Politica articole

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Lista proiectelor de pe lista suplimentarelor e prea stufoasă. O consilieră locală de la AUR vrea limitarea acestei proceduri

Primarul Dominic Fritz a fost luat la rost de unul dintre cei trei consilieri locali din partea AUR, după ce la ultima ședință de plen aleșii au primit la vot o listă enormă cu proiecte pe lista suplimentară. Andreea Medișanu i-a transmis că acele documente ar însemna pentru consilierii locali să aibă timp 100% numai

Surse: s-au înţeles! Proiectul privind noile impozite va fi adoptat cu o cotă de 1,7%

Taxarea imobilelor nerezidenţiale va fi stabiltă la o cotă de 1,7%, au declarat pentru deBanat mai multe surse politice. Respectiv, există o înţelegere în acest sens între USR şi PSD, mai exact între Dominic Fritz şi Alfred Simonis. De altfel, auzind de acest acord, preşedintele PNL Timişoara, Marilen Pirtea, s-a lamentat pe pagina sa de

Nu ruşii, ci PNL din bani publici a finanţat campania electorală a lui “Mesia”. Implicată, firma care l-a consultat pe Nicolae Robu la alegerile locale

Nu ruşii, ci PNL din bani publici a plătit campania electorală a lui Călin Georgescu! Jurnaliştii de la Snoop au scris că ANAF a încheiat în aceste zile un control care a concluzionat că acțiunea de campanie “Echilibru și Verticalitate”, de pe pe TikTok, a fost plătită din bani publici via Partidul Național Liberal. CSAT

Alfred Simonis anunță discuții cu Dominic Fritz pe tema impozitelor locale. Solicitarea: reducerea treptată a impozitării, an de an

La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul taxelor locale căzut la vot, deja ar fi început consultări pentru a stabili un acord politic pentru susținerea la o nouă votare, într-o variantă … adaptată, a proiectului. Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, spune că a purtat deja discuții cu

Alfred Simonis cere dezbatere cu participarea tuturor părților implicate pe proiectul taxelor și impozitelor locale

Liderul PSD Timiș, Alfred Simonis, cere un dialog politic real pe tema impozitelor și taxelor locale. Trebuie ca reprezentanții tuturor părților să participe la dezbaterea pe această temă. Joi seara, proiectul taxelor și impozitelor locale pe 2025 la Timișoara a picat la votul din Consiliul Local, după ce nu a atras destule sufragii pro pentru

Academia de Advocacy cere partidelor pro-europene responsabilitate politică și stabilitate guvernamentală

În contextul crizei politice actuale, Academia de Advocacy face un apel ferm către partidele politice pro-europene să constituie o coaliție stabilă și să formeze un guvern cu o majoritate parlamentară solidă. Potrivit Academiei de Advocacy, există trei mari priorităţi pentru ţara nostră în acest moment. “Este imperativ ca liderii politici să prioritizeze dialogul, să depășească

“Impozitele si taxele mai mari reprezintă doar iluzia unor încasări mai mari”. Interviu cu Alfred Simonis, preşedintele PSD Timiş

Astăzi, în plenul Consiliului Local va intra din nou în dezbatere proiectul privind stabilirea impozitelor pentru anul viitor. Proiectul trebuia votat în urmă cu o săptămână, dar a fost retras, în ultima clipă de primarul Dominic Fritz. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, totodată preşedinte al CJ Timiş, afirmă că majorarea impozitelor nu reprezintă garanţia unor

Lovitură de teatru! PSD se retrage de la masa discuţiilor privind noua guvernare. Va vota însă un guvern de dreapta

Marcel Ciolacu a anunțat joi că PSD se retrage “cu demnitate” din coaliție, dar va vota însă un guvern de dreapta. El a spus că nu se poate construi nimic durabil cu “parteneri care sunt incapabili să depășească propriile orgolii”. Mesajul integral al Lui Marcel Ciolacu: Ca să fie clar! Atât eu, cât și partidul

Robu si Gaita

Din nou a văzut conspiraţii. Nicolae Robu are „certitudinea” că PNL-iştii l-au sabotat la alegeri, făcând troc cu Dominic Fritz

Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, ajuns consilier personal al preşedintelui CJ Timiş, Alfred Simonis, îi acuză pe colegii din PNL că l-au trădat la alegeri printr-un troc pe care l-ar fi avut cu Dominic Fritz. Culmea, noua sa „deconspirare” vine într-un comentariu la o postare a sa pe Facebook prin care le solicită PNL-iştilor

Nicuşor Dan, primul candidat la prezidenţiale: “Va fi o luptă grea între cei care apără interesul public și cei care apără interesul de gașcă”

Nicușor Dan și-a anunțat oficial, într-o conferință de presă, intenția de a candida independent la alegerile prezidențiale din 2025. Primarul Bucureştiului a spus că este deschis la discuții cu partidele pro-europene penztru susţinerea candidaturii sale. Primarul Capitalei, Nicușor Dan este primul care şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din 2025. El a enunţat care sunt,

Emil Constantinescu nu are nume pentru un nou președinte al României, dar știe cum trebuie să fie aceasta: ”Nu există nume, există principii și idealuri”

Emil Constantinescu este considerat de mulți cel mai elegant președinte care a condus România. Intelectual, provenind din mediul universitar, el consideră că cel mai bun președinte pentru țara noastră trebuie să provină din același mediu. E nevoie de un om integru, fără pete negre și fără să aibă ceva de ascuns. Prezent la Timișoara pentru

Emil Constantinescu a discutat despre Timiș cu liderul administrației județene

Aflat la Timișoara pentru a comemora 35 de ani de la momentul Revoluției de la Timișoara, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, a avut o întâlnire și cu președintele CJ Timiș, Alfred Simonis. Cei doi au purtat discuții pe mai multe teme legate de administrație, fonduri europene sau modul de susținere a mediului de afaceri.

Consiliul Local

Alegerea noului viceprimar a confirmat „bulibăşeala” din PNL Timiş. Cum s-a votat

Doar patru dintre cei şapte consilieri PNL au participat, vineri sera, la şedinţa Consiliului Local în care a fost ales noul viceprimar al Timişoarei, Paula Romocean. Dintre aceştia unul a votat cu Romocean, doi cu colegul lor de partid, Cosmin Tabară, iar unul a votat cu ambii candidaţi. Al doilea viceprimar al Timişoarei, Paula Romocean,

Alfred Simonis acuză USR că vrea să livreze timișorenilor minciuni pe tema impozitelor

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, abordează din nou tema taxelor și impozitelor locale pe 2025. Acum, el acuză  că ceea ce “încearcă USR să livreze timișorenilor este o minciună potrivit căreia opoziția PSD față de o nouă majorare a dărilor are legătură doar cu mediul de afaceri”. Reacția vine după ce Dominic Fritz a a

Dominic Fritz a lansat un atac dur la adresa guvernului și a PSD

Episodul în care primarul Timișoarei atacă PSD, după ce a fost nevoit să retragă de pe ordinea de zi a plenului proiectul taxelor și impozitelor pe 2025, continuă vineri dimineața, dar la un nivel mult mai dur. El atacă guvernul, spune că împarte banii de termoficare în mod discreționar, dar spune și că executivul a

Acuzaţi de PSD de colaborare cu USR, liderii PNL Timiș vorbesc de refuzul discuțiilor cu AUR

După ce Alfred Simonis a acuzat liberalii timișeni de…trădare a colaborării, cei de la PNL ies public cu un anunț de refuz a discuțiilor cu AUR.  Vasile Blaga, președintele de formă al PNL Timiș anunță : „Este exclusă orice colaborare cu AUR”. Fără a face referire la acuzațiile aduse de liderul PSD Timiș, Blaga spune

Alfred Simonis confirmă: “Vom propune alegerea unui viceprimar al Partidului Național Liberal”

PSD va propune un viceprimar din partea PNL, anunţă Alfred Simonis, el menţionând că acest lucru face parte dintr-un protocol semnat în Timiş de social-democraţi cu liberalii.  Zi furtunoasă în politica de pe Bega! DeBanat a relatat dimineaţă despre o înţelegere între USR şi PNL, potrivit căreia USR va da şi al doilea viceprimar, în

PSD contraatacă şi va propune un viceprimar PNL, la înţelegere cu AUR şi unii consilieri liberali

La aflarea veştii că USR şi PNL urmează să constituie o majoritate în Consiliul Local, PSD Timiş contraatacă, urmând să propună un viceprimar din partea PNL. Potrivit unor surse, există în acest sens o înţelegere între PSD, AUR şi unii consilieri PNL. Aşa cum deBanat a redat dimineaţă, USR şi PNL se pregătesc să facă

Surse. Vom avea primul viceprimar femeie din istoria Timişoarei. USR bate palma cu PNL la Consiliul Local

Oarecum surprinzător, USR şi PNL au ajuns la o înţelegere la nivelul Consiliului Local, potrivit unor surse din ambele partide. Cele două formaţiuni vor constitui o majoritate, însă şi al doilea viceprimar va fi tot de la USR, este vorba de Paula Romocean, preşedinta USR Timişoara, care a obţinut şi un mandat de deputat la

PNL cere variante soft pentru majorările de taxe și impozite

Așteptatul vot pentru votarea nivelului taxelor și impozitelor a intrat și în atenția Partidului Național Liberal. Grupul consilierilor locali PNL din CL Timișoara va depune două amendamente la proiectul de hotărâre privind modificarea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2025. Solicitările nu se referă la eliminarea plusului supus la vot, ci la impunerea unei variante…

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.