Alegătorii PSD sunt foarte credincioși. Ei cred cu tărie în coincidențe

Fără îndoială că nimeni nu e perfect, iar unul dintre efectele acestei axiome este că foarte mulți alegători au votat cu PSD la vremea anului 2016. Așa s-a ajuns că acest partid a ajuns la guvernare pe un munte de promisiuni ce nu prea au coincis cu preocupările lor de după ce și-au pus cagulele pe cap și s-au apucat de guvernare. Acest neajuns de a fi pesedist poate fi explicabil până la un punct și viața poate repara orice defect, însă, ce urmează de acum înainte nu mai are scuză. Hai să vedem cum poate gândi cel mai platonic și mai nevinovat alegător PSD următoarele coincidențe petrecute în țara asta condusă de ai lui, de preferații lui.

editorial eugen sasu

Poate un pesedist de rând să-și zică și să și creadă că e o coincidență că un înalt demnitar PSD nu răspunde la citație, nu dă declarație în fața Înaltei Curți într-un proces care-l poate trimite după gratii pentru că în viața lui a intervenit taman atunci un nefericit eveniment: îmbolnăvirea gravă? El ca simplu cetățean ar putea face asta? L-ar ierta cineva dacă nu merge în fața justiției? Dacă nu, atunci de ce trimisul pesedistului de rând în fruntea țării să aibă acest drept de a îi lua pe toți de proști? Dacă bolnavul se va opera în preajma datei de 15 aprilie 2019, când e din nou citat la Înalta Curte, și va încerca astfel amânarea unui verdict final în proces, ce l-ar face pe simplul pesedist să creadă că e o banală coincidență, ba chiar o vânătoare de patrioți și oameni onești?

Cum poate acel demnitar trimis de tine, pesedistule platonic, să reproșeze omului de afaceri moldovean care a făcut acel prim metru de autostradă din nord-estul țării că pe acei bani, cică 100.000 de euro (o minciună) puteau fi donați unor case de copii pentru binefacere? Poate spune idolul tău politic așa ceva, când el a plătit din banul asistenței sociale și ai casei copilului salarii unor angajați ai PSD Teleorman? Dar cum poate același președinte pesedist să lanseze autostrada Moldovei cu mare fast, de fapt o bucată din centura Bacăului, exact în ziua în care mulți români au oprit lucrul sau mașinile în trafic pentru a protesta simbolic pentru lipsa de voință politică în marile investiții din România? Poți face așa ceva exact în ziua protestului? Este o coincidență? Poți crede tu, pesedistule care nu esti semianalfabet, ai poate școală și crezi că nu poți fi prostit, poți să crezi că aste este o coincidență?

Dar oare crezi că ridicarea de stadion nou în Alexandria, capitala județului Teleorman are de a face cu nevoia clubului de fotbal din acea localitate, patronată de fiul președintelui PSD, de a face performanță pe noi culmi de progres sportiv? Dar că același lucru se va face și la Slatina, acolo unde gânditorul programului de guvernare, un anume Darius, condamnat nedefinitiv la ani grei de temniță, a fost primar și unde este un fel de Dumnezeul local. S-au terminat toate stadioanele în Timișoara, Brașov, Iași, Arad, Constanța și alte mari centre fotbalistice și s-a ajuns la Slatina și Alexandria? Poți crede că și asta este o coincidență? Dar că alt pesedist de frunte a făcut același lucru la Târgu Jiu cât era premier oare e total întâmplător sau așa fac ei, pesediștii, când ajung mari șmecheri peste bugetul național?

Sau că un alt fost premier ajuns avocat al poporului slugărind PSD-ul a plecat în concediu exact când societatea civilă, partidele, îi cereau să atace o ordonanță de urgență ce putea distruge justiția acestei țări, parte dintr-un puzzle ce avea menirea să-l scape de pușcărie pe același președinte PSD, dar și pe mulți alții ca el, crezi, măi pesedistule naiv, că asta a fost tot o coincidență? Oare dacă îți vor zice în campania electorală că ești foarte deștept, foarte rațional și înțelept că îi preferi în continuare îi mai crezi? Și de ce i-ai mai vota, la urma urmelor? Tot simplă coincidență?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Druckerul din Mehala a spus: (martie 19th, 2019 at 20:10 )

Nu au fost foarte multi psd-isti la vot …noi am lipsit…f,tui .

vest a spus: (martie 20th, 2019 at 10:31 )

Nu doar pesedistii si-au tras stadioane si sali de sport: Boc a facut acelasi lucru la Cluj si toata lumea e incantata ca acolo se tine an de an Ruga Untold…

Klaus Maus a spus: (martie 24th, 2019 at 12:16 )

Ai vreo dovada ca nu e coincidenta? Atunci, taci.
Sunt convins ca tu, daca ai avea o problema medicala, pe langa probleme cu justitia, nu te-ai duce la spital, ci la tribunal, nu? De asemenea, daca ai avea vreo problema cu justitia, nu ai cauta orice posibilitate sa te aperi, sa amani procesul etc. Ipocrit de rahat.

Ai spus acelasi lucru de dna Iohannis, care dupa ce a refuzat de mai multe ori sa mearga la audieri, a mintit ca e „racita” si a fost filmata mergand la biserica, imbracata destul de subtire? Atunci, mars.

Ai zis acelasi lucru cand Kovesi nu s-a dus la audieri? Atunci, mars.

„Poate spune idolul tău politic așa ceva, când el a plătit din banul asistenței sociale și ai casei copilului salarii unor angajați ai PSD Teleorman?”

Nu i-a platit el, ca nu erau angajatii lui,. Inteleg ca nu se pot da bani copiilor, decat daca vin de la PSD sau de la stat? Restul pot sa risipeasca banii pe gaselnite publicitare inutile, fara sa va mai pese de copii, scoli etc.

Nu te ia nimeni de prost, tu chiar esti prost, ipocrit si nerusinat. Tot reciclezi aceleasi rahaturi rasuflate, ca sa mai agiti niste prosti.

P.S. N-am votat niciodata PSD.

tibi a spus: (martie 25th, 2019 at 03:14 )

probabil ai votat cu robu USELISTUL, nu-i asa? care nu e psd, nu-i asa?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027

În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional

Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda

În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urmă cu cinci zile, Primăria Timișoara anunța organizarea unei dezbateri publice asupra unui proiect de hotărâre privind stabilirea criteriilor prevăzute la art. 489 alin.1 din Legea nr. 227/2015 – pentru aplicarea de cote adiționale la impozitele și taxele locale, în anul 2027. Adică o posibilă stabilire de majorare a taxelor și impozitelor aplicate anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria face dezbatere pe tema aplicării de cote adiționale la impozitele și taxele locale, viceprimarul Lațcău spune că impunerea nu crește în 2027
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, arena Kingdom Arena din Riad va găzdui un duel de maxim interes pentru boxul românesc. Pugilistul timișorean Flavius Biea (37 de ani) urcă în ring împotriva tânărului prospect mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez (20 de ani), într-un meci programat pe durata a 10 runde la categoria mijlocie. Confruntarea este inclusă în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima șansă în elită! Flavius Biea înfruntă un talent neînvins din echipa lui Canelo, după o serie neagră de înfrângeri
În această vară, vehiculul de teren multifuncțional UNIMOG, achiziționat la Ghiroda prin proiectul Mobilitate Verde – Mobility in Green (MIG), a fost folosit pentru combaterea ambroziei în zonele frecventate de bicicliști și de comunitate. Iar rezultatele au fost foarte bune. Ambrozia nu este doar o buruiană, polenul ei provocând alergii severe, iar planta afectează biodiversitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un vehicul achiziţionat prin proiectul Mobilitate Verde, ambrozia este sub control la Ghiroda
Wallberg, unul din cei mai importanți dezvoltatori imobiliari regionali, cu experiență pe piețele din Arad, Brașov și Timișoara, a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din XCity The Idol, etapa a doua a proiectului XCity. Emiterea autorizației reprezintă un pas esențial în evoluția proiectului, care trece astfel de un prag important în perspectiva demarării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Wallberg a obținut autorizația de construire pentru prima clădire din proiectul XCity The Idol din Timișoara. Proiectul are o valoare estimată de 120 de milioane de euro
Universitatea de Vest Timișoara a anunța finalizarea proiectului „PRACTICE4FUTURE: Excelență prin practică – un pas important pentru viitorul tău!”. Acesta a vizat îmbunătățirea calității, a caracterului inclusiv, a eficacității și relevanței sistemelor de educație și formare pentru piața muncii. Obiectivele atinse prin proiect au vizat dobândirea de competențe antreprenoriale verzi, desfășurarea stagiilor de practică la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a dus la sfârșit un nou proiect finanțat din bani europeni
Senatorul Sorin Şipoş, preşedinte al USR Timiş, şi primarul interimar al Timişoarei, Roben Laţcău, vicepreşedinte al USR Timiş, vor candida, sâmbătă, pentru câte un loc în Biroul Naţional al partidului. Ei fac parte din echipa condusă de Diana Buzoianu şi susţinută de preşedintele Dominic Fritz la acest congres. Congresul USR programat la finalul acestei săptămâni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Congres USR la Timişoara. Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău vor candida pentru Biroul Naţional
Lucrările la pasajul Solventul, inclusiv linia de tramvai, vor trebui finalizate în luna decembrie, spune viceprimarul Ruben Lațcău. Acolo sunt puse în practică două premiere pentru sistemul de tramvai din oraș, un macaz special, și integrarea liniilor în carosabil. Noul sistem este unul care își va arăta utilitatea atunci când întreaga investiție de acolo va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiția la pasajul Solventul va fi gata în decembrie. Se folosesc sisteme tehnice în premieră/VIDEO
Continuăm cu partea a doua a interviului cu Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Astăzi, mai mult despre şantierele Timişoarei şi politică Mentalităţile din MAI și Poliția Locală Să trecem puțin la administrație. Dincolo de Colterm, sunteți mulțumit de cum funcționează societățile din subordinea Consiliului Local? Au fost progrese foarte mari în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „În ultimii cinci ani avem o medie anuală de cel puțin o sută douăzeci de milioane de euro investiții publice realizateîn oraș.”. Interviu cu Ruben Laţcău (II)
Prefectul de Timiș, Paul Finta, aflat pe ultima sută de metri a mandatului său, a anunțat că instituția pe care o conduce a dat în judecată Consiliul Județean Timiș, pentru a obliga proprietarul Palatului Administrativ, să încheie un contract pentru zona unde funcționează Prefectura Timiş Vineri, președintele Consiliului Județean, Alfred Simonis, anunța că prefectul demisionar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Scandalul de la Palatul Administrativ, un nou episod. Prefectura Timiș dă în judecată CJ Timiş, administrația județeană răspunde
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.