Municipalitatea timișoreană a anunțat că au fost finalizate lucrările de amenajare pentru 70 noi locuri de parcare în zona Lipovei. Acestea sunt situate pe strada Luminița Boțoc și au fost realizate după demolarea vechilor garaje de acolo. Astfel, după demolarea vechilor garaje, echipele SDM au amenajat în zona respective și carosabilul, trotuarele și accesele. Urmează…
Aleşii AUR în război cu Timişoara. Sau o nouă pledoarie pentru scăderea numărului de parlamentari
Luni, vorbind de la tribuna Senatului, Ciprian-Titi Stoica, senator AUR de Timiş, a făcut o declaraţie cel puţin bizară. Astfel, el a afirmat că echipa fanion a Banatului, Poli Timişoara, ar fi fost implicată în meciuri „trântite”. Sigur, n-a venit cu argumente, n-a spus despre ce meciuri e vorba (că doar n-or fi toate!), dar…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Sindromul Stockholm în PNL Timiș
Liberalul Alin Popoviciu, vicepreședinte al administrației județene, a simțit nevoia să se descarce sufletește și s-a întrebat de ce ar trebui dumnealui și alți membrii PNL din Timiș care au obținut funcții din colaborarea cu PSD să renunțe la funcții. Și de ce ar trebui să stârnească controverse afirmația că parteneriatul liberalilor cu PSD merge…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Crama Rykas din Ianova – o poveste crescută din rădăcini, muncă și curaj
Pe colinele însorite din Ianova, fiecare anotimp lasă o urmă în vie. În spatele celor 15 hectare de viță de vie, al vinurilor premiate internațional și al unui nume desprins din istoria Banatului se află Ovidiu Bojin, un om care vorbește despre pământ cu recunoștință și despre reușite cu modestie. Via se crește cu răbdare…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă: