Programul vizitei președintelui Klaus Iohannis la Timișoara

Klaus Iohannis se va afla vineri, 17 mai, într-o vizită oficială în Timișoara. Președintele României va vizita Memorialul Revoluției, dar și alte obiective din urbea de pe Bega.

Klaus Iohannis vine la Timișoara

Klaus Iohannis vine la Timișoara

Iohannis se va întâlni și cu autoritățile locale la Muzeul de Artă și va participa chiar și la aniversarea Colegiului C.D. Loga din Timișoara și la diferite acțiuni care vor avea loc la Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea Politehnica. Nu va rata o vizită la Memorialul Revoluției.

Programul vizitei lui Klaus Iohannis la Timișoara:

  • 13.15 – Vizitarea Memorialului Revoluției
  • 14.00 – Participare la dezbaterea „Become your best! – printr-un învățământ superior de calitate” – Universitatea de Vest
  • 15.15 – Vizită la Sinagoga „Cetate”
  • 16.00 – Întâlnire cu autoritățile locale din regiune – Muzeul de Artă
  • 17.00 – Participare la festivitatea de aniversare a Colegiului Naţional „C.D. Loga” – Colegiul Naţional „C.D. Loga”
  • 18.00 – Evenimentul de lansare a volumului „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa” – Centrul de Conferințe al Universității Politehnica.
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Johann a spus: (mai 16th, 2019 at 16:43 )

Johannis era bun că presedinte doar pentru regiunile civilizate ale României, adică Banat și Transilvania. Pentru restul, Băsescu e varianta mai bună. Chiorul era iubit chiar și de olteni și Moldoveni, ptr că era mai mitic, mai șmecher, precum plebea din acele regiuni.
VREAU AUTONOMIA ZONEI DE VEST și centru ! ALTFEL vom fii CONDAMNATI LA SUBDEZVOLTARE, inca multi ani de mitici !!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara va sărbători cu o serie de evenimente Ziua Europei

Primăria Timișoara organizează, prin intermediul Casei de Cultură a Municipiului, o serie de evenimente dedicate Ziua Europei. Momentul cel mai așteptat este, fără îndoială, întâlnirea cu artistul Luke Silva, cântăreț și compozitor independent stabilit la Londra, cunoscut în special pentru performanțele sale de tip busking (cântat pe stradă) și pentru prezența sa virală pe rețelele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va sărbători cu o serie de evenimente Ziua Europei
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

„Dulăii” ne-au luat și Cupa și șansa la locul 3. SCM Poli a pierdut dramatic jocul cu Dinamo

Penultima etapă a Ligii Naționale de handbal masculin a programat un derby de tradiție în Sala Constantin Jude, acolo unde SCM Politehnica a întâlnit Dinamo. Gazdele aveau nevoie neapărată de victorie pentru a rămâne în cursa pentrun locul 3, în timp ce oaspeții sunt deja în vacanță, după ce au câștigat deja titlul, iar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Dulăii” ne-au luat și Cupa și șansa la locul 3. SCM Poli a pierdut dramatic jocul cu Dinamo
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

În data de 5 mai 2026, președintele CCIA Timiș Florica Chiriță, a participat, la Palatul Parlamentului, la Conferința de Nivel Înalt: „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, destinată în principal prevenirii neregulilor, responsabilizării beneficiarilor și protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în contextul inițiativei PACT UEMRO. Evenimentul a fost organizat sub egida Alianței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedinţii PNL și USR, Ilie Bolojan și Dominic Fritz au anunţat, printr-un mesaj comun, că își vor „coordona pașii” în perioada următoare, pe principiul că, împreună, cele două partide sunt cea mai mare facțiune parlamentară. Urmează ca toate deciziile PNL şi USR să fie luate împreună. Scenariul unei alianţe cu PSD a fost închis. Ilie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se naşte o nouă forţă politică! Ilie Bolojan şi Dominic Fritz, mesaj comun privind coordonarea paşilor ulteriori
În data de 5 mai 2026, președintele CCIA Timiș Florica Chiriță, a participat, la Palatul Parlamentului, la Conferința de Nivel Înalt: „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova: PACT UEMRO”, destinată în principal prevenirii neregulilor, responsabilizării beneficiarilor și protejării intereselor financiare ale Uniunii Europene, în contextul inițiativei PACT UEMRO. Evenimentul a fost organizat sub egida Alianței...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CCIA Timiș, la conferința de nivel înalt „Consolidarea cooperării instituționale România – Republica Moldova”
Primăria Timișoara organizează, prin intermediul Casei de Cultură a Municipiului, o serie de evenimente dedicate Ziua Europei. Momentul cel mai așteptat este, fără îndoială, întâlnirea cu artistul Luke Silva, cântăreț și compozitor independent stabilit la Londra, cunoscut în special pentru performanțele sale de tip busking (cântat pe stradă) și pentru prezența sa virală pe rețelele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara va sărbători cu o serie de evenimente Ziua Europei
Penultima etapă a Ligii Naționale de handbal masculin a programat un derby de tradiție în Sala Constantin Jude, acolo unde SCM Politehnica a întâlnit Dinamo. Gazdele aveau nevoie neapărată de victorie pentru a rămâne în cursa pentrun locul 3, în timp ce oaspeții sunt deja în vacanță, după ce au câștigat deja titlul, iar în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Dulăii” ne-au luat și Cupa și șansa la locul 3. SCM Poli a pierdut dramatic jocul cu Dinamo
Harpistul Alexander Boldachev și chitaristul Alex Misko se vor afla duminică, 10 mai 2026, la Timișoara, într-un spectacol de muzică special, care va aduce muzica live, storytelling-ul și arta vizuală pe scena Cinema Timiș. Intitulat “Metamorphosis”, spectacolul face parte din seria “Unexpected Concert” organizată de Asociația EDCUS și promite publicului o experiență artistică complexă, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Metamorphosis”, un spectacol muzical imersiv, cu harpă, chitară și live video art la aduce inovarea în concertele clasiceTimișoara
Comunele Sânmihaiu Român și Șag sunt acum legate printr-un nou drum județean, care devine, astfel, parte din centura mică a Timișoarei, salba de drumuri administrate local care conectează comunele din jurul capitalei Banatului. Din această săptămână și drumul de aproximativ șase kilometri dintre comunele amintite este deschis circulației. Realizarea acestuia a durat mai mult decât...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Circulația rutieră pe noul drum județean dintre Sânmihaiu Român și Șag a fost oficial deshisă, după șase ani de șantier/FOTO
Într-un mesaj pentru membrii PNL, Ilie Bolojan afirmă că, în urma deciziei liderilor partidului de-a nu mai colabora cu PSD,  PNL și-a recâștigat respectul de sine. El a mai spus că un partid precum PNL poate greși, dar că nu își abandonează niciodată țara. După ce în urmă cu o zi a trasmis un mesaj...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan, mesaj perntru liberali: “PNL și-a recâștigat ceea ce nicio funcție și niciun sondaj nu pot cumpăra: respectul de sine”
Societatea Timișoara transmite că dărâmarea Guvernului Bolojan a declanşat nu doar o criză politică, ci şi una morală. Reprezentanţii societăţii spun că Bolojan a fost demis fiindcă a demarat o acțiune de reformare a statului, punând pe primul loc principii, precum onestitate, corectitudine, respect pentru cetățeni. Societatea Timișoara a reiterat, printr-un comunicat de presă, susținerea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timișoara, alături de Ilie Bolojan: Este o criză politică, dar mai ales morală
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.