Inconștiența este la ordinea zilei în trafic. Ieri, numaidecât, polițiștii rutieri timișeni au prins pe șosele doi bărbați care se aflau la volan, deși nu aveau permise de conducere. Unul dintre cazuri a fost înregistrat în comuna Remetea Mare, fiind vorba de un tânăr în vârstă de 26 de ani. În cel de-al doilea caz,…
Talentatul domn Rareş Bogdan şi căderea în păşunism a Partidului Naţional Liberal
Demagog, populist, oportunist, parvenit, mincinos, lingău etc. Sunt doar câteva dintre caracteristicile celui mai greţos personaj politic din România post-decembristă. Mă refer la politica mare, fiindcă în cea periferică or mai fi mulţi ca el. Politicianul în cauză are şi un nume, Rareş Bogdan, un perfect produs al încrucişării memorabilelor personaje ale lui Caragiale, Nae…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
- 1.230 de primari. Aşa, şi? Şi în Timiş PNL are 37 de primari, dar în câte localităţi va câştiga Ciucă?
- Vocea trumpistului naţionale. Cum va reacţiona „patriotul” român când Orban îşi va scoate colţii revizionişti, iar Trump nu va avea nimic împotrivă
- Haideţi cu toţii să salvăm patrimoniul fraţilor Cristescu!
Tifoseria la Poli. Patronat, sindicat sau simplu suporter?
Foarte de acord cu cei care citesc cu o sănătoasă reținere schițele apărute în mass-media despre cum ar vrea autoritatea publică să susțină clubul de fotbal Politehnica Timișoara. Suntem în campanie electorală și, firește, există o doză de marketing al informației când Alfred Simonis a luat fața municipalității, arătând cam cum va arăta proiectul Poli.…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Jurnal de campanie. Cum vor PNL-iştii să ne vândă la pachet cartea bună (Ilie Bolojan) cu plenarele de partid (Nicolae Ciucă)
Exilat în ultimii zece ani la Oradea, pe motiv că-i stătea ca un ghimpe în ochi încă preşedintelui Klaus Iohannis, Ilie Bolojan se întoarce acum la vârful politicii. Pe cai mari. Într-o derivă totală, PNL-iştii îl anunţă drept viitor premier, cu condiţia necesară şi suficientă ca Nicolae Ciucă să ajungă preşedinte. O legătură de cauzalitate,…
Citeşte tot articolulCitește și alte articole pe aceeași temă:
- Jurnal de campanie (23). Flash-uri electorale. Cum Oculta îl pune iar primar pe Fritz, iar Robu şi Bode au “ouat” o “mărgică”. Nu uitaţi, duminică e vorba şi despre Grapini!
- Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem
- Jurnal de campanie (21) Şi minciuna-i vorbă! Alina Sperlea, candidata comasată pentru Primăria Dumbrăviţa, una spune, alta scrie