Mobilizare generală a autorităților din vestul țării, în urma unui accident care a avut loc pe unul dintre cele mai intens circulate drumuri din țară și, totodată, printre cele mai periculoase. Incidentul s-a petrecut pe DN6, la intrarea în localitatea Topleț, dinspre Orșova, fiind activat Planul Roșu de Intervenție.
Din primele informații venite în urma unui apel la 112, în accident ar fi fost implicate două microbuze și un autoturism, soldându-se cu 17 victime. La ora 14.14 a fost activat Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au fost mobilizați pompieri de la Punctul de Lucru Băile Herculane, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, o autospecială de transport victime multiple din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, trei echipaje SAJ și mai multe echipaje ale Poliției.
Totodată, au fost mobilizate și forțe din județele vecine, Mehedinți, Gorj și Hunedoara, de unde au fost deplasate câte o autospecială de transport victime multiple. Totuși, nu a fost nevoie de multe dintre acestea. La fața locului s-a constatat că erau 13 persoane implicate, dintre care doar două au avut nevoie de îngrijrii medicale, iar una dintre acestea au refozat transportul la spital.
Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat în jurul orei 14.30. Polițiștii sosiți la fața locului au întocmit dosar pentru vătămare corporală din culpă.
Comentarii prin facebook