Înalt şi foarte slab, cu o mustaţă stufoasă şi dioptriile la ochelari parcă mai mari decât în prezent. Aşa apare primarul Nicolae Robu într-o filmare făcută la ceremonia de absolvire a promoţiei 1992 de Facultăţii Automatică şi Calculatoare.
Nicolae Robu, împlineşte astăzi 65 de ani, dintre care ultimii opt ani i-a petrecut în funcţia de primar al Timişoarei. Înainte de-a ajunge în fruntea primăriei, Nicolae Robu a avut o lungă carieră universitară, încununată cu titlul de rector al Politehnicii Timişoara, timp de două mandate, între 2004 şi 2012. Până în 2012 el a avut patru mandate de prorector, începând cu anul 1990. O filmare de la ceremonia de absolvire a promoţiei 1992 a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare ni-l prezintă pe Nicolae Robu, mult diferit faţă de cum arată astăzi. La acea vreme, pe lângă funcţia de rector era şi profesor la AC. Cum se simte primarul la 65 de ani? Ne spunea în urmă cu câteva luni: „Am 65 de ani, dar mă simt ca la 30 de ani, doar genunchii îmi mai fac probleme”.
Comentarii prin facebook