Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba PÁL, episcop de Timişoara, cu ocazia Sfintelor Paşti

Excelența Sa Iosif Csaba PÁL, episcop romano-catolic de Timișoara, a transmis mesajul său cu ocazia Sfintelor Paști. „Vedem din lecturile alese din Sf. Scriptură și din Evanghelie că viața trebuie trăită cu toată dăruirea, nu doar pe jumătate”, transmite episcopul la Învierea Domnului.

Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba PÁL, episcop de Timişoara cu ocazia Sfintelor Paşti

Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba PÁL, episcop de Timişoara cu ocazia Sfintelor Paşti

Dragi confraţi în preoţie,

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

Celebrarea Vigiliei Pascale este una foarte frumoasă. Liturghiile celebrate în această noapte în toate bisericile lumii ne ajută să sărbătorim împreună Solemnitatea Învierii lui Cristos în așa fel, încât să înțelegem că, de fapt, este vorba despre viață, despre viața care a biruit moartea și despre viața noastră, deoarece cu toții vrem să trăim și ne dorim ca viața noastră să se poată numi cu adevărat viață.

Vedem din lecturile alese din Sf. Scriptură și din Evanghelie că viața trebuie trăită cu toată dăruirea, nu doar pe jumătate. Viața Mântuitorului Înviat dorește să pătrundă întreaga noastră viață, nu doar anumite părți ale ei.

Putem observa că învierea lui Cristos nu a adus bucurie pentru toată lumea. Nu trebuie să ne gândim neapărat la dușmanii lui Cristos. Învierea nu a adus bucurie nici pentru acei oameni, care au rămas acasă, nepăsători și care nu voiau să-și pună viața în pericol pentru El. Acele persoane însă, care se duc dis-de-dimineață la mormânt, riscă să fie bătute, izgonite, ocărâte. Însă, cu toate acestea, femeile, mai apoi ucenicii își asumă acest risc.

Aceia care nu își asumă niciun risc, care privesc evenimentele de la o anumită distanță comodă și cu indiferență, cei care sunt fără credință sau nepăsători, nu au viață, nu au bucurie în suflet. Isus cel Înviat ne-a adus viața, dar această viață trebuie trăită, și nu privită de la distanță. Trebuie să ne implicăm activ în viața Mântuitorului și în viața comunității Lui, chiar dacă prin aceasta ne expunem la risc. Dacă acest lucru nu se întâmplă, vom trăi la periferia vieții, poate bogați sau faimoși, dar foarte probabil nefericiți.

S-ar părea că aceia care nu își asumă niciun risc, rămânând la distanță, își salvează pielea; însă ei riscă, totuși, ceva extrem de important: viața reală. Ei nu pot trăi plinătatea acelei vieți adevărate.

Sf. Apostol Paul ne avertizează, într-una din scrisorile sale, spunând: „El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?” (Rom 8,32). Înțelegem oare, cu câtă bucurie face Sf. Paul această afirmație? El a riscat pentru Isus Cristos, a și suferit pentru El, dar acum este plin de bucurie. Chiar și fiind în vârstă și din închisoare, scrie scrisori înflăcărate, este plin de viață. De ce? Pentru că în el există Viața, pentru că el l-a primit în suflet pe Isus Cristos. „Cum nu ne va dărui toate împreună cu el?” Experimentează acest „toate”: pe toate le-am primit în Dumnezeu; Domnul mi-a dăruit totul și de aceea sunt fericit. Domnul Dumnezeu ne-a dat totul, însă precizează „împreună cu El”, cu Fiul Său, nu în afara Lui sau fără El. Dacă am nevoie de Fiul Său și dacă Îl primesc în viața mea, atunci El îmi va da totul.

Dragi frați și surori, în viața noastră de creștini nu este vorba doar de faptul că noi credem sau acceptăm un adevăr de credință, ca de pildă învierea lui Cristos. Aici este vorba de mult mai mult decât atât: nu este suficient să credem, trebuie să-L și primim pe Cristos în viața noastră.

Tocmai acest lucru îl dorește Cel Înviat: nu vrea să ne învețe din afară, ci vrea să trăiască în noi, în viața noastră, în celulele noastre, în moleculele noastre, în inima noastră, în sufletul nostru. El vrea să ne formeze, să ne conducă și să ne învețe din interior, pentru ca astfel să avem o viață adevărată. El a înviat și vrea ca și noi, cu toții, să trăim în El și cu El o viață înnoită. Amin!

Timișoara, cu prilejul Solemnității Sf. Paști, a Anului Domnului 2019

† Iosif Csaba Pál,

Episcop de Timișoara


Krisztusban szeretett Paptestvérek!

Kedves keresztény Testvéreim!

Nagyon szép a húsvét éjszakai szertartás. Az egész szertartás segít együtt ünnepelni Krisztus feltámadását, olyan módon, hogy megértjük: igazából az életről van szó, az életről, amely legyőzte a halált, és arról az életről, amihez nekünk közünk van, hiszen mi is mindannyian élni akarunk, és azt akarjuk, hogy az életünk igazából életnek nevezhető legyen.

Látjuk az olvasmányokból és az evangéliumból, hogy az életet egész odaadással kell élni, nem csak úgy félig-meddig. A Feltámadt Krisztus élete egész életünket be akarja tölteni, nemcsak annak bizonyos részleteit.

Megfigyelhetjük, hogy Krisztus feltámadása nem mindenkinek jelentett örömet. Nem kell feltétlenül Krisztus ellenségeire gondolnunk. Azoknak sem okozott örömet, akik közömbösen otthon maradtak, akik nem akartak Krisztusért kockáztatni. Azok viszont, akik elmennek a sírhoz, kockáztatnak: megverhetik őket, vagy elkergetik, vagy esetleg szidalmazhatják. Az asszonyok, majd később az apostolok, kockáztatnak.

Azok, akik nem kockáztatnak, akik közömbösen távolról figyelik az eseményeket, hitetlenek, vagy közömbösek maradnak, nincs élet, nincs öröm bennük. A Feltámadt Jézus életet hozott, de ezt az életet élni kell, és nemcsak távolról szemlélni. Aktívan bele kell kapcsolódnunk az Ő életébe és az Ő közösségének az életébe, akkor is, ha ez kockázattal jár. Ha ez nem történik meg, akkor az életnek a perifériájára fogunk szorulni, lehet, hogy gazdagon, talán híresen, de boldogtalanul.

Azok, akik nem kockáztatnak semmit, úgy tűnik, hogy távol maradásukkal mentik a bőrüket, igazából mégis kockáztatnak valamit, az igazi életet. Nem tudják élni azt a nagy, igazi életet.

Szent Pál apostol figyelmeztet egyik levelében és azt mondja: „Aki saját Fiát nem kímélte, hanem mindnyájunkért áldozatul adta, hogyne ajándékozna nekünk vele együtt mindent?!” (Rom 8,32). Értjük-e ezt, hogy mekkora örömmel mondja ezt Szent Pál apostol? Ő kockáztatott Jézus Krisztusért, sőt szenvedett is érte, de most tele van örömmel. Öreg korában is, a börtönből is tüzes leveleket ír, tele van élettel. Miért? Mert benne van az Élet, mert ő befogadta Jézus Krisztust. „Hogyne ajándékozna nekünk vele együtt mindent?”. Ezt a „mindent” éli meg: mindent megkaptam Istenben, mindent megadott nekem az Úr, és én ettől boldog vagyok. Az Úr Isten mindent megadott nekünk, de azt mondja „vele együtt”, Fiával együtt, nem a mellett és nem azon kívül. Ha kell nekem az Ő Fia, és ha én befogadom Őt az én életembe, Ő akkor mindent megad.

Kedves testvérek, nem csupán arról van szó, hogy elhiszünk, vagy elfogadunk egy igazságot, például Krisztus feltámadását. Ennél lényegesen többről van szó: Nem csupán elhinni, hanem Őt magát befogadni kell.

A Feltámadott ezt akarja velünk megtenni: nem kívülről akar tanítani minket, hanem bennünk akar élni, az életünkben, a sejtjeinkben, molekuláinkban, szívünkben, lelkünkben, és belülről akar minket formálni, vezetni, tanítani, azért, hogy igazi életünk legyen. Ő feltámadt, és azt akarja, hogy mi is mindannyian benne és vele a föltámadott életet éljük. Ámen.

Temesvár, 2019. húsvétján

† Pál József Csaba

megyés püspök


Liebe Mitbrüder im priesterlichen Amt!

In Christus geliebte Brüder und Schwestern!

Die Liturgie der Osternacht – die Ostervigil – ist einzigartig schön. Die Messen, die in dieser Nacht in allen Kirchen der Welt zelebriert werden, verhelfen uns zu einer gemeinsamen Feier des Hochfestes der Auferstehung unseres Herrn Jesus Christus, so dass wir verstehen können, dass es hier eigentlich um das wahre Leben geht, und zwar das Leben, welches den Tod besiegt hat, und um unser eigenes Leben. Denn ein jeder von uns wünscht sich, sein eigenes Leben als wahres Leben bezeichnen zu können.

Die Lesungen aus der Heiligen Schrift und aus dem Evangelium bezeugen einstimmig, dass das Leben mit voller Hingabe gelebt werden muss und nicht nur halbwegs. Das Leben unseres Auferstandenen Heilands soll unser ganzes Leben durchdringen, nicht nur Teile unserer Existenz.

Wir sehen zwar, dass die Auferstehung Christi nicht allen Menschen Freude gebracht hat. Und da müssen wir nicht unbedingt an die Feinde Christi denken. Die Auferstehung brachte auch jenen Menschen keine Freude, die gleichgültig, zu Hause geblieben sind, die ihr Leben nicht aufs Spiel setzen wollten für Ihn. Jene aber, die am frühen Morgen zum Grabe eilen, nehmen es in Kauf eventuell geschlagen, vertrieben und verhöhnt zu werden. Und trotzdem gehen die Frauen, und danach auch die Jünger, dieses Risiko ein.

All jene, die kein Risiko eingehen, die den Ablauf der Ereignisse aus einer gewissen bequemen Entfernung, mit Teilnahmslosigkeit verfolgen, die keinen Glaube haben oder gleichgültig sind, haben auch keinen Anteil am Leben, an der wahren Freude. Der auferstandene Jesus hat uns das Leben gebracht, ein Leben, das aber gelebt werden muss, und nicht nur aus der Ferne teilnahmslos betrachtet werden soll. Wir müssen uns selber aktiv engagieren in diesem Leben, das unser Heiland uns schenkt, und im Leben seiner Gemeinschaft, auch wenn wir damit Risiken eingehen. Sonst bleiben wir am Rande des Lebens stehen, vielleicht reich, vielleicht auch berühmt, aber höchstwahrscheinlich unglücklich, unzufrieden.

Es scheint zwar, dass jene Menschen, die kein Risiko eingehen und in sicherer Entfernung stehenbleiben, dadurch ihre eigene Haut retten. Aber sie setzen dennoch etwas extrem Wichtiges aufs Spiel: das wahre Leben. Diese Fülle des wahren Lebens können sie so nicht erleben!

Der heilige Apostel Paulus warnt uns in einem seiner Briefe mit den Worten: „Er hat seinen eigenen Sohn nicht verschont, sondern ihn für uns alle hingegeben – wie sollte er uns mit ihm nicht alles schenken?“ (Rom 8,32). Begreifen wir eigentlich, mit wie viel Freude uns der Heilige Paulus das sagt? Der Apostel der Völker hat für Christus alles riskiert, er hat sogar für ihn gelitten und ist doch nun voller Freude. Sogar im hohen Alter, aus dem Kerker, schreibt er begeisterte Briefe, ist immer noch lebensvoll! Warum? Weil das Leben in ihm ist, weil er Jesus Christus in seinem Herzen aufgenommen hat. „Wie sollte er uns mit ihm nicht alles schenken?“ Er erlebt eigentlich dieses „alles“: ich habe in Gott alles bekommen, der Herr schenkte mir alles und deswegen bin ich glücklich. Ja, tatsächlich schenkte uns der Herr alles, allerdings aber „mit Ihm“, mit seinem Sohn, nicht außerhalb von Ihm oder ohne Ihn. Wenn ich zugebe, dass ich seinen Sohn brauche und wenn ich Ihn in meinem Leben aufnehme, dann wird er mir alles schenken.

Liebe Brüder und Schwestern, in unserem Leben als Christen geht es nicht nur darum, ob wir eine Glaubenswahrheit wie, zum Beispiel, die Auferstehung Jesu Christi anerkennen oder annehmen. Es geht um viel mehr: es ist nämlich nicht genug, zu glauben, sondern wir müssen Christus auch in unserem Leben aufnehmen.

Das ist es, was der Auferstandene mit uns tun will: er möchte uns nicht von außen belehren, sondern er will in unserem Herzen wohnen, in unserem Leben, in jeder Faser unseres Wesens, in jedem Atemzug, in unserer Seele möchte er leben. Er möchte uns formen, leiten und lehren, aber aus unserem Inneren heraus, damit wir so am wahren Leben Anteil haben können. Er ist auferstanden und will, dass auch wir, in Ihm und mit Ihm, ein neues Leben haben sollen. Amen!

Temeswar, am Ostersonntag des Herrenjahres 2019

† Josef Csaba Pál,

Bischof von Temeswar

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș

Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean

Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Sediul Timișorean al Bibliotecii Academiei Române va beneficia de o serie de îmbunătățiri și modernizări, cu sprijinul financiar consistent al Consiliului Județean Timiș. Clădirea superbă se află în zona Piața Unirii, lângă clădirea Palatului Baroc, care ar urma, de asemenea, să intre într-un amplu proiect de reabilitare, tot prin intermediul CJT, care administrează clădirea. Administrația...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biblioteca Academiei Române din Timișoara va beneficia de modernizare, cu bani de la Consiliul Judeţean
Universitatea de Vest a dus la final proiectul “Calitate, eficacitate și relevanță pentru piața muncii în universități. Demersuri inovative pentru programe de învățare la locul de muncă pentru studenți”. Implementarea acestuia a presupus dezvoltarea de programe integrate de învățare la locul de muncă și programe de formare și de dezvoltare de competențe profesionale pentru 276...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a finalizat un proiect finanțat cu 4,8 milioane de lei fonduri europene, de stimulare a angajabilității studenților
Pilotul timișorean Radu Benea a devenit matematic campion național la Categoria I în Campionatul Național de Viteză în Coastă pentru al doilea an consecutiv, după ce s-a impus duminică la Cupa Mediașului, penultima etapă a sezonului, unde a stabilit și un nou record al traseului la turisme. După ce anul trecut a câștigat titlul în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Radu Benea, campion „înainte de termen”! Pilotul bănățean a câștigat și la Mediaș
Lucrările care se fac pe autostrada A1 în județul Arad s-au mutat pe sensul Pecica – Arad, între 547+000 – km 554+000. În zona amintită se execută lucrări la îmbrăcămintea asfaltică: frezare, reparații și așternere de covor asfaltic nou. Reparațiile pe sensul Arad – Pecica au fost finalizate, fiind realizate lucrări similare. Până în 16...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Continuă lucrările pe A1, la Pecica. Reparațiile s-au mutat pe sensul opus
În ultimele trei luni, poliţitii locali au dat 45 de amenzi unor persoane fizice și juridice au care abandonat deșeuri în locuri nepermise. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de 496.500 de lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au acționat și în ultima perioadă pentru luarea măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Doar în ultimele trei luni, amenzi de aproape o jumătate de milion de lei pentru abandon de deşeuri
SCM Politehnica Timișoara a cedat pe teren propriu în fața celor de la CSM Târgu Mureș, scor 72-78, după ce a condus chiar și cu 19 puncte diferență pe parcursul primei reprize, în runda întâi a Ligii Naționale de baschet masculin. Primele două sferturi au fost foarte bune pentru gazde, care au avut și +19...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 19 puncte nu au fost destul. Înfrângere dureroasă la baschet contra unei echipe de coșmar și în ediția precedentă
Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.