Primarul Timișoarei, aflat de aproape 6 ani și jumătate în funcție, își întreabă prietenii virtuali dacă îl susțin pentru a-și face datoria de edil. De această dată, tema sondajului de pe Facebook este Piața Traian. Promisiunile de „asanare” curg demult, dar, ca de obicei, stăm prost cu practica.
Sondaj despre semafoare. Robu vrea să știe ce vor șoferii în Piața Mărăști
El decide, dar vrea ajutoare! Primarul Nicolae Robu își întreabă prietenii virtuali cum preferă turbo-girația din Piața Mărăști, cu sau fără semafoare. Anterior, edilul anunțase că hotărârea finală îi va aparține, după ce va studia și analizele specialiștilor.
Sondajul lui Robu: Fanii lui ASU vor… fuziunea cu ACS! Primarul spune că nu ține cont de „venin” și va analiza situația
ACS Poli a retrogradat din nou. Cu datorii mari și rate lunare de zeci de mii de euro, clubul merge mai departe. Cel puțin așa susține primarul Nicolae Robu, care a făcut și un sondaj din care a rezultat, la mică diferență, că fanii ASU – evident, cei care mai au acces pe pagina acestuia – vor fuziunea cu ACS! Edilul spune că va acționa după ce se va edifica asupra mai multor aspecte.
USR, ca PSD. Robu a identificat un nou grup împotriva Timișoarei și a iscat o nouă furtună pe Facebook
Primarul Nicolae Robu a găsit un nou dușman al dezvoltării Timișoarei și a dat drumul încă unui sondaj pe Facebook. A primit, din nou o mulțime de reacții negative, inclusiv una legată de necunoașterea limbii române. Cele mai multe reclamă însă atitudinea edilului, care vorbește despre banii publici ca și cum ar fi bani personali.
Vreți sau nu penali în funcții publice? După scandalul cu USR, Robu își întreabă prietenii de pe Facebook!
Primarul Timișoarei continuă să uimească. Cu noaptea în cap, marți dimineață, el a lansat încă un sondaj pe Facebook care are ca temă ideea de… fără penali în funcții publice! Da, este exact tema campaniei pe care strânge semnături USR, ai cărei reprezentanți au primit avertismente de la Poliția Locală!
Sondaj CURS: PSD, PNL, ALDE, în scădere. Apar Cioloș și Ponta
Potrivit unui sondaj efectuat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS), PSD continuă să conducă detașat în privința opțiunilor de vot ale românilor. Dragnea & co au pierdut însă trei puncte procentuale față de luna ianuarie.
Vreți 6 pasaje sau nu mai vreți șantiere? Încă un sondaj pe Facebook de la primarul Robu
Spune că a construit în 6 ani nu mai puțin de 3 pasaje și e doar „încălzirea”. Primarul Nicolae Robu face din nou o consultare publică pe Facebook și anunță, de această dată, 6 pasaje! Cât va dura? Cel mult 4 ani!
Robu, înfrânt pe ambele sondaje despre „vinituri”
Primarul Nicolae Robu declara, la finele săptămânii trecute, că orașul are nevoie să se dezvolte și primește cu brațele deschise pe toți cei care vor să se mute aici, dar nu mai poate fi acceptat comportamentul celor care nu vor să-și facă actele „pe Timișoara”. „Segregația” nu e însă bine văzută, nici măcar de prietenii de pe Facebook ai edilului.
Continental Anvelope nu se va putea extinde la Pădurea Verde. 8.000 de timișoreni au votat pentru asta
Peste 8.000 de oameni au votat la sondajul inițiat de primarul Nicolae Robu contra ideii de extindere a fabricii de anvelope Continental. Asta înseamnă, potrivit edilului, că o astfel de solicitare nu va fi aprobată, cel puțin nu pe actualul amplasament. E drept că oficial ea nici n-a fost făcută.
Primarul Robu declara razboi kitschului. Prima tinta: bagheta unicat in Romania de la intrarea in filarmonica
Prezentată drept o nouă premieră a Timișoarei, dar catalogată de alții drept un kitsch sinistru, bariera-baghetă din fața Filarmonicii Banatul ar putea dispărea. Ea a devenit subiectul sondajului cu numărul 12 inițiat pe Facebook de primarul Nicolae Robu.
Vreti plombe proaste pe lapovita sau asteptam primavara? Intrebare pentru soferi, de la primarul Robu
N-a fost cea mai grea iarnă din istorie, dar, cu toate acestea, străzile Timișoarei arată, în unele zone, ca după bombardament. După ce pe rețelele de socializare au apărut imagini cu muncitori astupând gropi pe ninsoare, primarul face un nou sondaj.
Sondaj IMAS: PNL trece în fața PSD!
Pentru prima dată după alegerile din decembrie 2016, PSD cade într-un sondaj de opinie pe locul II în topul preferințelor românilor. PNL a trecut pe primul loc, podiumul fiind completat de USR.
PSD, prabusire spectaculoasa in propriile sondaje
PSD mai păstrează doar un punct procentual în fața PNL, arată cel mai proaspăt sondaj de opinie. Culmea, acesta este a fost făcut de Sociopol, firma de sondare a lui Mirel Palada, un apropiat al PSD-iștilor. Căderea lui Liviu Drgnea la capitolul încredere este și mai abruptă.
Cu pletele-n vant, pe scarile tramvaiului
Când Nicolae Robu și-a întrebat prietenii de feisbuc către ce consumatori ar trebui să meargă subvențiile la transportul în comun, edilul liberal nu s-a adresat cui trebuie. Într-o țară normală, îl întrebi pe ăla de dă banul despre ce vrea să facă un administrator cu banul public, nu un eșantion sociologic de baltă înregistrat ca amici pe Facebook.
Vasilica Dancila preia modelul Robu si face sondaj pe Facebook
Atât de criticat și luat în balon în Timișoara fiindcă ia decizii în funcție de niște pseudosondaje pe care le face pe Facebook, pentru primarul Nicolae Ronbu a venit ziua cea mare.
Sondaj de o zi si jumatate: Robu a decis sa suspende unele gratuitati pe transportul in comun
După ce exact 1.375 de timișoreni au răspuns la sondajul inițiat sâmbătă seara, pe Facebook, primarul Nicolae Robu a anunțat că a luat o decizie. Pentru că unii respondenți nu au fost de acord cu o gratuitate, aceasta vor fi anulate.
Robu intreaba timisorenii ce cred despre gratuitati la transport in comun. Pe Facebook
Cine vreți să beneficizeze în continuare de gratuitate pe transportul în comun? Primarul Nicolae Robu a dat drumul unui nou sondaj pe Facebook, în care își întreabă prietenii cum văd ei situațiile de acest gen. Asta, în condițiile în care, în ultimele luni, situația STPT/RATT n-a fost deloc una roză.
Vom avea Bd. Regele Mihai la Timisoara. S-a decis pe Facebook: de la spitalul de copii in Marasti
Un bulevard din centrul Timișoarei va purta numele Regelui Mihai I: cel care face legătura între spitalul de copii şi Piaţa Mărăşti. Așa a rezultat din sondajul de pe Facebook al primarului Nicolae Robu, la care au răspuns puțin peste 1.000 de oameni. 200 au spus că nu e potrivită redenumirea vreunei străzi cu numele ultimului monarh al României.
Bd. Republicii, Parcul Botanic sau Parcul Justitiei? Care e mai potrivit sa fie redenumit Regele Mihai I
Ce vor timișorenii de pe Facebook să poarte numele Regelui Mihai I? Primarul Nicolae Robu a dat drumul unui sondaj pe această temă, după ce, în urmă cu trei săptămâni, spunea că e prea devreme pentru a lua în discuție o astfel de idee. Printre propunerile edilului se numără Bd. Republicii, pentru care există deja o motivație pentru o viitoare hotărâre de CL, dar și parcurile Justiției sau Botanic.
Record de pesimism: 75% dintre romani cred ca tara merge intr-o directie gresita
România se îndreaptă pe un drum greșit, iar anul 2018 va fi mai prost decât cel care tocmai se încheie. Asta reiese dintr-un sondaj realizat de IRES, conform căruia românii cred că momentele cele mai importante din 2017 au fost moartea Regelui Mihai și protestele de stradă de la începutul anului, contra OUG 13.