Doi dintre handbaliștii de la SCM Poli Timișoara participă în această săptămână la stagiul de pregătire al naționalei de seniori de la Cluj Napoca. Coordonatorul Cristian Fenici și interul Marius Sadoveac fac parte din lotul de 22 de jucători convocați la prima acțiune a reprezentativei sub comanda noului selecționer Rareș Fortuneanu.
Șansa revenirii. „Leii bănățeni” întâlnesc „bulldogii bucureșteni”
Timișoara Saracens întâlnește Dinamo București în etapa a noua a Superligii de rugby. Bănățenii sunt pe locul 3, dar deja la mare distanță de primele două clasate, în timp ce Dinamo nu prea sperie pe nimeni, fiind clasată pe locul 6 din 7 echipe. O ocazie bună pentru elevii lui Sosene Anesi pentru a-și reface…
Tinere amendate de polițiștii locali după ce și-au aprins țigările pe hol. Sute de sancțiuni aplicate fumătorilor „ilegali”
Unii încă nu s-au obișnuit cu faptul că în locurile publice închise este interzis fumatul. Sau nu vor să se obișnuiască. Polițiștii locali din Timișoara au aplicat sute de amenzi de la începutul acestui an pentru cei care „duhăneau” în locuri interzise. Două tinere au fost sancționate pentru că fumau pe hol, la intrarea în…
Cunoscutul disident polonez Adam Michnik, la deschiderea FILTM 2019
Celebrul scriitor şi disident anti-comunist polonez Adam Michnic va participa miercuri seara, de la ora 19.00, la deschiderea ediţiei cu numărul VIII a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara. El va fi însoţit la o dezbatere şi un dialog cu publicul de istoricul Adrian Cioroianu.
Un cetățean german de 55 de ani – descoperit mort într-un hotel de lux din Timișoara
Cabina de duș a unui hotel de lux din Timișoara a fost locul unde a fost găsit mort, marți după-amiază, un cetățean german de 55 de ani. Cel mai probabil, acesta s-a sinucis. Cetățeanul german de 55 de ani urma să rămână fără loc de muncă. Luni seara, bărbatul care a fost găsit mort în…
Nicolae Robu reacţionează la acuzele USR: Aerul din Timişoara e „safe”!
După ce reprezentanţii USR Timiş au acuzat scăderea drastică a calităţii aerului din Timişoara, Nicolae Robu a reacţionat şi îi acuză pe adversarii săi în drumul spre un mandat de primar de boicot. El susţine că aerul din Timişoara este unul sigur, spre deosebire de alte oraşe similare. E aerul din Timişoara o problemă? Părerile…
„Goța” Corojor își apără echipa şi pe “antrenorul lui Robu”
Scandalul din timpul meciului de Liga 5 dintre Galaxy și Gătaia a escaladat rapid. Era și normal, atâta timp cât partida s-a încheiat practic în minutul 82 cu o bătaie generală. Atunci, Bălace a intervenit aprinzând „fitilul” în loc să liniștească apele la discuțiile aprinse dintre susţinătorii echipei din Gătaia și jucătorii echipei gazdă. Pe…
Tunisian înjunghiat în fața Institutului de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde, din Timișoara
După ce, luni seara, doi tineri au fost răniți cu cuțitul în timp ce erau la cinema, marți dimineață un student tunisian a fost înjunghiat în zona Institutului de Boli Cardiovasculare de la Pădurea Verde. Tânărul tunisian, de 27 de ani, care a fost înjunghiat, a venit în vizită la Timișoara la un prieten de-al…
Zeci de străzi din Timişoara îşi schimbă numele sau primesc nume în premieră
După ce a ieşit la iveală că o stradă insalubră care duce spre un depozit de gunoi a primit numele jurnalistului timişoreani „Mile Cărpenişan”, primăria a decis să denumească o stradă nouă din cartierul Freidorf cu numele său. La „pachet” alte 22 de străzi îşi schimbă numele sau primesc în premieră un nume propriu, în…
Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș: M1/6B Dezvoltarea microregiunii prin realizare de investiții în infrastructură, echipamente și dotare
APEL DE SELECȚIE M1/6B Dezvoltarea microregiunii prin realizare de investiții în infrastructură, echipamente și dotare
Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș: M7/3A Crearea și promovarea mărcilor locale și a asocierii în sectorul agro-alimentar
APEL DE SELECȚIE M7/3A Crearea și promovarea mărcilor locale și a asocierii în sectorul agro-alimentar
Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș: M8/6C Infrastructura de bandă largă
APEL DE SELECȚIE Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș: M8/6C Infrastructura de bandă largă
“Dle Robu scoateţi capul pe geam!”. USR Timiş avertizează: Timișoara a ajuns mai poluată decât Beijingul
Potrivit unor măsurători, Timişoara a ajuns mai poluată decât Beijingul, arată cei din USR Timiş. Acest lucru se întâmplă din două mari cauze, spun USR-iştii care-i cer primarului Nicolae Robu doar să scoată capul pe geam pentru a vedea această realitate. Ei îl mai întreabă pe primar dacă are o strategie pentru a face Timişoara respirabilă.
Doi tineri – răniți într-o sală de cinema din Timișoara. Un spectator i-a atacat cu cuțitul
Un scandal a izbucnit într-una dintre sălile de cinema din Timișoara de la un mall din Calea Șagului, luni seara. Doi tineri au fost răniți de un bărbat de 36 de ani, care a scos cuțitul… Doi spectatori le-au cerut altor doi oameni prezenți în sala de cinema să nu mai facă gălăgie în timpul…
Timisoara City Marathon, la un nou start
În mijlocul toamnei se va alerga din nou pe malurile bătrânei Bega și pe străzile Timișoarei, pentru a marca intrarea prințului Eugeniu de Savoya în cetate și, totodată, eliberarea orașului de sub dominația otomană. Cea de-a treia ediție a Timișoara City Marathon va avea loc în 27 octombrie. Evenimentul pune în valoare istoria orașului, iar…
Se ia apa rece în localitatea Traian Vuia
Aquatim a anunţat întreruperea furnizării apei reci, marți, 22 octombrie, între orele 08:00-16:00, în localitatea Traian Vuia, din cauza lucrărilor de spălare și dezinfectare a rezervorului de apă. La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca la robinetele consumatorilor din zonele menţionate să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată,…
Întreruperi apă caldă pe mai multe străzi din Timișoara
Întreruperi apă caldă pe mai multe străzi din Timișoara. Două puncte termice din Timişoara vor avea, marţi, apa caldă oprită. Măsura e necesară pentru efectuarea unor intervenţii la reţea. În vederea remedierii unei defecțiuni termice la rețeaua primară, Colterm e nevoită să întrerupă furnizarea apei calde la PT 30 și 31 în ziua de marți,…
O ultimă săptămână în forță a Bienalei Art Encounters 2019
Expoziția Bienalei Art Encounters 2019, care a debutat în 20 septembrie și s-a desfășurat timp de cinci săptămâni la Timișoara, se apropie de final. Anul acesta, evenimentul care a pus Timișoara din nou pe harta artei contemporane, a reunit peste 30 de spații expoziționale, din care zece în spațiul public, mai mult de 60 de artiști și 23 de lucrări noi, special concepute în relație cu orașul.
Întreruperi de curent
E-Distribuţie Banat a programat pentru marţi, 22 octombrie, întreruperi de energie electrică după cum urmează:
Maşloc, Recaş, Uivar (09:00 – 17:00);
Remetea Mică, Charlottenburg, Buzad, Altringen, Bogda, Sintar, Comeat, Măguri, Colonia Pini, Botineşti, Duboz (09:00 – 17:00);