Buziaşul sărbătoreşte 200 de ani de la actul oficial de înfiinţare a staţiunii. Evenimentul va fi marcat concomitent cu Festivalul „Zilele veveriţei”, acesta ajungând, la rândul lui, la ediţia cu numărul V.
Festivalul „Zilele veveriţei” va avea loc în zilele de 1 şi 2 iunie, când sunt aşteptate două zile pline de distracţie la Buziaș. Cu o zi înainte, pe 31 mai, se vor aniversa, printr-un simpozion cu participarea mai multor istorici şi oameni de cultură, două secole de la înfiinţarea Staţiunii Buziaş. De altfel, şi Festivalul „Zilele veveriţei” va fi dedicat acestei aniversări. În 1 iunie va avea loc Parada Colonadei, concert de fanfară şi spectacol muzical susţinut de Rockabil, Cuasar, Alexandra Ungureanu, Pepe şi Direcţia 5. De asemenea, vor fi surprize şi pentru cei mici, 1 iunie fiind ziua lor.
Duminică, 2 iunie, va avea loc și o paradă a portului popular şi de muzică populară bănăţeană. Va fi și concursul “Cele mai bune sarmale din Banat”. Printre cei care vor avea recitaluri se numără: Petrică Moise, Adrian Stanca, Cornelia Lupuelecu, Sebastian Râmneanţu, Corala „Contarst”, Virtuozii Banatului şi mulţi alţii.
Festivalul este organizat de Asociaţia pentru Dezvoltarea Zonei Buziaş, Asociaţia Culturală Izvoraşul Buziaş, în colaborare cu Primăria Buziaş şi Consiliul Judeţean Timiş.
Comentarii prin facebook