Se mișcă lucrurile pentru Centura de Sud. Locuitorii dintr-o localitate din Timiș pe unde va trece centura au fost anunțați că încep măsurătorile cadastrale pentru exproprierea terenurilor.
Primăria din Sânmihaiu Român a anunțat locuitorii comunei că firma S.C. M&G SRL va începe în perioada imediat următoare măsurătorile topo-cadastrale pentru exproprierea terenurilor necesare realizării centurii.
Contractul pentru realizarea Centurii de Sud a Timișoarei a fost semnat în decembrie 2018. De la semnarea contractului sunt dedicate șase luni pentru realizarea proiectului, iar 24 de luni pentru execuție și zece ani perioada de garanție. Lungimea centurii este de 25,69 kilometri, iar aceasta va prelua traficul de pe Stamora Moravița, pe drumul național, prin zona comunelor Sânmihaiu Român, Moșnița, Șag, Ghiroda și altele.
Centura costă 359,062 milioane de lei. Firma constructoare desemnată câștigătoare este Tirrena Scavi, care se va apuca de treabă după ce terenurile vor fi expropriate pe traseul centurii, lucru de care se ocupă societatea Prometer M&G SRL.
Comentarii prin facebook