Arhiva pentru eticheta: Tren cu hidrogen

Trenul cu hidrogen Timișoara și Reșița poate primi bani prin PNRR. Are sprijin la Transporturi, dar trebuie să fie ”matur”

Trenul cu hidrogen Timișoara și Reșița poate primi bani prin PNRR. Are sprijin la Transporturi, dar trebuie să fie ”matur”

Proiectul timișeano- cărășean al trenului cu hidrogen nu beneficiază de primul loc în preferințele exprimate în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, dar poate beneficia de principiul primul sosit – primul servit. Afirmația aparține ministrului Transporturilor, el susține că pe această temă a avut dialog cu autoritățile din Caraș-Severin, dar nu și cu cele

Top