Social articole

O poezie patriotica a salvat de la moarte un preot care ii scrisese lui Ceausescu

L-a întrebat, într-o scrisoare, pe Nicolae Ceauşescu dacă i se pare normal ca românii să moară de foame. A fost arestat imediat și era cât pe ce să ajungă în fața plutonului de execuție. Au vrut să-l trimită acolo inclusiv trei colegi. S-a salvat însă ca prin minune, după ce a adus, în apărarea sa, trei poezii dedicate partidului comunist. E povestea unui preot octogenar din Timișoara.

Ultima moda la biserica „Sf. Ilie”: sala de culturism in casa parohiala!

Nemulţumit, probabil, de aspectul său fizic, preotul Adrian Floca s-a apucat să tragă de fiare! Acesta face culturism chiar în casa parohială a bisericii „Sf. Ilie”. Parohia timișoreană a fost, în ultimii ani, în centrul mai multor scandaluri și, nu o dată, a fost nevoie de intervenția polițiștilor, pentru calmarea spiritelor.

In sfarsit, iarna la Timisoara / FOTO

La Timișoara, iarna a venit după Crăciunul sârbesc. Primii care au ieșit din case au fost copiii, bucuroși că, în sfârșit, nu au irosit vacanța de iarnă și au putut face primul om de zăpadă. Pentru șoferii care au ieșit de dimineață în oraș nu a fost tocmai ușor, deși cele două societăți angajate de municipalitate să efectueze deszăpezirea au împrăștiat sare sau material antiderapant.

S-au terminat reparatiile la Liceul Piarist

Episcopia Romano-Catolică a anuntat finalizarea lucrarilor de reparatii la ansamblul de cladiri din Piata Regina Maria nr.1. Acesta, destinat initial Liceului Piarist, este construit în stil Art Noveau si are statut de monument istoric categoria A.

Cu BMW-ul in stalp / FOTO

Accident spectaculos, vineri seară, la colțul Parcului Rozelor. Un șofer foarte grăbit a încercat să facă o depășire neregulamentară, prin dreapta, exact înainte de intrarea pe pod. Din păcate pentru el, manevra nu i-a reușit, a pierdut controlul volanului și s-a izbit de unul dintre stâlpii de iluminat de pe marginea drumului.

Blocati pe Muntele Mic, dupa ce au urcat pe un drum inchis

Turiştii de pe Muntele Mic mai au de aşteptat până să poată coborî, după ce au urcat, pe propria lor răspundere, pe un drum închis pe timp de iarnă.
Prefectul judeţului Caraş-Severin, Octavian Ţunea, a convocat, vineri dimineaţa, conducerile Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin, Poliţiei Rutiere şi Serviciului Salvamont Caraş-Severin.

Boboteaza, semnificatie si traditii

Boboteaza (Botezul Domnului) este celebrată în fiecare an, în a șasea zi a lunii ianuarie și marchează sfârșitul sărbătorilor dedicate Crăciunului și Anului Nou. Întrucât în această zi Iisus s-a prezentat pentru prima dată în lume, sărbătoarea se mai numește Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului, Descoperirea Cuvântului Întrupat.

Apa sfintita de Boboteaza, la robinete

Timișorenii vor primi, și în acest an, apă sfințită la robinete. Un preot va oficia, din nou, ritualul de Bobotează la rezervoarele de la Uzina de Apă. Timișoara este singurul oraș din România unde se oficiază sfințirea apei potabile din rețeaua publică. Tradiția a început imediat după Revoluție, ritualul fiind respectat an de an.

Victimele triplei crime de la Sag sunt inmormantate

Ana Maria Toth trăiește, la Șag, cea mai cruntă zi a vieții ei. Părinții adoptivi și unicul ei fiu sunt conduși pe ultimul drum. Cel care i-a ucis a fost îngropat miercuri, dar amănuntele acestui caz incredibil continuă să iasă la iveală. Scrisorile găsite asupra lui dovedesc un singur lucru: crima a fost premeditată și pregătită în cel mai mic detaliu.

Top