Un meci de 2 “solist” s-a transformat într-un joc de coșmar pentru Timișoara Saracens. Gruparea bănățeană era favorită certă în partida contra Universității, dar a suferit probabil cea mai rușinoasă înfrângere din acest deceniu.
Zeci de mașini ridicate, în Timișoara, după ce șoferii le-au parcat aiurea, încurcând circulația
Zeci de mașini au fost ridicate, până… nu au mai atins pământul cu roțile. Nu au luat vreun avion sau vreun balon, ci au fost ridicate pe… bani, pentru că șoferii lor le-au parcat aiurea, încurcând traficul. Vor sta un timp în depozit, până când cei care le conduc vor plăti amenda.
Câte un punct pentru Politehnica și Ripensia în intermediara de miercuri
Liga secundă a ajuns la etapa cu numărul 12, care a însemnat și prima intermediară. Echipele din Timișoara au avut partide cât de cât accesibile, dar au scos minimum din ele.
Divizia specializată în IT şi consultanţă a celor de la Porsche a deschis un birou la Timişoara
Din această toamnă, Porsche este la Timişoara. Nu va face autovehicule aici, dar fi prezentă prin divizia de specialitate în domeniul serviciilor IT. Minim o sută de tineri specialişti vor lucra în cadrul noului centru începând de anul viitor.
Femeie dispărută din Lugoj. Ați văzut-o?/Update. Femeia a fost găsită.
O femeie de 35 de ani a dispărut din Lugoj, județul Timiș. Femeia a dispărut încă din luna septembrie, iar polițiștii nu au dat de urma ei. Ați văzut-o? În 16 septembrie, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizaţi despre dispariţia unei femei, de 35 de ani, din Lugoj. În 13 septembrie, Sîrbu Alexandra…
Imagini cu primul bazin de înot care va fi construit de Consiliul Județean Timiș la Jimbolia
Opt bazine de înot vrea să realizeze Consiliul Județean Timiș în cel mai vestic județ al țării. Primul va fi făcut la Jimbolia, primărie care a pus la dispoziție terenul pentru realizarea construcției. Au apărut și primele imagini cu viitoarea construcție, în urma recepției studiului de fezabilitate. Proiectul a fost demarat în ideea de a…
Primăria Timişoara se pregăteşte să blocheze total circulaţia rutieră din zona centrală
Pentru a-şi pune în aplicare planul de spargere şi reabilitare a asfaltului pe străzile centrale ale oraşului, Primăria Timişoara a anunţat închiderea, timp de patru zile, a circulaţiei rutiere pe principalele rute de acces în zonă. Vedeţi care sunt străzile vizate. Primăria Municipiului Timișoara anunță că se va închide traficul rutier din data de 18…
Viitorul centru de legume și fructe de la Tomnatic – un proiect care nu este ieftin, dar este „foarte important”
Consiliul Județean Timiș a recepționat studiul de fezabilitate al viitorului centru de legume și fructe din comuna Tomnatic. Este primul centru de legume și fructe care se va realiza în Timiș, pe un teren de 11.500 de metri pătrați. A fost elaborat studiul de fezabilitate, care dă o valoare de realizare a acestui proiect de…
Autobuzul va ajunge până la capătul Căii Torontalului. Se are în vedere extinderea liniei de troleibuz
Locuitorii noului cartier de blocuri din zona Torontalului, ridicat la ieşirea din oraş, o zonă aflată în plină dezvoltare, vor beneficia de transport în comun, spune primarul Nicolae Robu. Deocamdată, se va prelungi o cursă expres, aceasta până când pe Torontalului se va realiza un nou sens giratoriu, odată cu renovarea străzii Alexandrescu. Mii de…
Trafic în creştere pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Cursele charter au fost un succes total
După primele nouă luni ale anului 2019, Aeroportul Internaţional Timişoara e pe plus. Datele referitoare la pasagerii operaţi arată o creştere cu 2,5% comparativ cu anul precedent. În perioada ianuarie-septembrie 2019, 1, 18 milioane de pasageri au călătorit spre şi dinspre Aeroportul Timişoara, în timp ce în aceeaşi perioadă anului 2018 au fost înregistraţi 1,15…
Păcat, Bocsigul a pierdut un tractorist de valoare
În vremurile Dragnea, primarul de Timișoara Nicolae Robu nu prea voia alegeri în două tururi de scrutin în ceea ce privește funcția dumnealui. Deși putea să dea frumos la lume și să zică că vrea, că oricum Dragnea n-ar fi schimbat legea. Acum, că știe că USR și alte partide mai mici condiționează votarea guvernului…
O altfel de “Zi Naţională”. La masă cu Dominic Samuel Fritz
500 de timişoreni care nu se cunosc între ei să stea în jurul a 101 mese, câte una pentru fiecare an scurs de la Marea Unire. Este vorba de exeperiment lansat de candidatul USR la Primăria Timişoara, Dominic Samuel Fritz, pentru sărbătorirea Zilei Naţionale. Potrivit USR-istului, acest experiment este o etapă în vederea dezvoltării unei comunităţi durabile în Timişoara.
Nevoie de voluntari pentru a doua parte a intervenției la casa Ionelei, mama cu patru copii din Timiș
Reprezentanții asociației Acasă în Banat, alături de voluntari, continuă intervenția la casa Ionelei, din Coșteiu, o mamă cu patru copii care locuiește într-o locuință improprie. După ce acum o săptămână au început primele lucrări, voluntarii se întorc sâmbăta aceasta. Sâmbătă, 19 octombrie, voluntarii se întorc la casa Ionelei din Coșteiu pentru a doua parte a…
Conferinţa de securitate în Balcani, organizată de Universitatea de Vest, a ajuns la ediţia a treia
Specialişti în domeniul militar, al diplomaţiei, dar şi a mass-media, peste 300 de persoane, au discutat marţi, la Timişoara, despre problemele Balcanilor şi a riscurilor strategice ataşate acestei zone agitate a Europei. Ei s-au întâlnit în cea de a treia ediţie a conferinţei ”Security Challenges in the Balkans”, organizată de Universitatea de Vest Timișoara. Fără…
Juniorii de la Ghiroda, în lumea copiilor de pe Arena Națională
Meciul a trecut emoția rămâne. Circa 30.000 de copii au făcut galerie României în meciul cu Norvegia. Din păcate eforul micuților din toată țara nu a fost îndeajuns, România și Germania terminând la egalitate, 1-1. Oricum, afluența de copii a dus la stabilirea unui record mondial, fiind cei mai mulți prezenți la un eveniment de…
Cultura şi limba japoneză, promovate în cadrul unui eveniment la UPT
Cursuri de limba şu cultura japoneză, dar şi o colecţie de kimonouri, sunt temele unui nou eveniment organizat la Biblioteca Centrală a Universității Politehnica Timișoara, în colaborare cu Asociația Yamato. Punctul principal este o expoziție de kimonouri cu tema „Kimonoul japonez, poezie în mișcare”, al cărei vernisaj va avea loc miercuri, 16 octombrie 2019, la…
La Timişoara se întâlnesc cei mai buni caricaturişti de pe şase continente
Cea de a şaptea ediţie a Salonului Internațional de Caricatură de Presă și Arte Vizuale Satirice se pregăteşte pentru publicul timişorean, amatorii acestui gen fiind aşteptaţi în perioada 18 – 20 octombrie, la Bastionul Theresia. Vor fi expuse lucrările a peste 300 de artişti, din 70 de ţări. Evenimentul e organizat de Muzeul Național al…
Investitorii americani caută la Timişoara specialişti cu studii superioare pentru a se extinde în domeniul automotive
Reprezentanții unor mari companii din Statele Unite ale Americii au participat marți, 15 octombrie 2019, la o întâlnire cu reprezentanții Universității Politehnica Timișoara, în cadrul unei întâlniri provocate de cei de la ADR Vest. Investitorii au fost interesați de programele educaționale oferite de universitate și de competențele pe care le dobândesc absolvenții din domeniul ingineriei.…
Știu că pot – eveniment sportiv dedicat copiilor cu dizabilități din Timiș!
Alergare, aruncare la coșul de baschet și săritură în lungime vor fi probele prin care vor trece copiii cu dizabilități intelectuale din Timiș la o nouă ediție a evenimentului sportiv „Știu că pot!” Evenimentul sportiv „Știu că pot!” se va desfășura în 25 noiembrie, de la ora 10, la Sala Constantin Jude din Timișoara. Este…
Întreruperi de current
E-Distribuţie Banat a programat pentru miercuri, 16 octombrie, întreruperi de energie electrică după cum urmează:
Timişoara: Str.Gh.Adam (p), E.Ungureanu nr.1 (09:00 – 17:00);
Bichigi, Jamu Mare, Grăniceri, Jebel (09:00 – 17:00);
Toager (09:00 – 17:00);
- 1
- 2