Într-un singur an, în comuna Sânandrei s-a reușit asfaltarea a numai puțin de 26 de străzi. Fondurile cu care s-au executat aceste lucrări au provenit din proiecte europene, dar și de la bugetul național. Un adevărat record în infrastructură a fost reușit în comuna din apropierea Timișoarei. Într-un singur an au fost astfaltate 26 de…
Mai bine “breloc” la PSD, decât liberal. Aria favorită în PNL Timiş
Sunt mulţi ani de când mă feresc să scriu “liberali” atunci când vine vorba de membri PNL. Fiindcă e o diferenţă mare între a fi “liberal” şi “PNL-ist” Sau mai bine zis, sunt foarte puţine puncte comune între un liberal veritabil şi cei care, în 2011, sub patronajul turnătorului securist Dan Voiculescu puneau bazele USL,…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Botezul anului. Tradiții și obiceiuri fine la români
Suciți mai suntem. Ne plac tradițiile, să ne cânte colindătorii de Crăciun, să tăiem porcul cu cuțitul cel lung, să ciocnim ouăle de Paște, dar când un român de-al nostrum, Alfred Simonis, ține un botez în bunele datini strămoșești ne umflăm de indignare că omul a dat tot ce-a avut mai bun pentru goștii lui.…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Mert Crafts din Sintești – o poveste scrisă în piele, răbdare și dans
În satul Sintești, din comuna Margina, există un om pentru care tradiția nu este un decor de sărbătoare, ci o meserie de zi cu zi. Ciprian Mert, profesor și meșteșugar, a început să facă opinci pentru că cele ale echipei sale de călușari se rupseseră. Astăzi, sub numele Mert Crafts, își aduce meșteșugul în fața…
Citeşte tot articolul