Evenimentul “Zilele Carierei” a mers excelent şi online

Zilele carierei online

Zilele carierei online

Evenimentul organizat periodic de Universitatea Politehnica Timişoara pentru a ajuta studenţii sau absolvenţii în a-şi găsi un loc de practică sau chiar să se angajeze, Zilele Carierei, a fost trimis în acest an în mediul online. Chiar şi în acest sistem au participat 50 de firme.

Cea de-a XVI-a ediție a Zilelor Carierei, tradiționalul târg de joburi organizat de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră din cadrul Universității Politehnica Timișoara, la care s-au înscris 50 de firme s-a desfășurat în mediul online, la fel ca majoritatea activităților din cadrul UPT în această perioadă, în contextual epidemiologic actual.

Astfel, pe platforma disponibilă pe site-ul dedicat – cariere.upt.ro – firmele și-au putut încărca ofertele de joburi, practică și realizare de proiecte de diplomă, iar studenții și absolvenții și-au creat conturi și au aplicat pentru acestea.

Pentru a asigura o interacțiune cât mai bună între studenți și absolvenți, pe de o parte, și companii, de cealaltă parte, în perioada 13 – 15 mai 2020 au fost programate o serie de conferințe online, în cadrul cărora companiile au avut

ocazia să se prezinte și să-și facă cunoscute ofertele. Fiecare astfel de prezentare a fost urmată de sesiuni de întrebări, în cadrul cărora, prin sisteme de videoconferință, cei aflați în căutarea unei oferte de carieră au putut intra în direct cu reprezentanții companiilor.

Pentru cei care nu au reușit să participe la aceste conferințe online, înregistrările au rămas postate pe pagina de Facebook a Universității Politehnica Timișoara, iar ofertele pot fi accesate în continuare pe platforma de joburi disponibilă pe site-ul www.cariere.upt.ro.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Manej Herneacova

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO

O competiție devintă deja tradițională și-a mai desfășurat un epoisod interesant. Zonal. Competiția Cupa Satelor Penny a reunit echipe de fete și băieți din patru județe, Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin la categoriile de vârstă U11 și U13, oferind tinerilor sportivi ocazia de a-și demonstra talentul și pasiunea pentru fotbal. După o zi minunată petrecută...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bucurie și emoție pe metru pătrat! Copii din patru județe au făcut spectacol la Cupa Satelor/FOTO
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara (UVT) s-a situat pe locul III în clasamentul general al „Hexagonului Facultăților de Drept”, cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului. Totodată, echipa s-a situat pe podium la toate probele științifice: a obținut locul I la proba științifică de Drept constituțional, locul III...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa Facultății de Drept Timișoara, noi succese la cel mai prestigios concurs studențesc național în domeniul dreptului
PSD şi AUR s-au înţeles să iniţize împreună o moţiune de cenzură împotriva Guivernului condus de Ilie Bolojan. Anunţul a fost făcut, în aceaată dimineaţă de Marian Neacșu (PSD) și Petrișor Peiu (AUR). De menţionat că PSD este încă reprezentat prin secretari şi subsecretari de stat, şefi de agenţii, prefecţi etc. în guvernul împotriva căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD şi AUR au bătut palma şi vor iniţia o moţiune de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan
Viitorul pasaj care a fi realizat la intersecția dintre Centura Timișoarei și Calea Urseni e la un pas de a fi lansat în licitație pentru proiectare și execuție. Directorul DRDP Timișoara a anunțat că studiul de fezabilitate a fost finalizat. Soluția folosită va fi una care a devenit vedetă în societatea timișoreană în ultima perioadă,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pregătește licitația pentru viitorul pasaj denivelat de la intersecția dintre Calea Urseni și Centura Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.