Tinerii care au votat schimbarea. Timişul, în topul prezenţei tinerilor la urne

Aproape 57% dintre tinerii cu drept de vot din judeţul Timiş, au fost duminica trecută la urne. Cu acest procent, Timişul se situează pe locul 5 între judeţele din ţară din perpectiva prezenţei tinerilor la vot.

Prezență la vot, Timișoara

Prezență la vot, Timișoara

Alegerile europarlamentare din 26 mai au însemnat, dincolo de unele rezultate suprinzătoare, o prezenţă fără precedent a tinerilor la vot. Ori se ştie, în trecut, la nivelul tinerilor se înregistra cel mai mare absenteism. Potrivit Edupedu.ro, la nivel naţional s-au prezentat la vot 43,2% din tinerii cu vârsta între 18 şi 34 de ani. Mai exact, numărul tinerilor între 18 și 34 de ani care au participat la vot a fost de 2.098.300 de persoane. La care se adugă cei din Diaspora, 138.904 de tineri.

În total, 2.237.204 de tineri. Potrivit statisticilor, faţă de alegerile parlamentare din 2016, când au votat 1.316.577 tineri, la acest scrutin numărul tinerilor prezenți la vot a crescut cu 60%. În privinţa judeţelor, cei mai mulţi tineri prezenţi la vot s-au consemnat în Cluj, Timişul ocupând locul 5.

Topul județelor cu cei mai mulți tineri la vot

  1. Cluj – 75,63%
  2. Ilfov – 64,86%
  3. București – 61,43%
  4. Arad – 58,88%
  5. Timiș – 56,69%
  6. Brașov – 53,2%
  7. Sibiu – 52,59%
  8. Giurgiu – 49,38%
  9. Bihor – 48,12%

Județele cu cea mai slabă prezență a tinerilor între 18 și 34 de ani la vot.

  1. Vaslui – 22,42%
  2. Botoșani – 27,71%
  3. Covasna – 29,55%
  4. Bacău – 31%
  5. Satu Mare – 31,19%
  6. Neamț – 31,35%
  7. Brăila – 32,22%
  8. Galați – 32,4%
  9. Suceava – 32,45%
Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Administratie vezi arhiva Administratie

Cod galben de inundații în Timiș, Arad și Caraș-Severin

Hidrologii au emis, sâmbătă, atenționări cod galben de inundații pe râuri din 26 de județe din țară, fiind posibile depășiri ale cotelor de atenție. atenționarea este valabilă până duminică dimineața, la ora 10.00. Timișul este printre județele vizate, la fel și județele Arad și Caraș-Severin. Institutul Național de Hidrologie anunță că sunt vizate de inundații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cod galben de inundații în Timiș, Arad și Caraș-Severin
Aconnect - Digitalizam Romania

Politica vezi arhiva Politica

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Sport vezi arhiva Sport

Iulius Town
Iulius Town

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Asociaţia Pro Infrastructură acuză. Şantierul Centurii Sud Timişoara e blocat în birocrație şi incompetenţă/VIDEO

Asociaţia Pro Infrastructură anunţă că şantierul Centurii Sud de ocolire al Timişoarei este în acest moment total blocat. Constructorul nu are plăţi efectuate, proiectul a fost modificat, din cauza intersecţiilor apărute peste noapte, cei de la căile ferate nu au predat terenul pentru realizarea pasajelor, iar exproprierile suplimentare, foarte multe, nu au fost plătite. „Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociaţia Pro Infrastructură acuză. Şantierul Centurii Sud Timişoara e blocat în birocrație şi incompetenţă/VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prezenţa la urne, în judeţul Timiş, la ora 12.00, a fost de    13,90 %, din totalul celor cu drept de vot. Mai exact,  de 87.783 de timişeni au votat, în primele cinci ore de la deschiderea secţiilor. Dintre aceştia 272 au folosit urna mobilă. În Timişoara s-au prezentat la urne, până la ora 12.00,  11,05...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La ora 12.00, aproape 14% dintre timişeni au votat
Candidatul Pro România la funcţia de primar al Timişoarei, medicul Marius Craina spune că a votat pentru modernizarea oraşului. El se bazează pe votul cetăţenilor care au încredere în „omul care cunoaşte Timişoara din toate perspectivele”. Şi-a exprimat votul pentru cei care doresc schimbarea şi care au încredere în el, spune Marius Craina. El le...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Craina le cere timişorenilor să participe în număr cât mai mare la vot
Asociaţia Pro Infrastructură anunţă că şantierul Centurii Sud de ocolire al Timişoarei este în acest moment total blocat. Constructorul nu are plăţi efectuate, proiectul a fost modificat, din cauza intersecţiilor apărute peste noapte, cei de la căile ferate nu au predat terenul pentru realizarea pasajelor, iar exproprierile suplimentare, foarte multe, nu au fost plătite. „Centura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociaţia Pro Infrastructură acuză. Şantierul Centurii Sud Timişoara e blocat în birocrație şi incompetenţă/VIDEO
Primarul Nicolae Robu, candidat pentru un nou mandat la Primăria Timişoara din partea PNL, a votat, ca de obicei, la Şcoala Generală nr. 30 din cartierul Soarelui. El a afirmat că a votat pentru continuitate în fruntea municipalităţii. Ca de fiecare dată când merge la urne, Nicolae Robu a fost însoţit de familie. „Am votat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu a votat pentru continuitate/FOTO
Top