Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului în aceasta după-amiază, după un accident feroviar. Coliziunea dintre un automotor și o mașină a avut loc la trecerea de cale ferată dintre Sânnicolau Mare și Nerău. Bărbatul care se afla la volanul autoturismului a fost rănit la umăr, după ce a trecut fără să se asigure peste șinele de cale ferată. Patru persoane se aflau în tren, cu toții fiind teferi. La fața locului au intervenit echipaje ale poliției, dar și pompieri, respectiv echipaje ale ambulanței. Autoturismul a fost distrus în proporție semnificativă.
UPDATE Șoferul implicat în incidentul feroviar și-a făcut-o cu mâna sa. Bărbatul în vârsta de aproximativ 60 de ani le-a declarat polițiștilor că văzuse trenul care venea dinspre Nerău și se îndrepta înspre Sânnicolau Mare, însa a crezut că are timp să treacă, fără să se produce vreun accident. Oamenii legii au fost nevoiți să întocmească dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Comentarii prin facebook