Arhiva pentru eticheta: Sport Club Municipal Timişoara

Competiția Națională de Înot Special Olympics ajunge la Timișoara

Competiția Națională de Înot Special Olympics ajunge la Timișoara

Timișoara devine, la finalul lunii octombrie, capitala incluziunii prin sport! În perioada 24–26 octombrie 2025, orașul va găzdui Competiția Națională de Înot Special Olympics, un eveniment dedicat sportivilor cu dizabilități intelectuale din întreaga țară. Evenimentul este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Sport Club Municipal Timișoara, și este organizat în parteneriat cu Special Olympics România, Universitatea

primăria timișoara

Primarul vrea un control strict la SCM Timișoara și cere schimbarea structurii consiliului de administrație. Sponsorii cu buzunare largi, invitați la conducere

Cluburile sportive încorporate de nevoie în cadrul SCM Timișoara, pentru a putea primi sprijin financiar de la municipalitate, vor avea în curând o mică surpriză. Primăria Timișoara își dorește un control mai clar în cadrul organizației, în acest scop fiind propusă spre votul consilierilor locali o modificare a numărului de membri din consiliul de administrație,

scm timișoara

Angajari la Sport Club Municipal: se cauta urgent economist si jurist

Poate a doua oară e cu noroc! Sport Club Municipal Timişoara organizează un nou concurs pentru ocuparea a trei posturi vacante. Este nevoie urgentă de economist și jurist, dar și de un inspector, în condițiile în care, la concursul din decembrie 2015, nu a promovat decât directorul Radu Țoancă.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.