SCM Poli pierde la Călăraşi în penultima etapă din play-off

scm poli

scm poli

Au început jocul curajos şi l-au încheiat cu câteva goluri marcate la rând. Nu a fost destul, deoarece în „cuprins”, adversarul a fost mai pragmatic şi a dominat mai ales pe extreme. Vorbim despre jocul dintre Dunărea Călăraşi şi SCM Poli, care s-a încheiat cu victoria formaţiei din Bărăgan cu 33-30, după 16-12 la pauză.

În prima parte a întâlnirii, Politehnica a încercat prima desprindere în minutul 11, atunci când a condus cu 7-5, dar a urmat o perioadă fără gol marcat până în minutul 19, când trupa din Bărăgan a preluat controlul și a ajuns să conducă cu 10-7. Avantajul maxim al ”dunărenilor” a fost de 4 goluri, scorul pauzei. La reluare, violeții s-au apropiat la 16-15 și 17-16, însă două eliminări dictate împotriva lor au dezechilibrat efectivele din teren și formația din Călărași a luat un nou avans, 22-16 aproape de mijlocul reprizei a doua. Cu 10 minute înainte de final, Politehnica a încercat o nouă apropiere, la 27-23 și 28-24, pentru ca în ultimul minut de joc efectiv să vină la 3 goluri diferență. Foarte târziu ca să se mai pună problema învingătoarei.

SCM Poli încheie play-off-ul miercuri, acasă cu CSM Bucureşti, apoi va evolua într-un joc de clasament pentru una din poziţiile 5-8.

Marcatorii Politehnicii: Marjanovic 9, Orbovic 6, Milosevic 5, Pribanic 4, Furak 3, Șania 2, Cîmpan 1. Dunărea Călărași a marcat mai mult de jumătate dintre goluri prin extremele Bujor 13 goluri și Dospinescu 8.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primarii din Timiș sunt puși să își evalueze proiectele PNRR. Au fost învățați la Prefectură despre modul de raportare la București

Primarii unităților administrative teritoriale din tot județul au fost aduși, luni, la Palatul Administrativ Timișoara, la cererea prefectului, pentru a afla cum să raporteze la București despre proiectele PNRR pe care le au în derulare. Convocatorul a venit după ce duminică, premierul interimar Ilie Bolojan a făcut videoconferință cu prefectii, în cadrul careia a cerut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarii din Timiș sunt puși să își evalueze proiectele PNRR. Au fost învățați la Prefectură despre modul de raportare la București
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum ar vota românii în cazul unui referendum pentru demiterea președintelui. Sondaj INSCOP

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026, majoritatea românilor ar vota împotriva demiterii președintelui Nicușor Dan în cazul organizării unui referendum pe această temă. Ar vota pentru demitere în mai mare măsură decât restul populaţiei votanții AUR (77%), persoanele cu educație primară (63%), locuitorii din mediul rural...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum ar vota românii în cazul unui referendum pentru demiterea președintelui. Sondaj INSCOP
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa

Ediția 2025-2026 a campionatului primului eșalon masculin de handbal s-a încheiat duminică, 24 mai, când au fost programate ultimele 4 partide. După bronzul de anul trecut, HC Buzău și-a îmbunătățit cea mai bună clasare din istorie, devenind în premieră vicecampioana României. CSM București a ocupat ultima treaptă a unui podium pe care nu a mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primarii unităților administrative teritoriale din tot județul au fost aduși, luni, la Palatul Administrativ Timișoara, la cererea prefectului, pentru a afla cum să raporteze la București despre proiectele PNRR pe care le au în derulare. Convocatorul a venit după ce duminică, premierul interimar Ilie Bolojan a făcut videoconferință cu prefectii, în cadrul careia a cerut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarii din Timiș sunt puși să își evalueze proiectele PNRR. Au fost învățați la Prefectură despre modul de raportare la București
Discutată tot mai mult în ultimii ani, dar având la bază o idee mult mai veche, încă din timpul mandatului lui Gheorghe Ciuhandu, proiectul unui tren urban, care să folosească calea ferată aflată în zona Timișoara, prinde contur. Primăria anunță că își asumă realizarea unui studiu de fezabilitate asupra inițiativei. Proiectul de hotărâre este supus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara propune realizarea studiului de fezabilitate pentru o rețea de tren metropolitan
Amintiri de neuitat într-o zi deosebită. Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis porțile duminică, 24 mai 2026, pentru cea de-a V-a ediție a Poli Kids Fest, transformând Stadionul Știința și Parcul Facultății de Mecanică într-un tărâm magic al copilăriei. Mii de copii și părinți au descoperit, timp de câteva ore, o lume în care poveștile, tehnologia,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Piticii Timișoarei s-au bucurat de o zi specială, plină de povești și basme la Poli Kids Fest 2026
Municipalitatea timișoreană anunță că vizează un nou teren de 2.000 de metri pătrați, aflat pe malul Begăi, pentru demolarea construcțiilor care se află pe acesta. Terenul e situat pe bulevardul Vasile Pârvan nr. 5, în apropierea amenajărilor realizate deja pe malul canalului, pe un teren care a trecut printr-o procedură similară de demolare, una care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se apucă de demolat pe un nou teren aflat pe malul Begăi
Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a XI-a, realizat în perioada 11-14 mai 2026, majoritatea românilor ar vota împotriva demiterii președintelui Nicușor Dan în cazul organizării unui referendum pe această temă. Ar vota pentru demitere în mai mare măsură decât restul populaţiei votanții AUR (77%), persoanele cu educație primară (63%), locuitorii din mediul rural...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum ar vota românii în cazul unui referendum pentru demiterea președintelui. Sondaj INSCOP
Garda de Mediu Timiș răspunde oficial, la aproape o săptămână de la anunțarea sancționării Primăriei Timișoara și apariția acuzațiilor de comandă politică împotriva municipalității. Instituția de control spune că verificările pe tema bolovanilor nu sunt pentru prima dată efectuate și că primăria își asumase rezolvarea problemelor deja constatate. Comisariatul Judeţean Timiş al Gărzii de Mediu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș răspunde acuzațiilor primarului Fritz: ”Comisarii GNM Timis nu pleacă cu obiectivul de a genera amenzi sau sancţiuni contravenţionale”
Ediția 2025-2026 a campionatului primului eșalon masculin de handbal s-a încheiat duminică, 24 mai, când au fost programate ultimele 4 partide. După bronzul de anul trecut, HC Buzău și-a îmbunătățit cea mai bună clasare din istorie, devenind în premieră vicecampioana României. CSM București a ocupat ultima treaptă a unui podium pe care nu a mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica a încheiat cu o victorie campionatul de handbal ratând însă la „mustață” podiumul, dar calificându-se pentru Europa
A treia opțiune la începutul campionatului, Mihai Enășescu a devenit la scurt timp titular, și nu deoarece era jucător „under” și datorită seriozității sale, a capacității la efort, a celor demonstrate la antrenamente, meciuri amicale și oficiale. Mihai este cu adevărat unul din eroii echipei despre care s-a vorbit destul de puțin, la ce aport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mihai Enășescu, eroul din lotul Politehnicii! Sezon fantastic reușit de tânărul portar crescut în spirit alb-violet
Lansarea proiectului editorial „Encyclopædia Bannatica – Valori ale Banatului. Personalități” va avea loc vineri, 29 mai 2026, la ora 16:00, la Centrul Multifuncțional Reșița. După lansarea de referință din Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara, din 4 decembrie 2025, desfășurată în prezența unor personalități ale Banatului actual și a peste 500 de participanți,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O lansare de carte mult așteptată: „Valorile Banatului” ajung în Reșița. Introspecție despre memorie, identitate și oamenii care au clădit spiritul bănățean
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.