Disidenților din PSD Timiș

Zilele trecute imploram liberalii nemulțumiți de cârmuirea lui Nicolae Robu asupra filialei Timiș a PNL să nu se răzbune pe edilul cu plete într-un moment cum nu se poate mai prost ales, acela al alegerilor. Neimplicarea primarilor disidenti din PNL Timiș ar putea duce la un absenteism mai mare la vot și, în consecință, la un scor mai bun pentru PSD. Aici nu mai este vorba de un scor electoral, de victoria dreptei asupra stângii, de ideologii, de planurile unora pentru Europa Unită sau cea a națiunilor, ci de un adevărat act de patriotism. Și nu vorbesc de patriotismul siropos vânturat de partidul lui Dragnea prin mesaje anti-europene, ci de cel mai pur instinct de supraviețuire a României în rândul țărilor civilizate. Mă gândeam apoi că și primarilor disidenți din PSD Timiș le putem cere același lucru, să fie patrioți în felul ăsta. Pentru asta ce ar trebui să facă ei? Evident, să plece la Pro România, dacă nu au alte idei mai bune.

editorial eugen sasu

Nu sunt agent electoral al partidului lui Ponta. Îi dau dreptate lui Traian Băsescu când spune că pentru a vedea adevărata față a lui Victor Ponta trebuie să-i dai puterea pe mână. Da, acum e democat pro-european, dar cum a fost când a avut putere și cum va mai fi dacă va reajunge la ea? „Micul Titulescu” zice și el un lucru corect. Până la proba contrarie, Pro România nu face decât să ia ce pare bun, reciclabil, din PSD și să lase acolo putregaiurile. Să slăbească gruparea politică organizată din jurul lui Dragnea până la pierderea puterii. Iar odată cu pierderea puterii, să se transforme într-un nou PRM, de dimensiunile celui condus atunci de Vadim Tudor. Da, aici intervine propaganda lui Victor Ponta. Pro România va deveni acel PSD spălat și șamponat, mai cu frică de puterea poporului și mai aproape de valorile europene. Zice el.

Probabil că Pro România va fi tentată, ca orice partid ce naște din PSD, să repete greșelile înaintașilor. Lupta din acești ani a românilor raționali cu mafia roșie nu are cum să nu lase urme pe viitor. Nu cred că un partid va mai încerca să facă ce a încercat și va mai încerca Dragnea până înainte să piardă puterea. Nici din PSD, nici din PNL, din nicio zonă a spectrului politic românesc. Căci și PNL are nevoie de o purificare. Plecarea sensibilă a electoratului propriu spre USR e un semnal la fel de valid cum este cel transmis lui Dragnea de oamenii lui Ponta. Primari și disidenți din PSD Timiș, nu prea aveți ce pierde dacă încercați schimbarea cărților în social-democrația românească.

Poate nu veți avea prea mult nici ce câștiga, dacă vă gândiți la felul de a administra țara mână în mână cu afacerile penale. Dar pentru noi, pentru România, părăsirea acestui PSD este categoric un act de patriotism pentru care ar trebui să vă mulțumească nepoții. Cuvinte mari? Poate, dar vă puteți permite să ajutați un om de nivelul politic, moral și etic al lui Liviu Dragnea să conducă singur România? El să fie președinte, parlament, guvern, avocat al poporului, judecător constituțional și procuror anti-justiție? Mai gândiți-vă. Merită?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale

Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”

Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Doar puțină pauză, apoi campionii de la rugby revin pe teren! Pentru a-și apăra Cupa

Rugby-ul românesc intern la nivel de seniori se pregătește pentru o nouă competiție, Cupa României. Ediția 2026 va debuta pe 10 octombrie, cu șase echipe la start, care au fost împărțite inițial în două grupe, după modelul șarpe în funcție de locul ocupat în clasamentul final al Ligii de Rugby. În cadrul grupelor se va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar puțină pauză, apoi campionii de la rugby revin pe teren! Pentru a-și apăra Cupa
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

O nouă ediție a expoziției naționale „România în acuarelă” s-a deschis publicului la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Holul central al instituției găzduiește, începând de marți, 29 septembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a acestui proiect cultural de anvergură. Evenimentul aduce în fața comunității 68 de lucrări unice, realizate pe parcursul acestui an de 52 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean

Economic vezi arhiva Economic

Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele USR, Dominic Fritz, spune că actuala criză politică poate fi depăşită doar prin organizarea alegerilor anticipate. El a mai afirmat că USR nu va vota un guvern girat de PSD. Într-o primă reacţie după ce Guvernul desemnat condus de Siegfried Mureşan nu a obţinut voturile de învestitură, Dominic Fritz a vorbit de necesitatea alegerilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz cere alegeri anticipate, în urma eşecului Guvernului Mureşan: “A venit momentul să ne întoarcem la votul oamenilor”
Consiliul Județean Timiș se pregătește să se împrumute cu 302 milioane de lei pentru a finanța proiecte de infrastructură, dar și investiții în domeniul medical și sportiv. Consilierii județeni au aprobat miercuri demararea procedurilor pentru contractarea creditului, despre care conducerea administrației județene spune că va fi, cel mai probabil, ultimul împrumut important contractat în actualul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiş pregătește un credit de 302 milioane de lei. Banii merg la drumuri, stadion și proiecte medicale
Rămași fără pasarelă la Gara de Est, locuitorii din zonă vor avea în curând la dispoziție o nouă astfel de facilitate. În această perioadă, constructorul Lotului 3, cel care include calea ferată care traversează Timișoara, din proiectul de reabilitare a căii ferate dintre Caransebeș – Timișoara – Arad, execută lucrări de forare a fundației pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Constructorul lucrează la ultimul pilon al fundației noii pasarele de la Gara de Est/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar și lider de parteneriat, împreună cu Fundația „Centrul de Afaceri și Meserii EUROTRAINING” și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Vrancea, în calitate de parteneri, anunță finalizarea proiectului „ECOTECH – Integrarea competențelor ecologice și digitale, în vederea dezvoltării sustenabile în regiunea Vest și Sud-Est”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectul ECOTECH se încheie cu rezultate peste țintele asumate
Pe cele două tronsoane ale drumului județean 684 care vor fi modernizate pot începe lucrările de modernizare. Consiliul Județean a anunțat că au fost emise ordinele de începere, amplasamentele au fost predate constructorului, iar lucrările sunt deja în desfășurare. Investiția vizează traseul DN 68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – limita județului Caraș-Severin,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană a emis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare a DJ 684
Oferta Primăriei Timișoara de a contribui cu 25 de milioane de lei la construcția noului stadion Dan Păltinișanu este apreciată de Alfred Simonis, președintele CJ Timiș, dar el spune că apreciază, mai ales schimbarea de atitudine a celor din partea municipalității. Totuși, el recomandă primăriei să se gândească să investească bani mai mult în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis e circumspect la oferta Primăriei Timișoara pentru stadionul Păltinișanu, dar apreciază inițiativa pozitivă
O nouă ediție a expoziției naționale „România în acuarelă” s-a deschis publicului la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara. Holul central al instituției găzduiește, începând de marți, 29 septembrie 2026, cea de-a IV-a ediție a acestui proiect cultural de anvergură. Evenimentul aduce în fața comunității 68 de lucrări unice, realizate pe parcursul acestui an de 52 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca UPT se transformă în hub cultural: Expoziția națională „România în acuarelă” aduce 68 de lucrări în fața publicului timișorean
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului gratuit de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș organizează un nou curs de Dezvoltare Durabilă
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.