Actorul Claudiu Bleonţ a stat cuminte, vineri, la Timișoara, la conferința de promovare a spectacolului „Căutându-l pe Shakespeare prin Richard al III lea”. Episodul survine la doar o zi după gestul șocant al actorului care, la Arad, și-a arătat penisul în fața jurnaliștilor.
Celebra pianista japoneza, la festivalul de la Garana
Cea mai în vogă pianistă a momentului va cânta la ediţia din acest an a Festivalului de Jazz de la Gărâna. Festivalul organizat de Marius Giura se va desfăşura, în acest an, în perioada 21 – 24 iulie şi se anunţă cu adevărat special.
Placido Domingo si Susan Graham canta la Timisoara
Transmisiunile live de la Metropolitan Opera se mută la biblioteca central-universitară. Sâmbătă, în aula bibliotecii „Eugen Todoran” a Universităţii de Vest, poate fi văzută opera „Iphigenie en Tauride”, a compozitorului bavarez Christoph Willibald Gluck.
Al Di Meola, din nou la Timisoara
Al Di Meola, primul invitat al Festivalului Plai, în 2006, se întoarce la Timişoara, împreună cu grupul său, New World Sinfonia, pentru a-şi prezenta ultimul album, „Pursuit of Radical Rhapsody ”. Concertul va avea loc pe scena Filarmonicii Banatul, pe 13 mai, de la ora 20.
Dansuri irlandeze, cu casa inchisa!
Luni seara, Compania Naţională de Dansuri a Irlandei „Rhythm of the Dance” a revenit în România, de la München, pentru un spectacol care a ţinut cu sufletul la gură o sală arhiplină.
Fuzjko Hemming, in concert la Timisoara
Ambasada Japoniei şi Filarmonica Banatul invită timişorenii, joi, 17 februarie, de la ora 19, la un eveniment muzical de excepţie: recitalul de pian susţinut de Fuzjko Hemming.
Salvati Coloana Victoria!
Intelectualii timişoreni vor să salveze un monument care sărbătoreşte victoria armatei imperiale austriece asupra revoluţionarilor maghiari, în 1849.
Premiu pentru site-ul Aualeu
Potrivit TheFWA, un portal care recompensează cele mai bune pagini web din lume, site-ul Teatrului de garaj şi curte Auăleu a fost desemnat drept site-ul zilei.
Blues-ul de Timisoara, in pagini de carte
„Bela Kamocsa. Blues de Timişoara” – volumul nominalizat la premiul pentru publicistică la a VIII-a ediţie a Galei premiilor Jazz (Premiile MUZZA) este lansat în premieră, joi, la Timişoara.
Centru de consiliere pentru muzicieni, in premiera nationala
Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara inaugurează, luni, primul centru de consiliere şi orientare profesională în muzică din România.
„Omul invizibil”, la Teatrul German
Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) prezintă, în luna februarie, un nou proiect în cadrul programului „Rândul întâi” pentru promovarea tinerilor creatori: „Omul invizibil“, adaptare după Herbert George Wells, în versiunea scenică şi în regia actorului Alex Halka.
Situl arheologic de la Cornesti, in discutie publica
Lângă Timişoara se găseşte cea mai mare fortăreaţă preistorică din Europa şi una dintre cele mai mari din lume. Fortificația de la Cornești revine în atenția publicului.
Expozitie Henrieta Delavrancea-Gibory, la Muzeul de Arta
Fiica lui Barbu Ştefănescu-Delavrancea expune la Timişoara. Pe simezele Muzeului de Artă vor fi urcate planuri şi proiecte de arhitectură, fotografii de epocă şi actuale ale clădirilor proiectate de Henrieta Delavrancea-Gibory, precum şi nouă desene originale.
Telefonul mobil, necesar la expoziţie!
O expoziţie care se vizitează cu un telefon mobil de ultimă generaţie a fost deschisă la Muzeul de Artă din Timişoara. „De la primele scrieri la multimedia – O scurtă istorie a comunicării şi mai mult…” este prima expoziţie de acest gen din România. Ea poate fi vizionată până pe 30 aprilie.
Depeche/Dance cu Razvan Mazilu
Răzvan Mazilu dansează pe muzica trupei Depeche Mode la începutul săptămânii, la Timişoara şi Arad.
Ruinele bisericilor din Kosovo, in expozitie la Timisoara
Imaginile a ceea ce a mai rămas din bisericile distruse de războiul din Kosovo, suprinse de fotograful sârb Milinko Stefanović, vor putea fi văzute la Timişoara, până pe 10 februarie. Expoziţia va fi deschisă pe simezele Muzeului Catedralei Mitropolitane.
„Lumea materiala”, la Papillon
„Lume materială” este numele celei mai noi expoziţii de pictură dinTimişoara. Se întâmplă joi, în Piaţa Unirii.
„Menajeria de sticla”, la Thespis
Teatrul Studenţesc Thespis anunţă o seară de marţi senzaţională. Studenţii la actorie vor prezenta piesa „Menajeria de sticlă”, după Tennessee Williams. Spectacolul se joacă la Casa de Cultură a Studenţilor, de la ora 19, intrarea fiind liberă.
Principele Radu lanseaza „Provizoratul istoric”
Principele Radu al României lansează, marţi, la Timişoara, cel mai recent volum de publicistică, „Provizoratul istoric”, apărut la Editura Polirom, anul trecut. Evenimentul va avea loc la librăria „Cartea de Nisip”.
„Giselle”, de la Bolsoi Teatr, la Timisoara
La Timişoara se văd, duminică, de la ora 18, spectacolele de balet de la renumitul Bolşoi Teatr. Acestea pot fi urmărite în transmisiune directă, în format HD, pe un ecran gigant în Aula Magna a Universităţii de Ştiinţe Agricole.