De la o zi la alta, în Timiș, numărul persoanelor aflate în carantină a crescut. A scăzut în schimb numărul persoanelor care sunt izolate la domiciliu.
Astăzi, în Timiș sunt 317 persoane în izolare la domiciliu, conform Instituției Prefectului, iar 403 persoane sunt în carantină. Ieri, în Timiș erau 346 persoane în izolare la domiciliu, iar 384 de persoane se aflau în carantină.
Intră în autoizolare persoanele care nu prezintă simptome, dar au călătorit în ultimele 14 zile în localități din zonele afectate de COVID-19 sau au intrat ăn contact cu persoane infectate, iar în carantină intră cei ce vin din țările din zona roșie – Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Iran, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, SUA și Turcia.
Comentarii prin facebook