România a intrat în stare de alertă. Măsurile şi restricţiile care trebuie respectate

stare de alerta

stare de alerta

România intră de astăzi în stare de alertă, după două luni în care s-a aflat în stare de urgenţă. Multe dintre restricţiile din ultimele două luni se păstrează, dar apar şi unele realaxări. Astfel, în interiorul unei localităţi se poate circula fără declaraţii pe proprie răspundere.

Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin care se instituie starea de alertă pentru următoarele 30 de zile a fost publicată, vineri noapte, în Monitorul Oficial.

Principalele măsuri instituite în cadrul stării de alertă sunt purtarea obligatorie a măștii în spațiile închise, posibilitatea ieșirii din localitate doar pentru anumite motive și cu obligativitatea completării unei declarații pe propria răspundere, dar și continuarea suspendării zborurilor.

Măsuri de prevenire şi control

  1. Începând cu data de 15.05.2020, în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise se instituie obligativitatea purtării măştii, astfel încât nasul şi gura să fie acoperite.
  2. Instituţiile şi autorităţile publice, precum şi operatorii economici publici şi privaţi, au obligaţia organizării activităţii, astfel încât munca să se desfăşoare de la domiciliul angajaţilor, iar dacă activitatea desfăşurată nu permite acest lucru, să ia măsuri pentru:
  3. a) asigurarea triajului epidemiologic constând în controlul temperaturii personalului propriu şi vizitatorilor, la punctele de control-acces în incinte;
  4. b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor înaintea intrării în spaţiile de lucru;
  5. c) respectarea regulilor privind desfăşurarea activităţii în birourile cu spaţii comune (open space) şi a regulilor privind funcţionarea unităţilor de cazare în regim hotelier;
  6. d) decalarea programului de lucru, pentru entităţile cu un număr mai mare de 50 de salariaţi, astfel încât începerea, respectiv terminarea programului de lucru să se realizeze la intervale de minimum 1 oră, pe parcursul a minimum 3 ore, în tranşe de minim 20% din personal.
  7. Instituţiile publice şi operatorii economici care desfăşoară activităţi comerciale/de lucru cu publicul ce implică accesul persoanelor în interiorul clădirilor, iau măsuri pentru organizarea activităţii, astfel:
  8. a) accesul trebuie să fie organizat astfel încât să fie asigurată o suprafaţă minimă de 4 mp pentru fiecare client/persoană şi o distanţă minimă de 2 m între oricare două persoane apropiate;
  9. b) să nu permită accesul persoanelor a căror temperatură corporală, măsurată la intrarea în incintă, depăşeşte 37,30C;
  10. c) să asigure dezinfectarea suprafeţelor expuse şi evitarea aglomerării de persoane, în special în zonele caselor de marcat/ghişeelor.
  11. Operatorii de transport persoane, publici şi privaţi, îşi organizează activitatea astfel încât să fie respectate regulile specifice.
  12. (1) Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2, sunt interzise organizarea şi desfăşurarea de mitinguri, demonstraţii, concerte sau orice alte întruniri în spaţii deschise, precum şi de activităţi culturale, ştiinţifice, artistice, sportive, de divertisment, jocuri de noroc, activităţi de fitness, activităţi în piscine şi de tratament balnear desfăşurate în spaţii închise.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 următoarele activităţi:

  • a) activităţile organizate de slujitorii cultelor religioase, cu participarea publicului, care se desfăşoară doar în exteriorul lăcaşurilor de cult, precum şi practicile şi ritualurile cu caracter privat în interiorul lăcaşurilor de cult (cu participarea a maxim 16 persoane) se realizează cu respectarea măsurilor de prevenire şi protecţie stabilite. Slujbele religioase desfăşurate în spaţii publice, în exteriorul lăcaşurilor de cult, nu sunt considerate adunări publice;
  • b) activităţile de îngrijire personală care se desfăşoară în spaţiile special destinate şi cu respectarea măsurilor de prevenire şi protecţie;
  • c) activităţile de pregătire a sportivilor de performanţă în cantonamente, care se desfăşoară cu respectarea măsurilor de prevenire şi protecţie;
  • d) activităţile culturale desfăşurate în spaţiile special destinate, respectiv la nivelul muzeelor, bibliotecilor şi a sălilor de expoziţii care se desfăşoară cu respectarea măsurilor de prevenire şi protecţie;
  • e) activităţile recreativ-sportive în aer liber, precum ciclismul, drumeţiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul şi altele asemenea, care se desfăşoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună.
  1. (1) Este suspendată temporar activitatea de servire şi consum al produselor în spaţiile comune de servire a mesei din interiorul restaurantelor, hotelurilor, motelurilor, pensiunilor, cafenelelor sau altor localuri publice, cât şi la terasele din exteriorul acestor locaţii.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 activităţile de preparare a hranei, cât şi de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţiile destinate acestui scop, precum cele de tip „drivein”, „room-service”, livrare la client, „take-away” etc.

  1. (1) Este suspendată temporar activitatea de comercializare cu amănuntul a produselor şi serviciilor în centrele comerciale cu suprafaţa construită mai mare de 15.000 mp, în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 următoarele activităţi:

  • a) vânzarea produselor alimentare, veterinare, farmaceutice, a produselor şi serviciilor de optică medicală şi a serviciilor de curăţătorie;
  • b) vânzarea produselor electronice şi electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului;
  • c) activitatea desfăşurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei şi este întreruptă comunicarea cu restul complexului.
  1. Se instituie obligativitatea menţinerii funcţionării centrelor rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile şi impunerea unor condiţii de izolare a personalului pe perioada prezenţei la serviciu.
  2. (1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor.

(2) Sunt exceptaţi de la prevederile alin. 1 următorii cetăţeni străini:

  • a) membri de familie ai cetăţenilor români;
  • b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale U.E. sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;
  • c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţile, ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit dreptului U.E.;
  • d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent;
  • e) personal diplomatic sau consular, personal al organizaţiilor internaţionale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
  • f) pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;
  • g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
  • h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare.
  1. (1) Se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatorii economici din aviaţie spre Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Iran, şi din aceste ţări către România pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 15.05.2020.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. 1 următoarele categorii de zboruri:

  • – efectuate cu aeronave de stat;
  • – de transport marfă şi/sau corespondenţă;
  • – umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă;
  • – pentru căutare-salvare sau de intervenţie în situaţii de urgenţă, la solicitarea unei autorităţi publice din România;
  • – având drept scop transportul echipelor de intervenţie tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliţi în România; – aterizărilor tehnice necomerciale;
  • – de poziţionare a aeronavelor, fără încărcătură comercială (ferry);
  • – tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
  • – efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetăţeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române şi al autorităţii competente din statul de destinaţie;
  • – zborurilor efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetăţenilor români, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Afacerilor Externe;
  • – zborurilor efectuate de transportatori aerieni deţinători de licenţă de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuţi în Anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes”) în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătăţii şi a asigurării disponibilităţii mărfurilor şi serviciilor esenţiale – C(2020) 1897, din 23.03.2020, din România către alte state şi din alte state către România, cu avizul Autorităţii Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe şi al autorităţii competente din statul de destinaţie.
  1. (1) Se suspendă transportul rutier internaţional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale şi servicii ocazionale în trafic internaţional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia, Spania, Franţa, Germania, Austria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos şi Turcia şi din aceste ţări către România, până în data de 01 iunie 2020.

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică transportului rutier internaţional de persoane prin servicii ocazionale, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiţii cumulative:

  • a) sunt transportate numai persoanele care: au un contract de muncă valabil pe teritoriul statului de destinaţie, au drept de şedere valabil în statul de destinaţie sau se întorc în România din statul în care au lucrat sau au locuit;
  • b) există acordul, aprobarea sau avizul statelor tranzitate şi a statului de destinaţie privind desfăşurarea cursei;
  • c) operatorul de transport rutier informează Autoritatea Rutieră Română – A.R.R. din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, cu cel puţin 24 de ore înainte de plecarea în cursă, cu privire la efectuarea cursei, precum şi toate celelalte date şi informaţii prevăzute de legislaţia specifică în vigoare; odată cu informarea respectivă, operatorul de transport prezintă acceptul tuturor statelor tranzitate precum şi a statului de destinaţie pentru derularea transportului respectiv;
  • d) operatorul de transport rutier care efectuează transportul, împreună cu agenţia de recrutare şi persoanele care urmează a fi transportate iau toate măsurile necesare pentru respectarea normelor şi recomandărilor autorităţilor responsabile privind evitarea aglomerării persoanelor, măsurile de protecţie şi siguranţă a pasagerilor şi conducătorilor auto.
  1. Se reia activitatea cabinetelor de medicină dentară pentru cazurile care nu reprezintă urgenţă, cu respectarea măsurilor de prevenire şi control a răspândirii infecţiilor;
  2. Se reia asigurarea asistenţei medicale ambulatorii pentru cazurile care nu reprezintă urgenţă şi care nu au potenţial de agravare, cu condiţia organizării activităţii astfel încât consultaţiile să fie efectuate doar cu programare prealabilă şi interzicerea staţionării pacienţilor în zonele de aşteptare, precum şi activităţile de internare a pacienţilor care nu sunt urgenţe medicale, la nivelul unităţilor sanitare non-COVID, cu menţinerea interdicţiilor de acces a aparţinătorilor, fiind obligatorie organizarea unui sistem de informare a acestora despre starea pacienţilor internaţi.
  3. (1) Se instituie, începând cu data de 15.05.2020, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, măsura carantinării/izolării la locuinţă împreună cu familia/aparţinătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor pentru măsura mai sus menţionată sau solicită acest lucru pentru a nu îşi expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituţionalizate, în spaţii special destinate puse la dispoziţie de autorităţi.

(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1) următoarele categorii de persoane:

  • a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
  • b) membri ai Parlamentului European, parlamentari şi personal aparţinând sistemului naţional de apărare ordine publică şi siguranţă naţională;
  • c) piloţii de aeronave şi personalul navigant;
  • d) mecanicii de locomotivă şi personalul feroviar;
  • e) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, şi care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
  • f) lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina şi Moldova nu prezintă simptome asociate COVID-19;
  • g) angajaţi ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în ţară dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 şi dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului naţional;
  • h) reprezentanţii companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanţe pe teritoriul naţional, dacă la intrarea pe teritoriul României nu prezintă simptome asociate COVID-19 şi dovedesc raporturile contractuale cu entităţile economice de pe teritoriul naţional;
  • i) persoanele care intră în România pentru prestarea unor activităţi de utilizare, instalare, punere în funcţiune, mentenanţă, service a echipamentelor şi tehnicii medicale, precum şi a echipamentelor din domeniile ştiinţific, economic, apărare, ordine publică şi securitate naţională, dacă nu prezintă simptome asociate COVID şi dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României;
  • j) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la Bucureşti, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2;
  • k) angajaţii sistemului naţional de apărare ordine publică şi siguranţă naţională care se întorc în România din misiuni executate în afara ţării, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2.

(3) Persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la domiciliu vor fi introduse în carantină instituţionalizată pentru o perioadă de 14 zile şi obligate să suporte contravaloarea cazării şi hrănirii pe perioada carantinei instituţionalizate.

(4) Persoanele aflate în carantină instituţionalizată la data de 15.05.2020, rămân în carantină în spaţiile respective până la încheierea perioadei de 14 zile.

  1. (1) Se instituie, prin ordin al comandantului acţiunii, măsura carantinării unor clădiri, zone, localităţi la solicitarea comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, pe baza analizelor realizate de către direcţiile de sănătate publică şi avizate de către INSP.

(2) Măsurile de carantinare instituite pe durata stării de urgenţă şi care nu au fost revocate se menţin în condiţiile alin. 1. 16. Se menţine închiderea temporară, totală sau parţială, a unor puncte de trecere a frontierei de stat, astfel:

  • I. La frontiera româno-ungară:
    • 1. Turnu, judeţul Arad (cu excepţia circulaţiei lucrătorilor transfrontalieri);
    • 2. Salonta, judeţul Bihor – feroviar şi rutier (cu excepţia circulaţiei lucrătorilor transfrontalieri pe cale rutieră);
    • 3. Săcuieni, judeţul Bihor (cu excepţia circulaţiei lucrătorilor transfrontalieri);
    • 4. Valea lui Mihai, judeţul Bihor – feroviar şi rutier (cu excepţia traficului feroviar de marfă);
    • 5. Carei, judeţul Satu Mare.
  • II. La frontiera româno-bulgară:
    • 1. Negru Vodă, judeţul Constanţa;
    • 2. Lipniţa, judeţul Constanţa;
    • 3. Dobromir, judeţul Constanţa;
    • 4. Zimnicea, judeţul Teleorman;
    • 5. Turnu Măgurele, judeţul Teleorman;
    • 6. Bechet, judeţul Dolj (cu excepţia traficului de marfă).
  • III. La frontiera româno-ucraineană:
    • 1. Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş;
    • 2. Isaccea, judeţul Tulcea.
  • IV. La frontiera româno-moldoveană:
    • 1. Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani;
    • 2. Oancea, judeţul Galaţi.
  • V. La frontiera româno-sârbă:
    • 1. Porţile de Fier II, judeţul Mehedinţi;
    • 2. Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi (cu excepţia traficului de marfă);
    • 3. Orşova, judeţul Mehedinţi;
    • 4. Moldova Nouă, judeţul Caraş-Severin;
    • 5. Naidăş, judeţul Caraş-Severin;
    • 6. Vălcani, judeţul Timiş;
    • 7. Stamora-Moraviţa, judeţul Timiş – feroviar (cu excepţia traficului de marfă);
    • 8. Lunga, judeţul Timiş;
    • 9. Foeni, judeţul Timiş;
    • 10. Jimbolia, judeţul Timiş – feroviar (cu excepţia traficului de marfă).
  1. (1) Începând cu data de 15.05.2020, este permisă circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în interiorul localităţilor, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei şi evitarea formării grupurilor pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii.

(2) Cu aceeaşi dată se dispune redeschiderea parcurilor pentru public, cu excepţia locurilor de joacă pentru copii şi cu respectarea măsurilor generale de prevenire şi protecţie.

(3) Se instituie interdicţia deplasării persoanelor în afara localităţii/zonei metropolitane cu următoarele excepţii:

  • a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
  • b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
  • c) deplasarea pentru realizarea de activităţi agricole;
  • d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;
  • e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăţi din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obţinerea unor drepturi;
  • f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri în centrele de tratament;
  • g) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei rude/afin sau persoană aflată în întreţinere, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, decesul unui membru de familie;
  • h) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
  • i) deplasarea pentru activităţi recreativ-sportive individuale desfăşurate în aer liber (ciclism, drumeţie, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit şi altele) cu participarea a cel mult 3 persoane.
  • j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale, cu un număr limitat de persoane şi respectarea regulilor de distanţare socială;
  • k) deplasarea pentru achiziţia, service-ul, efectuarea ITP sau alte operaţiuni de întreţinere a vehiculelor, activităţi care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu.

(4) La solicitarea instituţiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării măsurilor stabilite pe timpul stării de alertă, situaţiile exceptate potrivit prevederilor alin (2) se justifică prin declaraţie pe propria răspundere.

  1. (1) Se menţine măsura suspendării cursurilor din toate unităţile şi instituţiile de învăţământ până la finalul anului şcolar/universitar.

(2) Se permite desfăşurarea, după data de 02.06.2020, a unor activităţi de pregătire, pe o perioadă de 2 săptămâni, pentru elevii claselor terminale (a 8-a, a 12- a şi a 13-a), precum şi pentru organizarea examenelor naţionale în condiţiile respectării măsurilor de prevenire.

  1. Se menţine coordonarea operaţională a serviciilor de ambulanţă de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă şi a Poliţiei Locale de către inspectoratele de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum şi măsurile dispuse cu privire la personalul medico-sanitar din cabinetele medicale ale unităţilor/instituţiilor de învăţământ referitoare la punerea la dispoziţia direcţiilor de sănătate publică, cu excepţia perioadei 0212.06.2020, precum şi în perioada desfăşurării examenelor naţionale.
  2. În situaţia stabilirii stării de alertă potrivit legii, pe durata acesteia, Ministerul Apărării Naţionale sprijină, la cerere, Ministerul Afacerilor Interne cu personal şi mijloace pentru:
  • a) asigurarea pazei şi protecţiei unor obiective a căror protecţie este asigurată de către Jandarmeria Română;
  • b) transportul de efective, materiale şi tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice;
  • c) triaj epidemiologic, asistenţă medicală.
  1. Se menţine posibilitatea angajatorilor de a dispune măsura de izolare preventivă la locul de muncă sau în zone special dedicate în care nu au acces persoane din exterior, pentru personalul care ocupă funcţii esenţiale pentru asigurarea funcţionării producţiei, transportului şi distribuţiei energiei electrice şi gazelor naturale, a activităţilor de întreţinere şi mentenanţă a echipamentelor şi instalaţiilor specifice, precum şi a celorlalte activităţi de aprovizionare, respectiv extracţie, producţie şi procesare a resurselor şi materiilor prime şi/sau semiprocesate energetice necesare funcţionării corespunzătoare Sistemului energetic naţional, în concordanţă cu prevederile planurilor proprii de continuitate a activităţilor de bază.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

ENEL
Enel

Cele mai citite articole


gauss-topografie-timisoara_728x90px

Administratie vezi arhiva Administratie

lucrari centura sud

Grupul de firme UMB a câștigat licitația pentru execuția lucrărilor rămase nefinalizate pe Centura Sud

Vineri, în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor depuse, DRDP Timișoara a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de “Execuție a lucrărilor din cadrul obiectivului Varianta de Ocolire Timișoara Sud – rest de executat”. Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea SA & PE CONSTRUCT SRL (lider de asociere) – SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE SRL....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grupul de firme UMB a câștigat licitația pentru execuția lucrărilor rămase nefinalizate pe Centura Sud
Fidelity by Iulius Mall
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Trei jucători autohtoni consacrați rămân alături de SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara

Prim-divizioanara de baschet SCM a decis să continue colaborarea cu trei baschetbaliști autohtoni cu experiență și continuă negocierile pentru conturarea lotului 2023/2024. Rămân cu siguranţă Lazar Laszlo, Edward Petrescu și Antonio Năsturescu. Pivotul Lazar Laszlo va începe al cincilea sezon consecutiv la Timișoara. Lazar a îmbrăcat maioul alb-violet în 2019, venind de la echipa din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei jucători autohtoni consacrați rămân alături de SCM OHMA Mozzart Bet Timișoara
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal

Economic vezi arhiva Economic

A fost semnat primul contract pentru drumul expres Lugoj – Filiași

Compania de Drumuri a semnat, vineri, primul din cele 4 contracte pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construcției drumului de mare viteză Filiași-Lugoj, în lungime de 230 km. Valoarea contractului, finanțat prin Programul Transporturi 2021-2027 este de 21,05 milioane de lei, fără TVA. Contractul a fost adjudecat de Asocierea S.C. D P Consult S.A. –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat primul contract pentru drumul expres Lugoj – Filiași

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Expansiunea McDonald’s în România continuă cu al cincilea restaurant din județul Timiș și primul în afara Timișoarei, la Dumbrăvița. Premier Restaurants România, operatorul lanțului de restaurante cu servire rapidă, a deschis astăzi, 9 iunie, noul restaurant McDonald’s Drive-Thru în comuna Dumbrăvița, pe Strada Conac, la intersecție cu Strada Barcelona, marcând astfel prima inaugurare pentru companie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii au un nou restaurant McDonald’s în județ, la Dumbrăvița
Vineri, în urma finalizării procesului de evaluare a ofertelor depuse, DRDP Timișoara a comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de “Execuție a lucrărilor din cadrul obiectivului Varianta de Ocolire Timișoara Sud – rest de executat”. Ofertantul desemnat câștigător este Asocierea SA & PE CONSTRUCT SRL (lider de asociere) – SPEDITION UMB – TEHNOSTRADE SRL....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grupul de firme UMB a câștigat licitația pentru execuția lucrărilor rămase nefinalizate pe Centura Sud
Compania de Drumuri a semnat, vineri, primul din cele 4 contracte pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate necesare construcției drumului de mare viteză Filiași-Lugoj, în lungime de 230 km. Valoarea contractului, finanțat prin Programul Transporturi 2021-2027 este de 21,05 milioane de lei, fără TVA. Contractul a fost adjudecat de Asocierea S.C. D P Consult S.A. –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat primul contract pentru drumul expres Lugoj – Filiași
Primăria Timișoara anunță că, în perioada următoare, anumite străzi din oraș vor fi închise, pentru efectuarea unor lucrări programate sau pentru a asigura derularea în condiții optime a unor evenimente în aer liber. În 10 iunie, între orele 07:00 – 19:00, se va închide traficul rutier, pe str. Gavril Musicescu, tronsonul cuprins între str. Georges...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria anunță închiderea circulației mai multe străzi din Timișoara în perioada următoare
Joi, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul lansat de Primăria Timișoara în cadrul procesului privind triplarea impozitelor percepute persoanelor fizice pentru clădirile nerezidențiale. Conform deciziei adoptate, măsura aprobată de consiliul local în 2021 a fost declarată ilegală. Procesul a fost deschis de un avocat timișorean, Anton Trăilescu, conform adevărul.ro. Decizia adoptată este una definitivă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Decizia Primăriei Timișoara de triplare a impozitelor pe clădirile nerezidențiale deținute de persoanele fizice, declarată ilegală/UPDATE. Poziția primăriei
Lucrările de întreținere desfășurate la una dintre cele mai dificile porțiuni din autostrada A1, la Dealul Liliecilor a făcut necesară intervenția unor echipe de alpiniști. Aceștia au fost nevoiți să instaleze o tubulatură specială pe versantul de acolo. Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara a informat că pe Dealul Liliecilor, de pe lotul 4 al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrări de întreținere spectaculoase, pe autostrada A1. Alpiniștii au urcat pe Dealul Liliecilor/FOTO
Un subiect care părea absolut banal, aflat pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de plen extraordinare a Consiliului Local Timișoara de joi, s-a transformat din nou într-un circ cu adjective de gen penali, condamnare. Subiectul de la care s-a plecat, numirea unor membri, consilieri locali, în comisiile de evaluare și cea de contestații pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grupurile PSD și PNL nu vor în comisiile de evaluare și contestații de la Direcția Patrimoniu. Lulciuc și Lațcău, iar în certuri
Inflația de organigrame cu care se confruntă Primăria Timișoara a avut joi un nou episod. O nouă schemă de personal, una specială, cu un departament nou creat special pentru a satisface o victorie în instanță pentru Culiță Chiș, a fost votată de Consiliul Local. Acum fosta mână dreaptă a lui Nicolae Robu e din nou...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Organigrama specială pentru Culiță Chiș a trecut de votul consilierilor locali. Mâna dreaptă a fostului primar poate deveni ”ceferist”
Top