Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș, condus de prefectul Liliana Oneț, s-a întrunit, astăzi, în sistem videoconferință. La primul punct de pe ordinea de zi s-a luat în discuție solicitarea Primăriei municipiului Lugoj de a se emite o hotărâre a Comitetului Județean Pentru Situații de Urgență în baza căreia să se circule înspre/dinspre localități din jurul Lugojului fără declarație pe proprie răspundere.
În urma votului membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a respins solicitarea Primăriei municipiului Lugoj. In timpul discuțiilor s-a precizat faptul că, pe perioada stării de alertă, se poate circula în afara localității către/dinspre locul de muncă pe baza unei adeverințe eliberate de angajator, sau a legitimației de serviciu, nefiind nevoie de declarație pe propria răspundere. Aceasta din urmă fiind completată pentru deplasări în afara localității pentru alte motive, prevăzute în declarație.
La următorul punct de pe ordinea de zi s-a stabilit completarea listei unităților administrativ – teritoriale de pe raza cărora este permis accesul în /din municipiul Timișoara fără obligativitatea completării declarației pe propria răspundere. În urma votului membrilor CJSU s-a decis ca Dudeștii Noi și Parța să se adauge pe lista care, reamintim, mai cuprinde unitățile administrativ-teritoriale Dumbrăvița, Ghiroda, Giarmata, Giroc, Moșnița Nouă, Remetea Mare, Săcălaz, Sânmihaiu Român, Sânandrei, Șag, Bucovăț.
Comentarii prin facebook