SCM Timișoara participă astăzi și mâine la patrulaterul de la Sibiu, Memorialul Elemer Tordai 2019. Astăzi, în prima semifinală, alb-violeții au cedat în fața grupării din Cluj, chiar dacă au câștigat două sferturi, iar un al treilea s-a încheiat la egalitate. A fost SCM Timișoara – U-BT Cluj-Napoca 89-96 (25-22, 16-29, 24-24, 24-21).
În sfârşit, primarul Dominic Fritz ajunge la vorbele… preşedintelui Dominic Fritz
Oarecum intempestiv, vineri dimineaţă, primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că va solicita interzicerea totală a păcănelelor pe teritoriul municipiului. Se punea astfel punct unei dispute care a degenerat oarecum din plan administrativ întrunul politic. Dintr-un anumit punct de vedere, prin această decizie se revenea însă la o decizie politică internă a unui partid. Cert…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
World Cup 2026. Goana după bani și politica n-au omorât competiția
FIFA se așteaptă ca veniturile încasate din World Cup 2026 să depășească 13 miliarde de dolari, din care puțin peste 600 milioane merg în premieri pentru echipe. E o creștere de peste 70% față de Qatar 2022 și în lumea nouă managementul lui Gianni Infantino n-are cum să nu fie remarcat. Aduci bani organizației, perfect,…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Family Time Fest a transformat comuna Șag într-un punct de întâlnire pentru familii. Educație, voluntariat și solidaritate, într-un eveniment dedicate comunității
O zi întreagă dedicată familiei, educației și implicării civice a adus, pe 27 iunie, sute de persoane în comuna Șag, unde a avut loc Family Time Fest, un festival comunitar și caritabil care a demonstrat că dezvoltarea unei comunități înseamnă mai mult decât investiții în infrastructură – înseamnă investiții în oameni, în copii și în…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă:
- Romavyctor Pan – Când pâinea nu este doar un aliment, ci o întoarcere la gustul autentic al Banatului
- Terra Biola: locul unde agricultura înseamnă pasiune, iar fiecare produs spune o poveste despre Banat
- Brunch-ul verii în grădină: producătorul local Dintre Dealuri te invită la o zi cu gust de Banat, roșii colorate și gem de caise la ceaun