comune sau de promenadă,…
Primăria Timișoara organizează o nouă dezbatere publică pe tema Regenerării urbane a zonei Piața Traian
Primăria Municipiului Timișoara îi invită pe timișorenii interesați la a doua dezbatere publică pe tema proiectului DALI – „Regenerare Urbană – zona Piața Traian”. Aceasta va avea loc luni, 24 octombrie 2022, de la ora 17.30, în Piața Romanilor nr. 1. Vă reamintim că, în premieră, Primăria Municipiului Timișoara a lansat o consultare publică încă…