Absolvenții care se înregistrează în termen de 60 de zile de la absolvire, la agențiile locale pentru ocuparea forței de muncă din raza domiciliului, în vederea medierii pentru încadrarea în muncă pot beneficia de sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș. Absolvenții de liceu promoția 2025 se pot prezenta pentru înregistrare ca persoane…
Vara și-a intrat în drepturi, mai ales în Vestul țării! Cum va fi vremea în weekend
Vor fi două noi zile cu temeperaturi ridicate în Banat, dar și cu vreme instabilă în restul țării. Sâmbătă, vremea va fi în general instabilă, iar valorile termice apropiate de cele normale la mijlocul lunii iunie. În jumătatea de est a țării, pe parcursul zilei, vor fi înnorări temporar accentuate și averse, local însoțite de…
Verde pentru Marathon 2025 – unde promotor este UPT
S-au deschis înscrierile cu prețuri early bird la cea mai energizantă cursă a toamnei! Înscrierile pentru Timișoara City Marathon 2025 powered by UPT sunt oficial deschise pe https://timisoaracitymarathon.ro, iar cei dornici să alerge sunt invitați să facă parte dintr-un eveniment care aduce împreună sportul, comunitatea și spiritul orașului. Timișoara City Marathon va avea loc duminică,…
A X-a ediţie a fost de nota 10! Spectacol cu gust la USVT
FIAStudent fest, un concurs cum ne mai dorim! Specialități HoReCa de top premiate la Facultatea de Inginerie Alimentară din Timișoara. Creativitatea și inovarea apreciate de un juriu de specialitate. A X-a ediție a concursului studențesc FIAStudentFest, organizat de Facultatea de Inginerie Alimentară din cadrul USVT, a adus inedit, diversitate, creativitate și rafinament, prin 59 de…
UVT a realizat un ghid de completare online a participării la admitere
Universitatea de Vest Timișoara oferă celor interesați un ghid prin care să se realizeze înscrierea online la facultăți. În anul 2025, la UVT, procesul de admitere pentru studiile universitare de licență se desfășoară în două sesiuni distincte, în perioadele mai-iulie, respectiv august-septembrie. Fiecare facultate a UVT își stabilește propriul calendar cu toate etapele procesului de…
Revoluţia Inteligenţei Artificiale, o conferinţă în premieră la Timişoara cu beneficii în business şi cercetare academică avansată
O nouă premieră importantă sub egida UPT, o conferinţă de care Vestul ţării acea nevoie. Consecventă rolului pe care și l-a asumat, de liant pentru coagularea tuturor factorilor care pot contribui la dezvoltarea orașului și a regiunii, Universitatea Politehnica Timișoara a organizat joi, 12 iunie 2025, în parteneriat cu Ziarul Financiar, într-un spațiu emblematic, fosta…
Peste un milion de lei amenzi date de poliţiştii locali constructorilor care nu gestionează corect deșeurile/Foto
De la începutul acestui an, polițiștii locali din Timişoara au aplicat 239 de sancțiuni în valoare totală de 1.037.000 lei în cazul șantierelor care nu gestionează corespunzător deșeurile și produc praf. Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au efectuat, în ultimele luni, acțiuni intense pentru verificarea modului…
Au demarat lucrările la o nouă şcoală în Moşniţa Nouă
La Moşnişţa Nouă au început lucrările privind construirea unei noi şcoli care va putea găzdui 182 de elevi. Investiţia este în valoare de 16,2 milioane de lei şi provine de la bugetul local. Noua şcoală este amplasată pe str. Primăriei, localitate Mosnita Nouă. Lucrările prevăzute în contract: -Corp construcție școală. -Împrejmuire perimetrală a terenului. -Amenajări…
Mai multe locuri pentru admiterea la Universitatea Politehnica Timișoara
Se apropie acea perioadă din an când liceeni se gândesc la viitor… Pentru anul de învățământ 2025-2026, Ministerul Educației și Cercetării a alocat Universității Politehnica Timișoara 2300 de locuri bugetate la ciclul de licență, în creștere față de anul trecut, ceea ce evidențiază, pe de o parte, nevoia de specialiști în domenii inginerești și înrudite,…
Un poliţist de frontieră a fost reţinut pentru punerea în circulaţie a unor bani falşi
Poliţistul de frontieră s-a trezit cu „mascaţii” la uşă. Asta după ce s-a dovedit că frontieristul a pus în circulaţie bani falşi. Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au anunţat că două persoane sunt urmărite penal pentru punere în circulaţie de valori străine falsificate. ”În fapt, s-a reţinut că primul suspect, agent de poliţie…
Patru arestări în dosarul şpăgilor de la ISCTR Timişoara. Printre cei arestaţi se numără şi şeful instituţiei, Lucian Ilie Sârbu
Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă a patru persoane, în dosarul de luare de mită de la ISCTR Timişoara, printre aceştia fiind şi şeful instituţiei, Ilie Lucian Sîrbu. Alţi şase angajaţi au fost plasaţi sub control judiciar, iar patru sunt cercetaţi în stare de libertate. Doar trei dintre angajaţii ISCTR Timişaora nu…
Acţiune de dezinsecție terestră la Moşniţa Nouă
Primăria Moşniţa Nouă informează că se vor executa servicii de dezinsecție prin termo-nebulizare pentru combaterea țânțarilor adulți și larvicidare pe domeniul public al comunei. Acţiunea începe joi, 12 iunie, la ora 𝟐𝟎:𝟎𝟎, în Moșnița Veche; A doua zi, vineri, 13 iunie, lucrările de dezinsecţie vor avea loc în Albina, Urseni şi Rudicica. În cazul în…
Sâmbătă, circulația vaporașelor pe Bega, suspendată până la prânz
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, în data de 14 iunie 2025, circulația ambarcațiunilor de transport public local pe Canalul Bega va fi suspendată temporar între orele 08.00 și 14.06. Această măsură a fost luată pentru a permite desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului Make it! Race it! Recycle it!, organizat pe sectorul…
A doua zi de Bac a fost rezervată probei obligatorii la Matematică sau Istorie. În Timiş, un elev a fost eliminat
Rata de participare la proba obligatorie a profilului din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie, desfășurată miercuri, a fost de 98% – 98.722 prezenți dintr-un total de 100.728 de candidați înscriși. Potrivit unui comunicat remis presei de Ministerul Educației, nu s-au prezentat pentru susținere probei 1.983 de candidați, iar 25 au fost eliminați pentru…
În o lună de zile timișorenii au reciclat nouă tone de haine și alte produse textile
Timișorenii au scăpat, în puțin mai mult de o lună, de aproape nouă tone de haine și produse textile uzate. Aceasta, după ce, în sfârșit, au avut la îndemână o posibilitate reglementată de a arunca aceste articole. Obligată prin legislație să realizeze colectarea selectivă a deșeurilor textile și aflată sub perspectiva unei amenzi sănătoase, Primăria…
Securitatea cibernetică la UPT, programe excelente de studii, dar și oprtunități pentru cei care își doresc job sau afaceri în acest domeniu
Domeniu foarte important la care UPT lucrează cu abnegaţie şi încredere. Pentru un viitor ma sigur din toate punctele de vedere. Inovarea, adaptarea permanentă la noile tehnologii și la cerințele pieței muncii sunt preocupări perpetue la Universitatea Politehnica Timișoara. Iar legătura bună stabilită cu mediul economic face ca programele de studiu să fie mereu actualizate…
Carambol în intersecție din cauza unui septuagenar neatent. Un tânăr nevinovat a ajuns la spital
Marţi, în jurul orei 11:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în municipiul Timișoara. Din primele cercetări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat de 70 de ani, a condus un autoturism pe strada Nicolae Tincu Velea, dinspre strada Martir Cornel Popescu 1918, iar…
Ani de liceu cu emoții la română! Astăzi, prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat
Aproximativ 108.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe la probele scrise din sesiunea din iunie a Bacalaureatului, care încep marţi, cu cea la Limba şi literatura română. 3660 de liceeni dau examenul în județul Timiș. Primele rezultate se vor afişa în 20 iunie. În premieră, în acest an, elevii îşi vor putea vedea lucrările după…
Color the Village, ediția 2025, la final. Au fost renovate 30 de clădiri/FOTO
Timp de trei zile, proiectul Color the Village, al celor de la Acasă în Banat, a încercat sa ofere o imagine mai bună localității Grădinari, din Caraș-Severin. 400 de voluntari au lucrata renovarea a 30 de obiective. Vremea toridă a dat de furcă voluntarilor în cele 3 zile de Color the Village. Localitatea în care…
A doua zi de Rusalii: sărbătoarea Sfintei Treimi
În a doua zi de Rusalii, credincioșii ortodocși sărbătoresc Sfânta Treime, Lunea Rusaliilor. Tradiția populară spune că azi nu e bine să te cerți cu nimeni. Sfânta Treime este sărbătorită de Biserică după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, sau a Rusaliilor. Așadar, credincioșii ortodocși sărbătoresc pe 9 iunie, a doua zi de Rusalii, pe Sfântul Duh,…