Două tramvaie s-au ciocnit din cauza unei vătmănițe care a uitat să tragă frâna de mână. Persoane rănite, trafic dat peste cap

Două tramvaie s-au ciocnit din cauza unei vătmănițe ce nu a tras frâna de mână

Două tramvaie s-au ciocnit din cauza unei vătmănițe ce nu a tras frâna de mână

Accident rutier grav produs în urma unei erori comise de o vătmăniță. Două tramvaie s-au ciocnit la intersecția străzilor Calea Bogdăneștilor cu b-dul Cetății. În urma coliziunii două persoane au fost rănite și transportate la spital.
 
Totul s-a produs din pricina unei vătmănițe în vârstă de 54 de ani, care a corobrât jos din mijlocul de transport în comun, ce se afla pe loc, într-un moment în care nu exista curent, pentru a încerca să-și dea seama ce se întâmpă. Femeia a uitat să tragă frâna de mână, însă, și, până să revină la controlul mijlocului de transport, tramvaiul a luat-o din loc și a intrat într-altul, ce staționa.
 
În urma coliziunii ambele mijloace de transport au fost avariate iar circulația a fost dată peste cap. Două persoane au fost rănite, cealaltă vătmăniță, în vârstă de 38 de ani, și un pasager în vârstă de 47 de ani. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
 
Cazul va ajunge în atenția Comisiei de cercetare disciplinară a Societății de Transport Public Timișoara. În orice caz, se va întocmi și o cmisie ce va cerceta detaliilte tehnice ale producerii accidentului.
Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Olivu a spus: (aprilie 10th, 2019 at 23:33 )

Am fost in tramvaiul cu pricina. Tramvaiul pur si simplu a ramas fara feana. Sinele fiind in panta, tramvaiul a inceput sa o ia la vale, cu spatele, inspre masinile oprite. Vatmanita a coborat panicata, strigand sa se dea lumea la oparte. Calatorii au tinut tramvaiul, apoi au pus pietre sa blocheze brotile. Dupa vreo 15 minute a venit curentul, tramvaiul a pornit la drum fara vatman. A lovit un alt tramvai aflat la doua statii distanta, stationat tot din cauza lipsei de curent.
Nu frana de mana (ca nu-i masina), ci lipsa sistemului de siguranta care nu permite plecarea tramvaiului fara vatman a produs accidentul.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.