Zi specială pentru francofoni, astăzi, în holul Bibliotecii UPT. Cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei, lectoratul francez din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează expoziția Ecologii Francofone. Vernisajul va începe astăzi, în data de 19 martie, la ora 16.00.
Vor fi expuse lucrările studenților de la Facultatea de Științe ale Comunicării, care exprimă legătura strânsă existentă între dezvoltarea durabilă, ecologie și țările francofone și care eviedențiază rolul important al Francofoniei și ecologiei pentru un viitor mai curat al planetei noastre.
Lucrările expuse, realizate de studenții de la Facultatea de Științe ale Comunicării, exprimă legătura strânsă care există între dezvoltarea durabilă, ecologie și țările francofone și evidențiază rolul important al Francofoniei și ecologiei pentru viitor mai curat al planetei noastre. În aceeași linie se înscrie și o nouă seară de film, inițiată de Brice Lecourt, lectorul francez din cadrul Universității Politehnica Timișoara. Proiecția peliculei „L’eveil de la permaculture” (2017) va avea loc miercuri, 20 martie 2019, la ora 17.30, în Sala polivalentă a Bibliotecii UPT. Filmul este subtitrat în limba română.
Aceasta proiecție specială are ca temă ecologia și face parte din programul dedicat Zilei Internaționale a Francofoniei la UPT.
Comentarii prin facebook